Tot din amintirile domnului Lövith (sau Löwith) Egon de pe site-ul memorialistic centropa.org aflăm că în urma deteriorării condiţiilor rasiale şi în Ungaria, un grup de artişti evrei înfiinţează la Budapesta o şcoală pentru care caută elevi inclusiv în Transilvania, dar neputând oferi burse de studiu. Celor care recrutau elevi potenţiali li se spune că Egon este un pictor talentat. După ce au văzut lucrările, s-a pus problema transportului şi şcolarităţii. I s-a spus să rezolve el însuşi pentru primul an, apoi lucrurile se vor rezolva ulterior. Drept urmare, se adresează unui proprietar evreu, domnul Adler, care avea investiţii în tancuri (rezervoare) de carburanţi (probabil nu de petrol brut, ci de motorină şi benzină). Dânsul (domnul Adler) îi cere să vină cu lucrări la Dânsul.

            Domnul Egon a adus cu sine cca. 30 de mici lucrări: sculpturi şi picturi. Apoi cei doi se îndreaptă pentru reglarea actelor referitoare la suportul financiar. Cumpănind, răspunsul chibzuit al Domnului Adler este următorul: "Look, I can see you have talent but I’m not going to take on your financial burdens. You are a breadwinner. What if I support you for a year and then you go away for 4 or 5 years to be a poor artist? Would you leave your family starve to death? You won’t even be able to support yourself". De ce nu i-a dat bani (pentru un an) ? Pentru că nu se poate trăi din artă. Şi nu a dorit să îl facă muritor de foame (fiind şi susţinător al familiei). Adică nu şi-a luat responsabilitatea unui eventual previzibil insucces, care să se repercuteze şi asupra familiei d-lui Egon. De aceea, dl. Egon a urmat consecvent cariera didactică universitară. Lucrurile s-au schimbat, au urmat naţionalizările şi toţi am devenit egali (cu plata în orez, dar domnul Egon pentru activitatea didactică, nu pentru artă). Lucrurile s-au răsucit iar, astfel încât este greu şi mai greu de trăit din artă.

În 2002, d-na Gabriela Rostaş a scris despre artist lucrarea "Lumea într-un cartof". Drept urmare în acel an primeşte Premiul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti.

În 1953, din cauza tuberculozei nu a mai putut lucra în lemn ori bronz, deci a început să lucreze ceramică (teracotă), Acestea se vindeau ca pâinea caldă (fiind inspirate de traiul în Mexic). Şi la Hamburg, când revin din Mexic, mama sa abandonează din cauza şicanelor un coş mare cu suveniruri mexicane (aztece peedominant).

                Scris zece decembrie 2021, trimis la sighet-online.

     Scris de Gheorghiţa N. Dobre şi Valentin-Claudiu I. Dobre din surse scrise şi internet