Evenimentul „PAȘTI ÎN MARAMUREȘ”- 2019 a căpătat deschidere internațională Imprimare 612 Afişări
Scris de Sighet Online   
Duminică, 05 Mai 2019 16:25

Sfintele Paşti sunt cea mai mare şi frumoasă sărbătoare a creştinătăţii, care aduce în sufletele tuturor bucurie şi lumină, nădejde şi dragoste. În Maramureș a doua și a treia zi de Paşti continuă şirul tradiţiilor şi obiceiurilor care s-au transmis din bătrâni de la o generație la alta.

Evenimentul „PAȘTI ÎN MARAMUREȘ”- 2019, desfășurat în spațiul sacru al Satului maramureșean, reprezintă un simbol al bucuriei  care ne-a adus-o Învierea Domnului, o dovadă a păstrării cu sfințenie a costumului popular, al cântecului și jocului, al tradițiilor strămoșești. Fiecare comună, fiecare sat din Maramureș iși are propria istorie, o istorie bogată în fapte de viață, reflectate prin documente, prin păstrarea vie a valorilor și a tradițiilor, a identității,a credinței nestrămutate și a demnității.

Conform tradiției programul a fost deschis de un scurt moment religios în care cei prezenți au cântat împreună cu preoții „Hristos a înviat”. În prezența prefectului Maramureșului și al Iașului, a vicepreședintelui Consiliului județean Maramureș, a primarului municipiului, al consilierilor județeni și locali, ai primarilor localităților din Maramureșul voievodal, a reprezentanților instituțiilor de cultură și a numeroase personalități din domeniul social și cultural, a unui numeros public, a avut loc prezentarea cărții „Prefecții Maramureșului  1919- 2019” și vernisajul expoziției  de artă fotografică (autor Mariana Scubli)  și a expoziției documentare prezentată de Muzeul Maramureșean. Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la instalarea primului prefect al Maramureșului, moment marcat de Instituția Prefectului Maramureș prin lansarea albumului "Prefecții Maramureșului", material realizat cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș.

În gospodăriile muzeului, satele Maramureșului și-au prezentat tradițiile, obiceiurile și bucatele tradiționale, într-o atmosferă de mare sărbătoare. În zona centrală a Muzeului Satului meșterii populari și-au prezentat creațiile, dând culoare și îmbiindu-i pe oaspeți să achiziționeze măcar un obiect. Centrul Cultural - Școala de Arte „Gheorghe Chivu”, a organizat într-una din gospodăriile de la intrarea în muzeu o expoziție excepțională de icoane pe sticlă și de artă populară, la care s-au adăugat și momentele muzicale ale elevilor și profesorilor.

În curtea frumoasei „gospodării de Bârsana”, pe un podium special pregătit a avut loc un spectacol de cântece și dansuri populare prezentat de Centrul Cultural Sighetu Marmației cu Ansamblul „MARA”, Grupul folcloric al  Școlii de Arte „Gheorghe Chivu”și Grupul „SIGHETEANCA”. Au pezentat frumoase momente artistice două grupuri folclorice ale Uniunii Ucrainenilor filiala Maramureș, Ansamblul „MUGURELUL”al Clubului Copiilor din Sighetu Marmației, ansamblurile folclorice din Bârsana,  Oncești, Săliștea de Sus și Moisei. Din străinătate, au cucerit aplauzele spectatorilor Anghelina Iovdi - Ucraina, Formația de muzică klezmer din Franța, Ansamblul „DUMBRAVIENKA”, Presov, Slovacia, Ansamblul „NOVI BEOGRAD, Belgrad, Serbia și Ansamblul folcloric „KASZEBE”,Chojnice, Polonia. Spectacolul a fost coordonat de prof.dr. Ioan Dorel Todea și prezentat de prof. Nina Hoza.

Ulițele și gospodăriile "Satului Maramureșean" s-au umplut de oameni iubitori de frumos veniți din țară și din străinătate să se bucure de frumusețile portului popular și să guste din bucatele tradiționale.

 „Paști în Maramureș”,este un eveniment autentic care pune în evidență satul maramureșean, cu valorile, tradițiile, dar și credința maramureșenilor. Prin participarea unor formații artistice din Franța, Polonia, Slovacia, Serbia și Ucraina, evenimentul a căpătat o mare deschidere internațională.

Ediția din acest an a fost organizată de Consiliul local, Primăria, Centrul Cultural și Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației și Palatul Copiilor din Baia Mare, printr-un colectiv coordonat de primarul municipiului, ing. Horia Scubli.


Share