De la cine invata studentii economie: Andrei Hrebenciuc preda din nou la ASE, dupa ce a recunoscut ca e vinovat de spalarea banilor in dosarul retrocedarilor ilegale Imprimare 953 Afişări
Miercuri, 28 Octombrie 2015 13:10
Un cititor a sesizat HotNews.ro ca Andrei Hrebenciuc, suspendat din pozitia de lector la ASE din octombrie 2014 cand a fost arestat preventiv, a revenit la catedra si preda la Facultatea Economie Teoretica si Aplicata din cadrul ASE. 
 
Informatia a fost confirmata pentru HotNews.ro de catre rectorul universitatii, Pavel Nastase. "Da, preda, pentru ca el a depus o cerere la inceputul anului universitar, in care spus ca din punct de vedere juridic are dreptul sa predea, atata vreme cat nu este condamnat. Oficiul juridic a dat ok pe cererea respectiva. Se pare ca din punct de vedere legal are dreptul sa predea", a declarat pentru HotNews.ro rectorul ASE, Pavel Nastase. 
 
Oficialul a afirmat ca "el a fost suspendat intr-adevar cand a fost arestat", iar la inceputul acestui an universitar "a depus o cerere catre noi si, in baza argumentiei, Oficiul juridic a zis ca nu putem sa ii luam dreptul de a preda. In momentul in care va fi o hotarare judecatoreasca definitiva, contractul de munca va inceta". 
 
Intrebat daca este compatibila pozitia de persoana judecata care si-a recunoscut faptele (printre care si spalare de bani) cu cea de lector universitar la Academia de Studii Economie, Pavel Nastase a raspuns: "Cred ca trebuie sa asteptam hotararea judecatoreasca; probabil ca procesul se va derula mai rapid, pentru ca si-a acceptat vina". 
 
"Noi am procedat legal. Daca dumneavoastra aveti motive ca este ilegal, ni le dati in scris. Evident ca este o pata pe imaginea ASE ca se intampla astfel de lucruri, faptul ca el e in aceasta situatie, si noi nu vom tolera astfel de lucruri. Noi am luat in primul rand legislatia actuala, pentru ca regulamentele trebuie sa fie in concordanta cu legislatia", a continuat rectorul ASE. 
 intreaga informatie pe www.hotnews.ro

Share
Ultima actualizare Miercuri, 28 Octombrie 2015 15:39