Borsányi Julián - un sighetean redactor al postului Europa Liberă Imprimare 1398 Afişări
Duminică, 13 Decembrie 2009 11:21

La 12 decembrie s-au împlinit 17 ani de la moartea lui inginerului de aeronave Borsányi Julián, redactor al postului de radio Europa Liberă, unul dintre cei mai importanţi analişti ai perioadei Războiului Rece care a precedat terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Borsányi Julián s-a născut la Sighet la 1 octombrie 1903. După terminarea liceului piarist (azi Colegiul Naţional "Dragoş Vodă"), în anii tulburi de după Marea Unire din 1918, familia emigrează în Ungaria unde tânărul Gyula este înscris la Academia Militară din Budapesta. Specializat în aeronautică, în anul 1926 este angajat la una dintre facultăţile cu profil tehnic din capitala Ungariei. Datorită studiilor de specialitate publicate şi cercetărilor din domeniul aeronauticii, în anul 1941 este angajat la secţia de cercetare de pe lângă Ministerul Apărării Naţionale, secţie al cărei şef va deveni curând ca apoi să fie numit şef al secţiei de Apărare Antieriană unde va lucra până în anul 1945 când emigrează în Germania de vest.

După o perioadă în care va lucra ca inginer de aeronave şi publicist, între anii 1955-1969, sub pseudonimul "Colonel Bell" lucrează ca redactor la postul Radio Europa Liberă unde se remarcă prin poziţia antiamericană în ceea ce priveşte Revoluţia din 1956, fiind unul dintre sprijinitorii luptei de gherilă antisovietice. După pensionarea din 1969, se ocupă de documentarea celui de-al Doilea Război Mondial şi al Războiului Rece, lui datorându-se clarificarea multor evenimente controversate din acea perioadă, printre care şi bobardarea oraşului slovac Kosice, eveniment care a provocat aderarea Ungariei la planul nazist "Barbarossa". Pentru activitatea desfăşurată în emigraţie, sprijinul acordat în Revoluţia din 1956, studiile şi documentarea evenimentelor celui de-al Doilea Război Mondial şi al Războiului Rece, în primăvara anului 1992, este decorat de către Guvernul Ungariei. Borsányi Julián a murit la 12 decembrie 1992 la München, Germania.

 AUTOR: Ioan J Popescu

Sursa: Informatia Zilei

Borsányi Julián 1990

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Borsányi Julián 1941



Share
Ultima actualizare Vineri, 18 Decembrie 2009 13:01