Duminica a II- a din Postul Mare. Sfântul Grigorie Palama Imprimare 977 Afişări
Scris de Sighet Online   
Duminică, 15 Martie 2009 09:45

În această duminică, în sfintele noastre biserici, citim şi ascultăm un fragment din Sfânta Evanghelie de la Marcu , cap. 2, v. 1- 12. Din nou cunoaştem şi ne lăsăm copleşiţi de dragostea şi bunătatea nemăsurată a Fiului lui Dumnezeu, întrupat pentru mântuirea neamului omenesc.
Iisus Hristos se afla într- o casă, în Capernaum, şi vorbea celor prezenţi cuvântul lui Dumnezeu. Aici este adus un slăbănog, purtat, cu patul în care zăcea, de  patru bărbaţi, de bună seamă prieteni ai bolnavului. Pentru că nu puteau nicidecum să ajungă la Iisus, au făcut o spărtură prin acoperiş şi aşa l- au lăsat cu pat cu tot în faţa Celui în care credeau,  şi credeau neclintit, că- l poate vindeca. Lucru minunat ce s- a şi întâmplat, încât cei prezenţi „...erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n- am văzut niciodată” ( Marcu 2. 12 ) „.
Aşa sunt răsplătiţi de către Dumnezeu toţi cei care cred cu toată tăria în El şi îşi pun nădejdea în bunătatea şi dragostea lui. Slăbănogul credea în Iisus, asemenea şi cei patru bărbaţi ce l- au adus. Vindecarea slăbănogului este un răspuns şi la credinţa şi iubirea celor patru bărbaţi faţă de semenul lor aflat în neputinţă.

Cît de bine ar fi să ne ducem unii pe alţii la Dumnezeu, să fim mai aproape de El şi să gustăm din dragostea şi bunătatea Lui. Cu siguranţă am primi vindecare sufletească şi trupească, aşa cum s- a învrednicit şi slăbănogul din Capernaum, astfel am rămâne mereu aproape de El, în comuniune cu Dumnezeu, ţinta supremă a vieţii noastre.
Tot în această duminică Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. De acea în această dumincă se citeşte şi pericopa evanghelică de la Ioan cap. 10 v. 9- 16. S- a născut în anul 1296, în Constantinopol, într- o familie nobiliară, tatăl său devenind un important demnitar la curtea lui Andronic al II- lea Paleologul ( 1282- 1328 ). În jurul vârstei de 20 de ani se călugăreşte la Athos, ajungând şi Arhiepiscop al Tesalonicului în vremea patriarhului Isidor, care îl va susţine în lupta pentru apărarea isihasmului şi a doctrinei despre energiile divine necreate. Isihasmul, mişcare spirituală panortodoxă, a pornit de la Athos, din mănăstirea „Marea Lavră”, mănăstire fondată de către Sf. Athanasie Atonitul, în 963. Călugării trăiau o viaţă pustnicească, în asceză aspră şi viaţă mistic- contemplativă, în tăcere, în isihie de unde şi denumirea de isihaşti, urmând învăţăturile Sf. Dionisie Areopagitul ( sec I- II ) şi ale Sf. Simeon Noul Teolog, celebru mistic din sec. XI,  care susţinea că printr- o contemplaţie continuă, exercitată mult timp, se poate realiza o apropiere atât de mare de Dumnezeu, încât se poate ajunge la vederea luminii dumnezeieşti chiar cu ochii trupeşti.
       Isihastul, cu ochii deschişi, trebuia să se concentreze  în aşa măsură la rugăciune încât nimic din ceea ce este material să nu înregistreze privirea lui, decât lumina divină. Ţinuta din timpul acestei rugăciuni cerea ca bărbia să fie aplecată spre piept, iar privirea să se fixeze pe un punct al corpului, pe abdomen, timp în care se rostea continuu o rugăciune scurtă:”Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte- mă!”, în timpul rostirii reţinându- se respiraţia. Cei ce practicau această rugăciune, numită şi rugăciunea lui Iisus sau rugăciunea isihastă, prin exerciţiu consecvent, asiduu, ajungeau să poată vedea lumina taborică, ceea ce Apostolii au văzut la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe muntele Tabor.
       Sfântul Grigorie Palama, el însuşi trăind în asceză aspră, ducând o viaţă mistică, spunea că lumina taborică nu este creată, ci este o energie divină necreată, veşnică, este o lucrare dumnezeiască, o combinare între veşnicie şi vremelnicie, între lumea de sus şi cea de jos.
Au fost dispute pe această temă, dar sinodul de la Constantinopol din anul 1341 s- a pronunţat în favoarea isihasmului. La sinodul de la Constantinopol, în anul 1531, isihasmul a fost definit ca doctrină a Bisericii de Răsărit, a Bisericii Ortodoxe. Printre susţinători amintim teologi de frunte ca: Nil Cabasila şi Nicolae Cabasila ( 1371 ), Simeon, Ariepiscop de Tesalonic, ( 1429 ) şi monahul de la Athos, Naxos, care i- a dat şi un nou avânt. Trecut la cele veşnice în 1359, Sfântul Grigorie Palama este trecut în rândul sfinţilor în 1368.
Isihasmul s- a răspândit în toată lumea ortodoxă, prin intermediul textelor adunate la sfârşitul sec, XVIII sub numele de Filocalie. Isihasmul a influenţat şi paisianismul românesc, întemeietorul fiind Cuviosul Paisie de la Neamţ, trăitor o vreme la Athos, şi care a scris o lucrare de reguli monahale, cu titlul „Rugăciunea minţii”.
       În această perioadă de postire şi primenire sufletească să ne rugăm mai mult , să ne înălţăm sufletul nostru  mai aproape de Dumnezeu, prin credinţă, fapte bune, fapte de milostenie care sunt semnele iubirii lui Dumnezeu.

                                               Pr. Prot. Vasile A. Pop


Share