Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighet, înscris în concursul EUROSCOLA Imprimare 529 Afişări
Vineri, 11 Octombrie 2019 10:00

Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației s-a înscris la ediția a XII-a a concursului național pentru liceeni EUROSCOLA, lansat de Biroul Parlamentului European în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, concurs care se desfășoară în acest an școlar sub titlul generic „Educația schimbă vieți”.
Cei 18 elevi din clasele IX-XI – coordonați de profesoarele Luminița Colopelnic și Cornelia Hotea – au avut de ales o personalitate a cărei poveste de succes să fie promovată în școli și în mass-media, în scopul sublinierii rolului educației și a importanței învățării unei meserii atât pentru dezvoltarea personală cât și pentru bunăstarea comunității. Din mulțimea de personalități, elevii s-au oprit la prof. dr. Mihai Dăncuș, muzeograf, scriitor și publicist, profesor de vocație, director de muzeu, cercetător în domeniul culturii și civilizației tradiționale, un exemplu elocvent pentru proiectul „Prin tradiție și educație spre autenticitate și bunăstare”.

Sursa-graiul.ro


Share