„Oy Rumenye, Rumenye,/ Geveyn amol a land a ziser a fayner!” - aşa sună textul celei mai cunoscute melodii klezmer în care, elementele folclorului romînesc pot fi uşor recunoscute chiar şi de o ureche neexperimentată. Klezmer, cuvând cu rezonanţă exotică pentru tinerele generaţii dar pentru cei născuţi înainte de cel de-Al Doilea război Mondial, klezmer înseamnă muzica pe care o ascultau în toate cafenelele şi restaurantele din Sighet, era muzica pe care, alături de cea populară, dansau şi sătenii văilor din Maramureşul Istoric, Galiţia învecinată şi Bucovina, era muzica interpretată atât de muzicienii evrei cât şi de cei români, maghiari, ucraineni şi ţigani din zonă.

 Originile muzicii klezmer le găsim în oraşele Europei centrale şi de est, în care trubaduri evrei numiţi "klezmorim”, erau invitaţi să cânte la diferite evenimente sociale, fie ele evreieşti sau creştine. Klezmer-ul se bazează pe melodii laice, dansuri populare, cântece liturgice evreieşti precum şi "nigun" acele melodii simple, fără cuvinte ale evreilor ortodocşi, profund influenţate de muzica popoarelor cu care trăiau împreună. Acesta este motivul pentru care, în unele piese recunoaştem melodii româneşti, ungureşti, slave şi ţigăneşti. Dacă iniţial, klezmer se cânta doar instrumental, din secolul al XIX-lea, i se adaugă şi vocea umană.

 La noi în Maramureş, printre cei mai celebrii "klezmorim" au fost cei din orchestra familiei Şloimovici, originari din Rozavlea - cunoscuţi printre localnici ca "Orchestra Şugăreni" - care cântau la toate evenimentele sociale şi iarmaroacele maramureşene şi din Galiţia vecină. La Sighet, era celebră orchestra condusă de violonistul şi profesorul Steingisser Geza. Dacă până în preama celui de-Al Doilea Război Mondial, în mai toate restaurantele, cafenelele şi sălile de concert din Sighet se cânta klezmer, din anul 1942, odată cu introducerea legii "numerus clausus" prin care o orchestră putea avea doar un singur interpret evreu, trupele de klezmer s-au destrămat, iar odată cu deportarea evreilor din anul 1944, klezmer a dispărut complet din peisajul muzical maramureşan şi est european, mutându-se în SUA şi Israel.

 Azi, klezmer pare să însemne cam orice melodie vag evreiască interpretată la clarinet: mii de înregistrări cu melodii în manieră jazz şi new-age, popr-rock sau de orice alt gen pozează drept klezmer. Dar klezmerul nu trebuie inventat, nici măcar reinventat: klezmer există, este acea muzică ce trezeşte amintiri plăcute bunicilor noştrii, profund înrădăcinată în tradiţiile Maramureşului, tradiţiile hasidismului, acel curent mozaic ortodox care s-a născut în centrul Europei – tatăl spiritual al curentului, rabinul Baal Shem Tov a locuit şi a avut revelaţii la Borşa – curent care apoi, prin celebra dinastie de rabini Teitelbaum de Sighet şi Satu-Mare, s-a răspândit în întreaga lume. Şi odată cu hasidismul s-a răspândit şi tradiţia muzicii populare evreieşti care azi îşi trăieşte revirimentul.

Mulţi interpreţi contemporani recuperează formele tradiţionale ale muzicii klezmer, inspirându-se din folcorul evreiesc din Maramureş şi Galiţia ucraineană. Formaţii de klezmer precum „Di Naye Kapelye”, „Chicago Klezmer Ensemble”, „Khevrisa”, „Klezmatics” sau „Brave Old World” şi interpreţi precum Jeff Warschauer, Deborah Strauss, Bob Cohen, Alicia Svigals sau Lorin Sklamberg abordează în concertele lor de muzica hasidică tradiţională.

Autenticii klezmorim, încearcă să recreeze acea muzică evreiască pe care au ascultat-o bunicii şi străbunicii înainte de masiva migraţie către Israel şi Statele Unite de la începutul secolului XX  şi apoi după Holocaust.

Cu toate că azi, muzica klezmer este interpretată mai ales în Statele Unite ale Americii, majoritatea pieselor este şi azi influenţată de muzica românească, în special cea bucovineană  şi maramureşană. Motivul este unul simplu: zonele folclorice amintite au jucat un rol major în dezvoltarea klezmerului. Muzicienii au crescut mâncând mămăligă alături de populaţia românească şi vorbeau limba română, maghiară şi jidiş.

Etnomuzicologul dr. Walter Feldman sublinia într-un articol publicat în 1995 rolul jucat de Maramureş şi Bucovina în dezvoltarea klezmer-ului modern. Dr. Feldman identifică patru straturi în repertoriul muzicii klezmer:

Miezul, o constituie muzica de dinainte de anul 1850, muzică instrumentală de nuntă şi petrecere alături de varianta instrumentală a muzicii liturgice evreieşti, în general interpretată în duet de un ceteraş sau flueraş cu acompaniament de ţambal.

Un al doilea strat îl reprezintă influenţele muzicii orientale. Până în secolul al XX-lea, muzica evreilor din centrul Europei, alături de muzica armenească, ţigănească şi greacă au participat activ la naşterea unui stil aparte, foarte gustată de publicul din acea perioadă.

Un al treilea strat îl oferă repertoriul co-teritorial, împrumutat din muzica popoarelor cu care evreii au convieţuit, mai ales cea românească, ungurească şi ucrainenă. După momentul „hascalah” – iluminismul evreiesc – a devenit fapt comun ca femeile şi bărbaţii să danseze împreună, practică ce fiind interzisă de religia hasidis cortodoxă, se crede că ar proveni din tradiţia altor popoare. În particular, muzica de dans românească a crescut în popularitate printre printre comunităţile de evrei. Într-una din scrierile sale, un muzician evreu de la sfârşitul secolului al XIX-lea pe nume Bronya Sakina, afirma: „Cu cât mai româneşte suna klezemrul, cu atât ne plăcea mai mult!”

Printre muzicienii maramureşeni români care mai au în repertoriu klezmer se numără regretatul Covaci-Cioată care de altfel a şi înregistrat câteva CD-uri alături de orchestre klezmer din Ungaria;  Ion Covaci din Sălişte cunoscut sub numele de Ionu lu Grigore sau Paganini, Ion Pop din Hoteni, Nicolae Covaci din Dragomireşti care înainte de războiul mondial a cântat împreună cu orchestra Şloimovici, Gheorghe Ureche Miţiţi din Leordina, care-şi aduce aminte de klezmorim-ul numit Benzine, respectiv Ben Zion sau, dincolo de Tisa, orchestra din Teceu care este şi în prezent celebră printre localnici şi nu numai.

 Prin actualul workshop, dorim să readucem în atenţia publicului maramureşan genul muzical şi să recreeem acea atmosferă specifică Maramureşului interbelic, când klezmorim cântau împreună cu ceteraşii români şi primaşii maghiari şi ţigani spre încântarea tuturor.

 Autor: Ioan J Popescu