În urmă cu cîteva zile, m-a sunat un prieten român din Franţa şi m-a rugat să-i fac rost de CD-uri cu muzica celor 4 interpreţi americani de muzică klezmer, care vor concerta la Sighet, aşa cum aflase de pe Internet.

Este vorba de concertul extraordinar de klezmer (muzică tradiţională evreiască) susţinut de Deborah Strauss, Jeff Warschauer, Benjy Fox-Rosen şi Shaun Williams pe scena Sălii „George Enescu” din Sighetu Marmaţiei, dar şi a doua zi, la Sala Radio Sighet.

Aici, în cadrul unui workshop lung de 6 ore, americanii au cîntat instrumental şi vocal cu ceteraşi şi solişti din zonă, cu corul evreiesc „Hativca” din Sighet. Şi au fost instrumentiştii Ştefan Rednic, Mihai Covaci- diavolu, Gheorghe Năsui, Vasile Ghereben, Vasile Rus. Au cîntat în română şi ucraineană Anişoara Năsui şi Johnny Popescu. Totodată, pe muzică klezmer, americanii i-au învăţat pe copii, dar nu numai, să danseze. O surpriză plăcută a fost la Radio Sighet, cînd în concertul de final, klezmorinii din SUA i-au avut ca soliste la vioară dar şi la dans pe fetiţele din Sighet - Sara, Mara, Oana şi Andreea - care, în două ore, au învăţat klezmer de la violonista şi dansatoarea de excepţie Deborah . (În Graiul din 20 iunie am publicat fragmente din biografia celor 4 muzicieni profesionişti, evrei americani cu rădăcini în Germania, Belorusia Polonia, Austria, Ucraina şi România).

În invitarea la Sighet a acestor muzicieni de excepţie, un rol important l-a jucat Johnny Popescu, poliglotul cu care m-am născut şi am copilărit pe aceeaşi stradă ruptă-n două denumiri, din Sighet, oraşul în care, atunci, toţi românii, maghiarii evreii şi ucrainenii erau copii şi prieteni. Şi acum îmi amintesc de despărţirile cu lacrimi, de prietenii din copilărie care au plecat definitiv în Ţara Sfîntă. Dar nu-mi amintesc de klezmer. Dar Johnny zice că de fapt „noi am crescut cu această muzică, întrucît ea a fost preluată şi adaptată de muzicanţii maramureşeni contemporani. Klezmer există, este acea muzică ce trezeşte amintiri plăcute bunicilor noştri, profund înrădăcinată în tradiţiile Maramureşului, tradiţiile hasidismului, acel curent mozaic ortodox care s-a născut în centrul Europei (tatăl spiritual al curentului a locuit la Borşa). Curent care, prin celebra dinastie de rabini Teitelbaum de Sighet şi Satu Mare, s-a răspîndit în întreaga lume. Şi odată cu hasidismul s-a răspîndit şi tradiţia muzicii populare evreieşti, care azi îşi trăieşte revirimentul. Cu toate că azi, muzica klezmer este interpretată mai ales în Statele Unite ale Americii, majoritatea pieselor este şi azi influenţată de muzica românească, în special cea bucovineană şi maramureşeană, pentru că aceste zone folclorice au jucat un rol major în dezvoltarea klezmerului. Muzicienii au crescut mîncînd mămăligă alături de populaţia românească şi vorbeau limba română, maghiară şi idiş. Printre muzicienii maramureşeni români care mai au în repertoriu klezmer se numără regretatul Covaci-cioată care de altfel a şi înregistrat cîteva CD-uri alături de orchestre klezmer din Ungaria, Ion Covaci din Sălişte, Ion Pop din Hoteni, Nicolae Covaci din Dragomireşti, care înainte de război a cîntat împreună cu orchestra Şloimovici, Gheorghe Ureche Miţiţi din Leordina sau, dincolo de Tisa, orchestra din Teceu care este şi în prezent celebră printre localnici şi nu numai”.

La sala „George Enescu”, peste 200 de spectatori au asistat şi participat preţ de două ore la un spectacol de excepţie, cu piese triste şi vesele,cu doine şi balade, cu nuntă şi bocet, cu dezrădăcinare, cu viaţa de familie, cu petreceri şi dansuri, cu tradiţii evreieşti din diverse ţări est şi central europene, cu muzică de muzică interpretată la vioară, contrabas, chitară rece, banjo sau acordeon şi voce cu aplauze şi lacrimi de rîs. Cu povestea fiecărei piese cîntate în idiş sau engleză şi tălmăcite în română de Johnny. Cu copiii care, după ce s-au zbenguit prin sală în timpul spectacolului , au dansat pe scenă cu Deborah, minunata profesoară şi actriţă. Cinci minute s-a ridicat sala în picioare şi a aplaudat la final . Şi am văzut în sală o mînă de evrei care mai trăiesc în Sighet, români (inclusiv din dreapta Tisei), maghiari , ucraineni, germani şi numeroşi membri ai Clubului Rotary Sighet, care au sprijinit această minunată întreprindere a lui Johnny Popescu, susţinut de colegii de la Radio Sighet, de Comunitatea Evreiască din Sighet , dar mai ales de Julii Dawsun , din Corpul Păcii. Originară din Utah (SUA). Cu părinţi proveniţi din Germania şi Anglia, ea este etnomuzicolog. În prezent este profesoară voluntară la Sighişoara, unde predă engleza : „Corpul Păcii din SUA are mai multe proiecte culturale. La Berlin, unde am studiat germana, am fost preocupată de fenomenul idiş de acolo. Cînd am venit în România, care a fost cîndva dens populată de evrei,am observat că tradiţiile acestora au cam dispărut. Deşi nu sunt evreică, am încercat să pun în valoare străvechile tradiţii idiş. De 2 ani organizăm astfel de concerte şi workshopuri profesionale. Am fost şi la Oradea . De aici mergem la Cluj. Am mulţi prieteni în SUA şi Germania, care cîntă klezmer şi care mi-au spus că muzica lor este inspirată din România. Am fost surprinsă să constat că nu mai cîntă nimeni aşa ceva aici. Acesta este motivul pentru care suntem la Sighet şi România împreună cu prietenii mei. Dorim ca pe viitor să organizăm şi un festival de klezmer, aşa cum sunt în Franţa, Germania, Polonia, la care participă toată lumea. Adică toată lumea cîntă şi dansează, indiferent de sex, vîrstă, naţionalitate sau religie. La Sighet am ajuns prin Benji, care a mai cîntat toamna trecută la Radio Sighet. Împreună am fost la un festival la Viena şi am propus să ne abatem prin Maramureş, unde am fost sprijiniţi de Johnny Popescu, care s-a ocupat de organizare, dar şi de Clubul Rotary, Radio Sighet şi Harry Markus, preşedintele Comunităţii Evreieşti. În acţiunea noastră am fost sprijiniţi financiar de sponsori- persoane fizice din America. Ne-a plăcut foarte mult publicul de la Sighet. Ne-a primit cu căldură în spectacolul de duminică seara, interpreţii fiind foarte încîtaţi. Chiar vor să mai revină aici. Aţi văzut ce frumos am dansat la final, pe scenă, împreună cu minunaţii copii şi cu oameni în vîrstă. Peste tot pe unde mergem se întîmplă aşa. Aţi văzut luni seara, la Radio Sighet, cum după spectacol, vreo oră am dansat şi cîntat împreună cu toţii. Foarte fain”.

Da, super-super fain!

Autor:Florentin Nasui