Crin Antonescu: Toată conducerea PNL a demisionat. Miercuri vom stabili data Congresului PNL Imprimare 1643 Afişări
Scris de Digi24   
Luni, 26 Mai 2014 14:06

Crin Antonescu a declarat astăzi că, în calitate de preşedinte al PNL, îşi asumă rezultatul de 15% obţinut de partid la alegerile europarlamentare, pe care l-a calificat ca fiind "un eşec". "Îmi voi ţine cuvântul şi voi demisiona din fruntea PNL", a anunţat el pe Facebook, în jurul orei 11.00. La finalul discuţiilor din partid, el a anunţat că toată conducerea PNL a demisionat.

ACTUALIZARE 16.02. „O decizie luată fără echivoc a fost aceea de a exclude PNL de la orice colaborare în plan guvernamental şi parlamentar cu PSD.

Am prezentat demisia mea în faţa Biroului Politic Central, colegii au procedat cu solidaritate, au demisionat şi ei, toţi în grup şi am venit la Delegaţia Permanentă, am cerut şi era obligatoriu convocarea în termen cât mai rapid a unui congres extraordinar.
 
Miercuri vom stabili exact data.
 
Rămânem să ne exercităm funcţiile până la congres”, a declarat Crin Antonescu, care a adăugat că nu este vorba despre un interimat.
 
ACTUALIZARE 15.40. Biroul Permanent Naţional al PNL a decis dizolvarea Biroului Judeţean Satu Mare, după ce membrii acestuia acceptaseră reintrarea în partid a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
 
ACTUALIZARE 14.28. Crin Antonescu va rămâne la conducerea PNL până la organizarea unui congres. Data acestuia va fi stabilită joi.
 
Membrii BP vor rămâne în aceste funcţii până la congresul din iulie.
 
ACTUALIZARE 13.47. Nu există persoane care să îşi asume răspunderea de a conduce PNL în perioada următoare, astfel că este foarte probabil ca actuala echipă de conducere să rămână sub formă de interimat până la organizarea unui congres extraordinar în care să se valideze noi lideri.
 
ACTUALIZARE 12.05. Potrivit unor surse politice, toţi vicepreşedinţii PNL vor demisiona astăzi.
 
În cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL, programat pentru ora 14.00, principalul subiect al discuțiilor va fi legat de convocarea unui congres extraordinar al partidului, potrivit unor surse liberale.
 
ACTUALIZARE 11.15. „Am anunțat în această dimineață, într-o conferință de presă, că îmi voi ține cuvântul și voi demisiona din fruntea Partidului Național Liberal! Voi anunța acest lucru în ședința Biroului Politic Național voi anunța acest lucru colegilor mei și vom lua deciziile care se impun acolo!”, a scris Crin Antonescu pe contul său de Facebook.
 
Crin Antonescu a susţinut o conferinţă de presă în această dimineaţă.
 
„La un rezultat de 15%, PNL nu poate fi mulţumit, este sub aşteptări. Aşa cum am anunţat, neatingerea obiectivului stabilit e un eşec pe care, ca preşedinte, mi-l asum.
 
Îmi voi ţine cuvântul în şedinţa Biroului Permanent de azi, voi anunţa acest lucru colegilor mei şi voi lua deciziile corecte ca şi până acum”, a declarat Crin Antonescu.
 
Un preşedinte de partid nu îşi dă demisia în faţa presei, a subliniat Antonescu.
 
SURSA: Digi24.ro

Share
Ultima actualizare Luni, 26 Mai 2014 15:52