După şapte ani, Sighetul are din nou medalie la Cupa României la box Imprimare 1409 Afişări
Miercuri, 25 Februarie 2009 08:15

Săptămâna trecută, la Iaşi, s-a desfăşurat Cupa României la Box, prima competiţie pugilistică rezervată seniorilor din calendarul Federaţiei Române de Box, competiţie la care - alături de alţi 85 sportivi din 52 de cluburi - a participat şi pugilistul Clubului Sportiv Şcolar Sighet, Cătălin Şteţiu (57 kg). Şi nu numai că a participat, ci a şi cucerit o medalie de bronz la categoria sa. După ce l-a luat la puncte pe boxerul Dicu Bogdan din Râmnicu Vâlcea, tot la puncte a pierdut la semifinale în faţa lui Valentin Sandu, din Ploieşti. “Au fost meciurile cele mai grele din viaţa mea de sportiv”, a spus Cătălin Şteţiu. În fapt, boxul l-a învăţat acasă, la Clubul Sportiv Şcolar din Sighet, cu antrenorii Adrian Şteţca şi Claudiu Râşco, medaliat în 2002 la aceeaşi prestigioasă competiţie. Elev al Grupului Sportiv Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii din localitate, Cătălin şi-a început cariera de boxer la vârsta de zece ani.

Dovedind un talent şi concentrare deosebită, a participat la competiţii naţionale chiar din primul an, dar abia anul 2004 îi va aduce recunoaşterea, când la Reşiţa devine campion naţional la copii; în anul următor, cucereşte locul III la Cupa României la cadeţi, în 2006 este calificat pentru lotul naţional de box, cucereşte finala pe ţară şi deasemenea, devine vicecampion la Cupa României la cadeţi. În anul 2007, Cătălin Şteţiu participă, în Basarabia, la un turneu internaţional - Memorialul “Pavel Lucescu” - pe care-l ia cu uşurinţă, de asemenea şi locul I la Cupa României din acelaşi an, devenind apoi şi vicecampion la finala pe ţară la tineret. A doua mare ieşire din ţară a fost la Campionatele Europene din 2007 unde s-a clasat pe locul V. Anul 2008 a debutat cu locul III la finala pe ţară şi acum locul III la Cupa României la Box seniori, ceea ce îi oferă şansa unei eventuale participări la cucerirea centurii.

Autor: Ioan J. Popescu

Sursa: Informatia Zilei 


Share