Scriu acest articol cu gândul la cultul pentru sport, la  perceptia tărilor avansate, din Europa si de peste Ocean, despre sport. El e o educatie la nivel înalt a disciplinei comportamentale, are o influentă majoră asupra personalitătii si asupra formării caracterului. Copiii care fac un sport, din grădinită sau din scoală, au deja posibilitatea unei cariere sportive, au  un nivel de adaptare si de comunicare superior, si toate tările civilizate stiu asta si au grijă să investească în acest domeniu sume consistente.
   A practica un sport nu numai că asigură unui copil o bună dezvoltare fizică si o sănătate de fier, ci construieste un psihic stabil, competitiv si bine echilibrat.
   Ca profesor de educatie fizică, am avut ocazia să lucrez cu sute de copii, iar ca antrenor de înot, cu mii de copii, în cei 16 ani de practică în aceste domenii, si pot declara deschis că, de la an la an, starea fizică a copiilor se degradează constant.
   Ce făceau copiii, ca nivel de realizare a probelor de efort, mobilitate, viteză si fortă în anii 90, în 2000 deja era un nivel de neatins. Dacă, la nivel de 60% din anii 90, eram în 2000, în anul 2008, am copii la orele de educatie fizică, de 7-11 ani, care nu pot face o rostogolire la saltea, care nu pot executa mersul piticului sau un stând pe omoplati.
   La orele de înot, văd sechele de rahitism, 2-3 cazuri la o grupă de 14 copii. In anii 90, aveam 2-3 cazuri la 50 de grupe de copii. Este evident că nu am nevoie de studii stiintifice ca să văd că nivelul capacitătii fizice a copiilor, în anul 2008, este mult mai scăzut decât în anii 90.
   Părintii dau vina pe computer si pe TV, copiii nu mai ies din casă să se joace, ci stau pe internet sau cu ochii în televizor, mănâncă chipsuri si snackuri din pungi, pentru că sendvisurile nu mai sunt de mult la modă.
   Acestea sunt situatii reale si părintii trebuie să muncească, nu mai au timp să se ocupe de copii; acestia, la rândul lor, sunt mult mai independenti, ceea ce nu e tocmai un lucru pozitiv.

   Totusi, ce ne făcea pe noi, cei din generatiile de dinainte de 90, să facem sport? Ce ne atrăgea pe terenurile de fotbal,de handbal sau volei, la bazinele de înot si polo si pe stadioane la atletism?
   Să amintesc de Nadia, de Maricica Puică, de Hagi, de Maricel Voinea sau Vasile Stângă, de Carmen Bunaciu sau Nicu Vlad? Copiii nostri nu stiu cine sunt acestia, poate Hagi le sună mai cunoscut.
   Există un fenomen, numit emulatie. Acest fenomen ne dădea o sperantă: dacă ne vom apuca de tenis, vom ajunge ca Ilie Năstase, dacă vom face culturism, vom deveni un Arnold, dacă vom face atletism, vom fi un Carl Lewis.
   Americanii îi numesc pe campionii din orice sport sau domeniu icons (o traducere mai reală, model de urmat, idol). Un mare campion este un icon, un simbol al acelui domeniu. Ei stiu că acest icon produce acea emulatie despre care vorbeam, că sute de mii de tineri se vor apuca de un sport dacă acest icon va apărea la ei în scoală sau în emisiunea lor preferată, de aceea au grijă ca sportivul respectiv să devină o imagine, îl promovează în scopuri pozitive pentru binele social. Posturile TV, presa scrisă, evenimentele sportive si cu caracter social contribuie major la promovarea acestor modele sociale!
   Acest fenomen de emulatie aduce copiii să practice o ramură sportivă, îi călăuzeste si-i motivează să îsi construiască o carieră în sport sau să devină simpli practicanti.
   In România, fenomenul de emulatie nu mai există, din păcate! Tinerii nu mai au modele pozitive spre care să tindă, presa vinde sportul ca sursă de scandal, iar copii îsi îndreaptă telurile în alte directii, spre eroii din filme sau din benzile desenate. Toti vor să ajungă Spiderman, Hulk sau Superman, nicidecum vreunul dintre sportivii implicati în scandaluri promovate la asa-zisele stiri sportive, care abundă pe toate posturile TV românesti.
   Avem campioni în sporturi diverse care ar putea să fie iconuri, dar presa si posturile TV nu sunt interesate să contribuie la imagini pozitive si modele, pentru că, aparent, acestea nu se vând!
   Astfel trăim paradoxul ca, la stiri din sport la TV să nu vedem sport, ci doar scandaluri si bârfe, înjurături si agresiuni. Fenomenul de emulatie există si la acest nivel si se traduce prin violenta tinerilor în scoli, pe stradă si pe stadioane, violentă care e inoculată tocmai de modelele prezentate în presa scrisă si audiovizuală.

Sursa: prof. Cristian Neagu - TopCulturism.ro