"Monoloagele vaginului" - scurta recenzie subiectiva Imprimare 1556 Afişări
Scris de Dani Godja   
Sâmbătă, 14 Martie 2009 11:14

Diana Giubernea (Foto: Mediafax)A scrie obiectiv despre un eveniment pe care ti l-ai dorit adus pe scena sigheteana este o situatie cat se poate de dificila, fiindca subiectivismul este mult mai mare atunci cand te-ai implicat in realizarea unui eveniment decat atunci cand te duci la un spectacol ca simplu spectator. Cu toate ca eram ingrijorat un pic de felul in care publicul sighetean va primi un astfel de spectacol, deoarece titlul este socant si provocator, lumea a venit, si-a cumparat bilete si a asteptat sa vada cum sta treaba cu … “Monoloagele Vaginului”. In sala s-au adunat aproximativ 250 de persoane, majoritatea tineri, dar nici segmentul de varsta a III-a n-a lipsit, lucru ce nu poate decat sa ne bucure, fiind o dovada in plus ca o parte dintre sigheteni nu sunt chiar atat de conservatori pe cat credeam eu. Trecand peste micile probleme tehnice care au facut ca spectacolul sa inceapa cu o intarziere de 10 minute, tind sa cred ca evenimentul teatral ce a avut loc in Sighet, vineri, 13 martie 2009, a fost o reusita, dovada fiind reactia publicului din timpul spectacolului si dupa ce acesta s-a terminat. Faptul ca s-au vandut chiar inainte de spectacol toate cartile “Monoloagele vaginului” de Eve Enser care au fost scoase la vanzare la intrarea in sala, si ca dupa spectacol a urmat o avalansa de cereri de carte, care n-au putut fi onorate, din pacate, din cauza epuizarii stocului. Au venit la noi multe persoane (unele chiar trecute de 50 de ani) care doreau sa cumpere cartea care a stat la baza acestei piese de teatru, fapt ce le-a surprins si impresionat enorm pe autoarele acestui spectacol. 

 Actrita Diana Giubernea a dovedit publicului sighetean ca il poate tine „in priza”, singura, pe parcursul a 75 de minute, trecand de la un rol la altul intr-un mod magistral, lucru foarte rar intalnit si foarte greu de realizat.  Actrita a oferit publicului in acest spectacol o multitudine de roluri, trecand de la o batrana care vorbeste despre primul sau orgasm, la o copila violata de cel mai bun prieten al tatalui, de la o femeie oarecare pe masa ginecologica la o femeie bosniaca violata repetat, terminand cu evidentierea unui fapt pe care-l ignoram cu totii cand ne gandim la cuvantul vagin, si anume faptul ca venim pe lumea asta datorita existentei acestui organ anatomic pe care ne rusinam sa-l numim. Asa cum nu ne e rusine sa spunem: mana, picior, ochi, gura, ficat, inima, ar trebui sa nu ne fie jena sa numim organul caruia ii datoram aparitia noastra biologica in aceasta lume. Cuvantul vagin a fost rostit in cadrul piesei de peste 100 de ori. Poate o sa-l invatam incet sa-l folosim fara false pudori si fara prejudecati.

 Cu toate ca nu am putut oferi regizoarei Mona Gavrilas toata partea tehnica pe care si-a dorit-o pentru a putea transpune piesa in scena asa cum isi dorea si asa cum o face in alte locatii, la finalul spectacolului a fost foarte multumita de cum a iesit spectacolul si de cum a fost primit de catre sigheteni. S-a vazut ca a fost o bucurie pentru cei din sala, asa ca numai trebuie sa adaug nimic daca ati fost prezenti la eveniment. Regizoarea Mona Gavrilas si actrita Diana Giubernea si-au marturisit dorinta de a mai reveni in Sighet si cu alte piese pe care le realizeaza impreuna.

 Multumim din nou Clubului Rotary Sighet care a suportat toate cheltuielile de organizare a acestui spectacol inedit de teatru. Doresc sa-i multumesc si pe aceasta cale, in mod special domnului Horia Scubli care, in ciuda programului supraincarcat pe care-l are, a facut eforturi imense pentru ca acest spectacol sa iasa cat mai bine. Chiar daca initiativa acestui spectacol a apartinut portalului de stiri Sighet Online, fara sprijinul Clubului Rotary (si a domnului Horia Scubli, in mod special), publicul sighetean nu ar fi putut sa se bucure de acest eveniment. 

 Diana Giubernea si Mona Gavrilas

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Share