Curs intensiv de tehnică și artă fotografică în Sighetu Marmației Imprimare 1243 Afişări
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 10 Iunie 2020 14:47
După succesul de care s-a bucurat primul curs organizat în premieră absolută în vara anului trecut, conducerea Asociației Internaționale ”Euro Foto Art” organizează pentru iubitorii fotografiei din Sighetu Marmației, în cadrul ”Euro Photo Art” Academy, un nou curs intensiv de tehnică și artă fotografică. Cursul urmează să fie organizat în parteneriat cu Centrul Cultural Sighetu Marmației, sub patronajul Primăriei municipiului pentru cei care vor să însușească tainele artei fotografice, într-un timp foarte scurt.
În acest context cei interesați sunt invitați la cursul de fotografie organizat pentru a doua oară în Sighet (seria B/ 2020) din data de 13 iulie 2020 cu o durată de doar o săptămână. Cursul va condus de cunoscutul artist fotograf Orădean Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației ”Euro Foto Art”, care are o experiență de peste 44 de ani în acest domeniu.
Orele de curs se vor ține la Centrul Cultural Sighetu Marmației zilnic între orele 16:00 - 19:30. Unul din avantajele cursului este că absolvenţii vor învăţa să „vadă” oamenii din jurul lor, strada, peisajul, respectiv un film la televizor sau la cinema.
După  însuşirea noţiunilor generale, despre istoria fotografiei, despre elemente de foto-compoziţie şi cele legate de aparatele de fotografiat clasice şi digitale, cursanţii vor participa la o deplasare de creaţie în centrul istoric al municipiului Sighetu Marmației. De asemenea cursanţii vor avea posibilitatea să realizeze diferite portrete la lumina naturală.
În cadrul acestui curs, participanţii vor învăţa și noţiuni legate de procesul negativ şi pozitiv color analog, despre diapozitive alb-negru şi color, cât şi despre creaţiile multimedia. Tot aici vor fi dezbătute o serie de aspecte ale esteticii şi creaţiei fotografice.
Cursanţii vor avea posibilitatea de a participa la mai multe jurizări ale unor colecţii de fotografii artistice. Cursul  va fi finalizat prin organizarea unei expoziții de examen în data de 17 iulie 2020 ora 17:00 la Centrul Cultural Sighetu Marmației, unde vor fi prezentate cele mai reuşite creaţii artistice, realizate în cadrul cursului. În cadrul festivității vor fi înmânate şi Certificatele de absolvire (după susţinerea examenelor de verificare a cunoştinţelor).
Înscrieri şi informații la acest curs, se pot obţine la: https://www.eurofotoart.com/efa-courses/ro/ unde se pot viziona și imaginile realizate de absolvenții primului curs organizat în Sighetu Marmației în vara anului 2019. Tot de aici se pot descărca și formularul de înscriere. Informaţii suplimentare se pot obține și la telefonul 0741/212111, respectiv la e-mailul Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .
În cadrul cursurilor vor fi asigurate câte 3 locuri pentru persoane defavorizate, care vor putea participa la curs în condiţii de gratuitate, în baza unei cererii şi a documentelor justificative (în raport cu numărul cursanţilor înscrişi).
Elevii, studenții precum și pensionarii beneficieză de reducere din taxa de participare.
Absolvenții vor avea posibilitatea să  devină membrii creatori ai Asociaţiei „Euro Foto Art” Oradea, unde vor putea continua preocupările în domeniul artei fotografice.
Asociația Internațională Euro Foto Art Oradea

Share
Ultima actualizare Miercuri, 10 Iunie 2020 14:51