Dialogul intre un filosof, un iudeu si un crestin este considerat unul dintre cele mai interesante texte teologice ale lui Abelard. El ne infatiseaza o intilnire toleranta dintre religiile monoteiste prin intermediul a trei protagonisti – un crestin, un evreu si un filosof (foarte probabil adept al Islamului). Filosoful si teologul Abelard ne impartaseste visul unei coexistente pasnice a religiilor care, dincolo de orice discriminari, se intilnesc in cautarea Binelui suprem si in viziunea unui Dumnezeu unic, de binefacerile caruia se pot bucura toti oamenii.

 „Pentru a citi Dialogus inter Philosophum, Iudaeum et Christianum (nu, nu neaparat in latina) nu trebuie sa fii medievist sau istoric al religiilor. In schimb, pentru a plasa textul in context, da. Ne-am obisnuit (noi, modernii) sa judecam astfel: filosofului trebuie sa-i verifici ideile, istoricului – precizia informatiilor, poetului si romancierului – autenticitatea. Astfel ca, oricine ai fi (tu, modernul), poti aprecia un text si poti da un verdict. Ei bine, pina in secolul al XVII-lea, lucrurile nu stateau asa. Exista o traditie in raport cu care textul trebuie evaluat si de care nu poti face abstractie – astfel, risti sa ratezi orice concluzie valida. In fata unui asemenea text, asadar, e foarte greu sa fii modern: trebuie sa-ti numeri pasii, sa-ti masori mereu lectura prin reperele oferite de aparatul critic sau de propriile cunostinte.” Alexandru MATEI, aprilie 2008, in Dilematica

Sursa: Polirom