Várady Borbély Gábor s-a născut la 11 noiembrie 1820 la Sighet într-o familie de nobili: tatăl, Várady Ádám, era notarul comitatului Maramureş, iar mama - Leövey Jozefina - casnică cu aptitudini artistice. După şcolile elementare făcute în oraşul natal, tânărul Gábor pleacă la Eperjes unde îşi completează studiile de filozofie şi filologie. La îndemnul părinţilor, celor amintite adaugă şi studiile la facultatea de drept unde va cunoaşte şi lega o trainică prietenie cu Leövey Klára şi, mai ales cu Mihályi Gábor care îi va fi aproape în toate momentele cruciale ale vieţii. După terminarea studiilor, este înrolat în Garda Imperială de la Viena unde îl cunoaşte pe Asztalos Sándor, originar tot din Sighet cu care, alături de mai mulţi tineri reformişti, fondează ziarul „Speranţa”. În anul 1840, la vârsta de numai 20 de ani, tânărul Várady Gábor pleacă la Bratislava, devenită centrul mişcării reformiste, unde va participa activ la dezbaterile parlamentare. După acest moment important din cariera lui, se întoarce la Sighet.

La îndemnul prietenului Mihalyi Gábor, după izbucnirea Revoluţiei din 1848, Várady Gábor preia conducerea unităţii militare 105 care era sub comanda generalului Bem. După eşecul de pe valea Someşului, reuşeşte cu mare greutate să aducă unitatea militară înapoi în Maramureş ca apoi, fiind condamnat la moarte de Tribunalul Militar de la Arad, se refugiază în Bavaria, unde-şi ia pseudonimul de Borbély pe care-l va păstra de-a lungul întregii vieţi. Perioada exilului îl marchează adânc: dorul de Maramureş, de Sighetul natal şi cei dragi îl vor îndemna să scrie o serie de lucrări literare, cu un puternic sentiment patriotic. Exilul nu-l va demoraliza ci dimpotrivă, îl va folosi la cunoaşterea culturii europene, vizitând printre altele oraşul Würtenberg unde – după cum scrie chiar el – „am avut ocazia să simtă libertatea”. Din această perioadă datează consideraţiile făcute asupra libertăţii politice, materializate în scrisori adresate prietenilor din Maramureş, şi în primul rând lui Mihalyi Gábor. În urma amnistiei generale, în primăvara anului 1860, Várady Gábor revine în Maramureş unde va fi ales în diverse funcţii de răspundere ale comitatului, printre care şi cea de deputat în Parlamentul de la Budapesta unde desfăşoară o bogată şi importantă activitate în cadrul grupului democratic. În această perioadă scrie scrisori academicianului Szilágyi István, directorul de atunci al Liceului Reformat din Sighet, scrisori care la 23 octombrie 1871 vor fi publicate într-un volum în prefaţa căruia, acelaşi Szilágyi István, marchează: „Aceste scrisori aduc în mod pregnant în faţa cititorilor analiza situaţiei politice din Parlament. De multe ori observaţiile personale fac ca să înţelegem subiectivismul aprecierilor şi dorinţa de a contribui la schimbările politice, economice şi sociale”. Pe lângă cel epistolar, o altă operă remarcabilă scrisă de Várady Borbély Gábor este volumul „Hulló Levelek” – „Frunze căzătoare” sau „Frunze ce cad” (1892), volum care în cele peste 300 de pagini conţine o cronică amară a evenimentelor trăite de autor. Cartea mai conţine poezii de satiră politică vizând birocraţia funcţionarilor din Comitatul Maramureş, dar şi poezii lirice care descriu frumuseţile plaiurilor maramureşene. După o activitate neobosită dusă în scopul reformării sistemului politic şi a dezvoltării economice, sociale şi culturale ale Maramureşului natal, Várady Gábor a murit la 12 noiembrie 1906, fiind înmormântat cu toate onorurile la cimitrul reformat din Sighetu Marmaţiei.

Autor: Ioan J Popescu

Sursa: Informatia Zilei