"Originile si Istoria JAZZ-ului" cu Iosif Viehmann in Sighet pe 19.10.2009 Imprimare 2145 Afişări
Scris de Dani Godja   
Marţi, 13 Octombrie 2009 07:47

Iosif ViefmannULTIMA ORA: In cursul acestei zile, domnul prof. Iosif Viehmann a fost anuntat ca pe data de 19 octombrie trebuie sa fie obligatoriu prezent in Cluj-Napoca. In aceste conditii, evenimentul programat in Sighet va fi reprogramat la o data ce va fi anuntata pe acest site. Informatia ne-a fost furnizata de catre domnul Ioan Maris, ocazie cu care Clubul Rotary Sighet si-a cerut scuze pentru aceasta reprogramare.

Luni, 19 octombrie 2009, de la ora 19:00, va avea loc la sala „George Enescu” din Sighet un eveniment de exceptie pentru publicul sighetean: „ORIGINILE SI ISTORIA JAZZ-ULUI” - auditie si prezentare de dl. prof. univ. dr. IOSIF VIEHMANN. Evenimentul este organizat de catre Clubul Rotary Sighet.

Intrarea este LIBERA!

Dl. prof. Iosif Viehmann este membru al clubului Rotary din Cluj, discipol al lui Emil Racovita, unul din cei mai activi profesori de speologie din ţară, un pasionat jazzman, profesor la Academia de Muzica Gh. Dima din Cluj, unde predă cursul de istoria jazzului, om de cultură şi un autodidact de factură renascentistă. A terminat Facultatea de Stiintele Naturii din Cluj-Napoca, sectia geologie, in 1947. Iosif Viehmann este nominalizat anul acesta la premiul pentru întreaga activitate, acordat anual de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Iosif Viehmann sau Pepi, cum îi spun cei apropiaţi, s-a născut la Cluj, în 1925, având tată german şi mamă româncă. A fost cercetător cu gradul I la Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" din Cluj şi unul dintre puţinii care au avut ocazia să îl cunoască personal pe predecesorul său, Racoviţă. A predat la mai multe facultăţi, a publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice, 15 cărţi şi nenumărate cursuri universitare. A descoperit, la Vârtop, cea mai recentă urmă de Neanderthal.

În toamna lui 2008, a decis să se retragă definitiv din cercetare, odată cu împlinirea vârstei de 83 de ani dorind să-şi dedice o mare parte din timpul său scrierii unei cărţi autobiografice şi a încă uneia intitulate "60 de ani sub pământ".

Iosif Viehmann nu vine acum pentru prima data in Sighet, ultima oara fiind prezent in Sighet în perioada 21-23 august 2009, la o întâlnire regională cu participarea reprezentanţiilor din România şi Ucraina pentru elaborarea Strategiei Comune pentru Monitorizarea Biodiversităţii in Context Transfrontalier, eveniment organizat de catre Asociatia VALEA VERDE.

 

Jazz-ul este un stil de muzica aparut la începutul secolului al XX-lea în statele sudice ale Statelor Unite, având provenienta în melodiile populatiei de culoare, urmasa a sclavilor de origine africana. În muzica de jazz se recunosc în special tonalitati de blues si ragtime, la care se adauga si elemente ale muzicii europene. Mai târziu au fost preluate ritmuri ale muzicii latino-americane. Jazz-ul este considerat prima si, pâna acum, unica forma de manifestare artistica din istoria culturii care s-a dezvoltat în Lumea Noua.

Desi de data relativ recenta, originea si semnificatia initiala a cuvântului "jazz" (la început pronuntat jass) este controversata. O ipoteza ar fi înrudirea fonetica cu expresia "chasse-beau", o figura de dans din Luisiana, cândva colonie franceza. Altii cred ca ar deriva din cuvântul Jézabel, numele unei prostituate din New Orleans, în ortografie americana "Jazz-Bel". În jargonul populatiei locale cuvintele jasm sau gism înseamna rapiditate si energie, au însa si o semnificatie erotica. În 1917, formatia Original Dixieland Jazz Band a avut mult succes la "New York Columbus Circle", si cuvântul "jazz" a intrat în vocabularul curent, desi aparuse deja cu referire la muzica în 1913 într-un ziar din San Francisco, fara sa fi avut un deosebit ecou.

Speram intr-o prezenta cat mai mare a sighetenilor la acest eveniment cu totul deosebit din orasul nostru.

Partener media: Sighet Online

Puteti urmari AICI un interviu video cu dl. prof. dr. Iosif Viefmann realizat pentru TV-net.ro.

Ioan Maris si Iosif Viefmann la Sighet (Foto: Sighet Online)


Share
Ultima actualizare Miercuri, 14 Octombrie 2009 16:47