Mai puţine ore de sport în licee. Ministerul Educaţiei vrea să reducă la jumătate programa şcolară Imprimare 1933 Afişări
Vineri, 06 Martie 2009 14:08

Ministerul Educaţiei a decis să renunţe la o parte din orele de sport, în condiţiile în care 70% dintre preşcolarii români sunt obezi.

Măsura face parte dintr-un plan de reducere a numărului de ore în sistemul preuniversitar, de la 38 la 30 pe săptămână. Primele tăiate de pe listă sunt limbile străine şi educaţia fizică.

Ecaterina Andronescu este convinsă că reducerea numărului de ore în învăţământul preuniversitar va avea efecte benefice asupra elevilor.

Cât priveşte orele de sport, Andronescu susţine că acestea au fost regândite. Astfel, potrivit ministrului, ar rămâne o oră de sport şi două ore extracuriculare.

Măsura este, însă, contestată, atât de profesori, cât şi de specialişti.

Sursa: Antena3.ro


Share