Receptarea poeziei poate părea inconfortabilă, e ca lecturarea unei partituri de către un necunoscător. Poezia adevărată nu se coboară la nivelul mediu sau sub-mediu de înţelegere. Neavând legătură cu activitatea practică a omului, poezia nu ni se descoperă în felul în care o face, spre exemplu, cunoaşterea (pragmatică).

A învăţa să citim poezie înseamnă în primul rând a ne deschide sufletul. Receptarea ei cere pasiune, perseverenţă, dragoste. În poezie e nevoie de o autoiniţiere, de dobândirea unei anumite apropieri cu aceasta. Este ca atunci când începe să-ţi placă jazzul. La început ascultai şi te enerva. După un timp, începi să rezonezi, să asimilezi pe de-a-ntregul. Cu poezia trebuie să te obişnuieşti prin cercetare, improvizaţie, răbdare, renunţare la prejudecăţi, prin educaţie şi simţire, efort, cultură, elevaţie spirituală. Nu de o cercetare de natură filologică e nevoie, ci de o cunoaştere de alt ordin, una care se identifică cu emoţia, curiozitatea, cu aflarea a ceva căutat. Nu e nevoie a-l „cunoaşte” pe Nichita pentru a-l citi. Poezia nu este nici pentru mase, nici pentru elite, ci pentru acele spirite sensibile care caută. A fi învăţat nu echivalează cu a fi mai sensibil. Putem citi poezie pentru că avem în noi puterea experienţei.

Satisfacţia estetică cere aplecare, insistenţă, revenire, meditaţie, participare directă, apropierea de nivelul trăirilor noastre. Nu e ca şi atunci când vizitezi un muzeu – vezi ce apuci şi auzi ce-ţi spune ghidul. Poezia e fineţe, ambiguitate şi presupune purificare: „omul care iese în stradă, purtând pe buzele sale versurile unui poet, nu va rămâne niciodată nepăsător la suferinţele celor ce-l înconjoară” (Ştefan Aug.Doinaş).

La poezie se poate ajunge învăţând mai întâi ce este aceea muzică (cea simfonică ar fi un bun început), învăţându-ne limbajul ei. Poezia e printre arte, există în rândul lor sau peste ele, le înfăşoară şi în acelaşi timp le pătrunde. Oprindu-se numai la ce e semnificativ şi demn, rămâne una dintre cele mai frumoase modalităţi de a ajunge să simţi lumea şi oamenii. O percepem numai când sufletul ne este destul de sensibil. Totuşi, prin (anumite) simţuri se poate ajunge şi la kitsch. Spre deosebire de acesta, poezia adevărată se opune impulsurilor primitive, ea nu tolerează comoditatea existenţială, afectivă sau intelectuală. Nu toţi pot să citească (cu adevărat) poezie (adevărată) pentru că aceasta nu se citeşte oricum şi nici oricând. Aşa cum am mai spus, poezia se descoperă numai unei priviri care i se alătură. Citită în grabă şi fără o pregătire prealabilă duce adeseori, în locul bucuriei aşteptate, la dezgust. Pentru adevărata poezie e nevoie de mult mai mult. Trebuie să ne deschidem mintea. Nevoia de poezie e ca senzaţia de sete, o nevoie lăuntrică, personală. Nu toţi au astfel de nevoi. Poezia nu e o necesitate (deşi ar trebui să fie). Fără un exerciţiu de interioritate, fără priceperea a ceea ce o generează, înţelegerea ei nu este posibilă. Poezia se simte, merge la interior, cheamă imagini, stări.

Poezia e interacţiune, joc al fanteziei cititorului cu textul, aplecare către acesta şi către adâncimile fiinţei. Prin acest proces se produce ceva cu cititorul însuşi. Ţi se poate întâmpla ceva, mereu altceva pentru fiecare în parte.

Poezia sensibilizează. Cea adevărată e mult mai adâncă decât se bănuieşte, e mai mult decât un vers pe hârtie sau un vers recitat. Nu e orice cuvânt, e cuvât care vibrează cu realitatea dar şi cu iluzia. Ce e poezia? Nu ştim. E mereu altceva*. Poezia nu este literatură, dar e încadrată aşa ca să fie mai uşor. Poezia e trăire, ceva ce nu poate fi definit, ci trăit. E dumnezeire, ea există din pricina simţurilor noastre şi a sufletului. Poate crea emoţii pe care în stare normală nu le-am putea atinge. Poate duce la clarificarea propriei lumi interioare, deschide cititorului o bucată de lume, de viaţă omenească. Poezia este printre altele o concentrare a spiritului, e viaţă altfel, cunoaştere, e un alt tărâm, e o altă planetă, e peste noi. Poezia deschide viaţa, îţi deschide lumea, ne pune în contact cu lăuntrul vieţii. Omul contemporan are nevoie de poezie. Ea îl înconjoară chiar dacă el nu ştie.

Sursa: Mixul de Cultura