Andrei Pleşu îl atacă dur, într-un interviu din Adevărul, pe Dan Puric, apropiindu-l chiar de Gigi Becali:

„Problema domnului Puric e că recurge la citate ca la o ornamentică neasimilată. Am cunoscut un om care avea întotdeauna cu el un carneţel în care nota citate. Îi plăcea să le colecţioneze. (…)

La cât e de inteligent şi de angajat spiritual, aş fi aşteptat să-l văd mai smerit, mai aproape de discursul unui mărturisitor decât de acela al unui gânditor amator. Dar mai e ceva: domnul Puric a adoptat o strategie pedagogică riscantă. Când vrei să educi pe cineva, nu începi prin a-l flata. Dacă vrei ca cineva să înveţe ceva, nu-i spui mereu că n-are nimic de învăţat. Or, domnul Puric încurajează un soi de legendarizare arbitrară a naţiunii, din care rezultă că ea frizează desăvârşirea. Atunci la ce bun s-o mai dăscăleşti? Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali. Domnul Puric n-ar trebui să facă posibile asemenea analogii”.

Interesant este că întrebarea reporterului e neprovocată. Discuţia începe la modul foarte general, despre elite, despre politică, despre tinerii corporatişti şi tinerii plecaţi cu burse în afară, despre stânga, despre CNSAS. Apoi, zdrang: „Cum vedeţi discursul lui Dan Puric?”. Nu văd rostul acelei întrebări, de unde a apărut ea. Iar ceea ce urmează e chiar insidios: „Unii se grăbesc să-l acuze că e legionar…”, spune, cu nevinovăţie, reporterul, lăsându-l pe Andrei Pleşu să dea lovitura de graţie.

Acum aproape două săptămâni, tânărul teolog Mihai Neamţu îl ataca pe blogul său (într-un articol preluat şi de Hotnews) pe Emil Hurezeanu:

„Dintr-un unghi profesional, [Emil Hurezeanu] străluceşte prin merit şi reputaţie. Cine ne-ar mai împiedica, atunci, să-l celebrăm pe Emil Hurezeanu drept un «David Frost al României post-decembriste»?

Un ipotetic răspuns, chiar dacă simplist, ar fi: «banii». Într-o versiune avocăţească, această formulare de forum necezurat capătă calificări suplimentare: ne referim la condiţia recent asumată de Emil Hurezeanu ca director al Trustului Realitatea-Caţavencu. Întâmplător sau nu, produsele fanion ale acestei companii private - Realitatea TV pe sticlă şi ziarul Cotidianul pe hârtie - au atins pragul maximei dezorientări deontologice chiar în ultimele şase luni de când Emil Hurezeanu şi-a însuşit postura de preşedinte al consiliului director al TRC”.

Nu mă pronunţ cu privire la cine are dreptate (deşi aş tinde să îmbărţişez argumentaţia dlui Neamţu cu privire la deriva trustului Realitatea-Caţavecnu). Mihai Neamţu, e un fapt ştiut, este unul dintre discipolii lui Andrei Pleşu. Nu este o insinuare maliţioasă aici, este o realitate pe care nici dl Pleşu, nici dl Neamţu nu o vor nega. Nu susţin că ar fi vorba despre un atac sincronizat al celor doi intelectuali împotriva lui Dan Puric şi a lui Emil Hurezeanu. Coincidenţa e, însă, interesantă: polemicile din dreapta sunt, după observaţiile mele, mai rare şi mai puţin virulente decât cele din stânga.

De regulă, stânga este mai dezbinată şi mai predispusă la răfuieli între confraţi. Nu se întâmplă prea des, de partea cealaltă, ca spiritele conservatoare să se angajeze în dueluri letale. Dreapta intelectuală din România ţine mai mult la aparenţe şi reuşeşte să îşi păstreze, cel puţin la suprafaţă, ideea de unitate. La finalul acestor polemici credibilitatea unor personaje conservatoare din linia întâi va avea, fără îndoială, de suferit…

 Autor: Catalin Sturza