Cred că ar fi corect să spun de la bun început, faptul că această postare nu este o recenzie a acestei mirabile cărţi. Nu este decât o invitaţie la lectura sa şi, mai ales, este un şir lung de întrebări pe care ţi le pui atunci când începi să o citeşti. Această postare este numai un preambul.
Cercul şi sora sa spaţială sfera sunt exemple vii ale drasticei limitări a capacităţii celei mai evaluate fiinţe sublunare, omul, de a cuantifica perfecţiunea. Numarul PI, este destul de uşor de confundat cu infinitul, pentru că şirul zecimalelor sale este practic, infinit. Şi tot din acest motiv, quadratura cercului încă nu şi-a putut găsi o expresie numerică exactă. “Pendulul lui Foucault”, o sferă de 28 de kg. atârnată sub Cupola Panteonului din Paris, cu un fir de 67 de metri lungime,  demonstrează rotaţia pământului. Nu cred că interesează detaliile tehnice.
Cum înţelegem noi, oamenii, lumea înconjurătoare ? Prin aproximari. Drastic limitat în percepţia universului de către cele cinci simţuri ale sale, omul recurge masiv, la cel de-al şaselea simţ: intuiţia. Uneori asistat de cel de-al şaptelea simţ,  bunul simţ. Alteori, NU. Prin intuiţie omul îşi construieşte teoriile.  (Domnu’ Einstein se aude ? Cum rămîne cu faimoasa exclamaţie cum că “lucrul cel mai de neînţeles, este faptul ca Universul poate fi înţeles ?” ) …Nu cumva lucrul cel mai de înţeles este faptul că, Universul poate fi intuit ? Nu ştiu! Întreb! Nu cumva fiecare generaţie îşi făureşte propriul construct mental despre acest pârdalnic Univers ? Până la urmă cum e : static sau pulsatoriu ? Se lăbărţează la infinit ? Nu prea! Pentru că ar contrazice legea gravitaţiei şi nu se face să-l supărăm pe Newton. Oare Universul tinde către o configuraţie în care “Punctele Lagranje” ar deveni o masa critica şi ar încremeni Universul în nemiscare ?

Trăim în plină conjectură.
Prietene, iar mi-ai dat o lectură faţă de care singura atitudine pe care un om poate să o ia, este postura omului cu capul înveşmântat într-un turban de gheaţă stelară, şi cu picoarele vârâte adânc, într-un ocean primordial. Desigur, o camaşă de forţă pentru inima se recomandă. Asta ca  nu cumva, bătăile sale devenite tot mai năvalnice, să nu o facă să evadeze din bietul trup înmărmurit :
e Universul chiar atât de mic încât să poată fi cuprins într-o biată tărtăcuţă ? Este oare Universul, Dumnezeu ?  Iar omul, conştiinţa de sine a Universului ? Mai este Dumnezeu “ Acela despre care nu se poate gândi nimic mai mult ?” Id quo maius cogitari nequit ? Este lumea întreagă numai “Un joc de Smarald ?” A descoperit Jacopo Belbo, mai mult în joacă adevărul ? De-asta a plătit cu viaţa ? Este oare Dumnezeu gelos ? Ajuns-a CREATURA să-l depăşească pe CREATOR ?  Trăim o plenitudine a gnosticismului biruitor

Prietene dragă, am devenit pe nesimţite din autodidactul suficient şi mândru de amploarea ne-ştiinţei sale, un biet învăţăcel. Şi bat sfios la poarta templului în care sânt “pe cale să pătrund în miezul unui mesaj secret în forma de Theatrum raţionalist” . Ca să ajung la ‘Pendul’ a trebuit să-l iau oarecum în derâdere pe Hermes Trismegistum, să iau în serios Alchimia şi să ajung la cabala lui Moshe Idel. Pentru că de-acum, se ştie că lumea are un punct tangent cu Dumnezeu : Kether, Coroana, originea, primul sefirot .
Dar e musai să te conducă de mâna un maestru; şi asta pentru că “cel care încearcă să pătrundă în Gradina Cu Trandafiri a Filosofilor fără cheie, pare un om care ar vrea să umble fără picioare.” (Michael Maier /  Atalanta Fugiens).

Mai întâi, ca să pătrunzi în Cabala, ai nevoie de Abulafia. Cât a trăit, a fost un mare cabalist; postmortem, a devenit un gigantic ordinator.Parolat de către Belbo, inventatorul “Jocului de Smarald”, cheia de înţelegere şi de manipulare a trecutului, a prezentului şi a viitorului. Cum  gaseşti, de fapt cum intuieşti, o parola către ‘taina tainelor’ TORAH, care este expresia literală a lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Cartea ? Te gândeşti la tetragrama prin care este desemnat numele lui Dumnezeu YHWH, tetragrama pe care o citeşti dar nu o rosteşti niciodată. Casaubon încearcă cele 24 de permutări posibile. NIMIC ! Şi totuşi, cum mai este desemnat literal Dumnezeu ? IAHVEH. Casaubon încearcă cele 720 de permutări ale numelui lui Dumnezeu. NIMIC. Abulafia Ordinatorul, întreabă în continuare politicos : “Ai parola?”  NU! Răspunde Casaubon, personajul care povesteşte, -povestaşul – cum ar spune, Llosa, exasperat. Minune ! ASTA  este cheia! Ecranul se luminează. Putea Belbo să creadă că ştie care este adevăratul nume literal al lui Dumnezeu ? Evident, NU! Acesta este răspunsul.

Pendulul a început să oscileze, demonstrând că pământul se mişcă. Şi odata cu pământul întreg Universul. Încotro ? Poate, vom vedea. Sau, poate, NU!

 Sursa: http://noradamian.wordpress.com

NOTA: Aceasta carte poate fi cumparata de la Libraria LUCEAFARUL din Sighetu Marmatiei