Senatorul Gheorghe Mihai Bârlea solicită sprijin financiar pentru femei Imprimare 1687 Afişări
Joi, 09 Aprilie 2009 10:17

Gheorghe Mihai BârleaSenatorul PD-L de Maramureş, Gheorghe Mihai Bârlea, a adresat, în 6 aprilie, o interpelare lui Marian Sîrbu, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Obiectul interpelării îl constituie indemnizaţia pentru mamele cu gemeni sau tripleţi, care se acordă în primii doi ani de la naşterea copiilor.

"(...) Mariana Nedelcu, noul secretar de stat la Departamentul Afaceri Sociale din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, afirmă că Executivul urmează să aprobe, în luna aprilie, o modificare a Legii indemnizaţiilor de creştere a copilului. Conform precizărilor făcute, în cazul familiilor cu gemeni sau tripleţi, mamele ar urma să primească un supliment pentru fiecare copil. Persoanele în cauză reclamă de mult timp faptul că au nevoie de venituri suplimentare pentru întreţinerea bebeluşilor şi susţin că mărirea indemnizaţiei cu 10% pentru fiecare dintre copii este descurajatoare. (...) În aceste circumstanţe, iniţiativa guvernului, utilă în principiu, riscă să se materializeze deficitar. În cazul mamelor cu venit mic, de 800 - 900 lei, bebeluşul primeşte ca ajutor, pentru întreţinere, exact contravaloarea unui pachet de scutece. În consecinţă, creşterea cu doar 10%, pe care ministerul intenţionează să o promoveze, este nesatisfăcătoare, mai ales în cazul mamelor cu salarii mici. Având în vedere deficitul demografic din ce în ce mai accentuat în ţara noastră, un plus de atenţie şi de susţinere a acestor tipuri de familii este mai mult decât necesar. Solicit ministrului, pe această cale, să analizeze posibilitatea de a mări, în astfel de situaţii, indemnizaţia pentru fiecare copil, cu cel puţin 300 lei, mai ales că nu sunt foarte multe cazuri de acest gen, iar efortul bugetar ar fi nesemnificativ. Datele statistice ne arată că doar aproximativ 3.500 de femei nasc, anual, gemeni şi 1.500 de femei nasc tripleţi", a încheiat interpelarea senatorul colegiului Maramureş Nord. Gheorghe Bârlea a precizat că la această interpelare solicită ministrului răspuns scris şi oral.

• Solicitare de ajutoare pentru sinistraţi

Tot în 6 aprilie, senatorul PD-L Gheorghe Mihai Bârlea i-a adresat o întrebare lui Dan Nica, ministrul Administraţiei şi Internelor, la care a specificat că aşteaptă răspuns în scris. El a făcut referire la necesitatea acordării unor ajutoare pentru sinistraţii din Maramureş, afectaţi de inundaţiile din vara anului 2008. "În judeţul Maramureş sunt multe situaţii în care familiile afectate de inundaţiile din anul 2008 nu au putut beneficia de ajutoarele de urgenţă acordate de guvern, la propunerea autorităţilor locale, fie din cauza erorilor în evaluarea daunelor, fie din cauza identificării incorecte a persoanelor afectate de către comisiile locale şi, nu în ultimul rând, din cauza resurselor financiare insuficiente. În această situaţie se află cetăţeni din mai multe comune, precum Leordina, Petrova sau de pe strada Valea Cufundoasă din municipiul Sighetu Marmaţiei. Pentru aceste persoane, aflate într-o situaţie dramatică, a face o reparaţie morală sau materială nu e încă tardiv. Ei continuă să spere şi apelează la toate instituţiile. Doresc să aflu, pe această cale, dacă Ministerul Administraţiei şi Internelor are în intenţie să corecteze această situaţie, prin noi hotărâri de guvern, sau dacă administraţiile locale în cauză pot, din bugetele proprii pe 2009, să aloce sume pentru a fi acordate retroactiv persoanelor afectate de calamităţile din anul trecut", a încheiat Bârlea.

 Sursa: Glasul Maramuresului


Share