In 29 august 1948, Inchisoarea Sighet a devenit politica prin incarcerarea primului lot de detinuti politici ai Maramuresului: 18 tineri. La 61 de ani de la eveniment, fostii detinuti politici s-au reintors in celula care le-a luat tineretea, iar unora, chiar viata.

29 august, 1948. Pe la orele amiezii, in inchisoarea Sighet sosesc 18 tineri. 18 copii. Primii detinuti politici ai Maramuresului, un grup de elevi si studenti din Sighet, care activau intr-o organizatie anticomunista. Desi aveau 16-17-18 ani si cunosteau dictonul comunist potrivit caruia „pentru dusmanii poporului nu exista nici mila, nici indurare”, intrau pe holurile puscariei fara regrete, fara teama, fara manie. Valorile pentru care au luptat si credinta in Dumnezeu ii faceau puternici. Erau constienti de pericolul comunist, dar pe atunci nu stiau ca au inaugurat „o casa a mortii” in care aveau sa-si gaseasca sfarsitul elitele Romaniei. O vreme au fost repartizati cate doi in celula, apoi, din noiembrie au ajuns in aceeasi celula 74. Apoi condamnarile comuniste i-au trimis in alte inchisori: Targsor, Pitesti, Gherla.... Unii s-au prapadit in inchisori, pe altii, regimul crunt de detentie i-a ucis la scurt timp dupa eliberare, ceilalti au fost prigoniti continuu pana la Revolutie, interzicandu-li-se sa-si continue studiile sau sa-si gaseasca un serviciu. Astazi, din cei 18 mai traiesc doar sase.

29 august 2009. In celula 74 de la etajul doi al inchisorii Sighet se aduna o mana de batranei. Putinii supravietuitori al „Lotului Visovan”, ajunsi la varste venerabile de 70-80 de ani. Inchisorile comuniste le-au „mancat” tineretea, sanatatea si familiile, dar ei intra si azi in puscarie la fel ca acum 61 de ani: fara regrete. Dupa Revolutie, s-au obisnuit sa se adune an de an in celula in care au stat inchisi si sa-si planga camarazii. La niciuna din aceste intalniri n-au primit vreo diploma oficiala (singura diploma de onoare le-a fost acordata de GAZETA de Maramures) sau macar un „multumesc” soptit din partea vreunui oficial. Asa ca, la 61 de ani de la incarcerare, fostii detinuti politici au cinstit singurele persoane care le-au stat alaturi in suferinta: membrii familiilor lor, in special, sotiile. Numai ca, de aceasta data, intalnirea „Lotului Visovan” a coincis si cu un alt eveniment. Tocmai in 29 august a ajuns la Sighet un grup de 90 de tineri care au venit pe jos din Badacin, comuna lui Iuliu Maniu, pana la Sighet, intr-un pelerinaj organizat de Biserica catolica, pelerinaj care a ajuns la a zecea editie. Asezati in genunchi in holul memorialul, seriosi si sobri, tinerii au cantat cantece religioase, apoi au participat la o liturghie. La finalul ei, in timp ce se plimbau timizi prin celulele temnitei, i-au descoperit pe membrii lotului Visovan adunati in celula 74. Dupa ce au inteles ce sarbatoresc batraneii adunati acolo, au exclamat pe holuri: „exista supravietuitori” si s-au adunat in jurul lor. 
Nistor Man le-a explicat ca: „Comunismul a fost cea mai mare nenorocire pe care a cunoscut-o pamantul pana aici. A adunat experienta tiraniei antice, a despotismului oriental, a absolutismului si a tuturor sistemelor de asuprire, le-a comprimat si le-a aplicat cu cruzime toata invatatura de suprimare si inchidere a omului. Am fost, poate ca Dumnezeu asa a vrut, minorii, nevinovatii, care intra in inchisoare. Acum 61 de ani, cei 18 intram aici fara parere de rau, fara regrete, fara frica, desi eram in mainile Astazi, cand facem bilantul acestei inchisori, o gasesc simplu: ca o biserica”.

Autor: Ioana Lucacel

Sursa: Gazeta de Maramures