Sincer, nu ştim cu certitudine câte victime, căci nu este corect politic să ştim.

                Dar de ce nu putem ştii ? Sunt atâtea statistici care se fac în lume cu trenduri, baze de date, averi, comunicare, preferinţe, furnizori, obiceiuri alimentare, maladii genetice şi dobândite şi încă multe altele. Asta ca să ştim ce studii să urmeze descendenţii noştri, cui să lase ce dobândesc şi de ce să se ferească.

                Atunci cum nu putem ştii ? Erau şi oameni la muncă impusă, în special se cunoaşte de coreeni. Dar trebuie să fi fost şi alţii, căci australianul Wilfred Borscht sau Burchell nu s-a dus de florile mărului la Hiroshima la 02 septembrie 1945 (unde megatonele detonate au fost puţintele, iar ciuperca nucleară mititică, nu ca la Nagasaki). De ce a avertizat de efectul radioactiv acest defetist urâcios ? Probabil pentru că a fost şi el serios afectat (dar nu ştia de ce). Ce înseamnă să fi curios. Totuşi, mărturia sa este importantă şi acuzatoare (dar îl incrimina de pseudo-comunist).

            Cel care a aruncat prima bombă (cea mititică) a avut pieptul plin de decoraţii în toate culorile şi a murit la o vârstă înaintată aparent fără regrete (cel puţin în declaraţii publice. Dar bomba A a fost la sol. Omul s-a urcat în avion şi a pornit în zbor, însoţit de alte B52-Superfortress destinate să fotografieze distrugerea de la sol). Bomba B a fost aruncată pe ţărmul de la Nagasaki, dar mai spre mare. Ar fi murit doar peştii (căluţii de mare deloc). De ce să nu facă foamea cei din Nagasaki, căci şi la ei totul era drămuit în timpul războiului, nu ? Deci în Nagasaki se putea muri de inaniţie.

            De ce toate acestea ? De ce se mai fac experimente, nu s-a văzut cât de distrugătoare sunt ? Îi durea de salvarea vieţilor lor ? Oamenii de ştiinţă nu au fost ascultaţi, ei nu erau militari (ieşiseră probabil din programul cornul şi laptele şi s-au bucurat la studii la Universităţi de prestigiu şi la proiecte militare bine subvenţionate. Ei au avut regrete, căci intuiau măcar efectele distrugătoare).

            Deci nu putem ştii.

            Aţi numărat supravieţuitorii din listă ? Par a fi 14 nume, între care recunoaştem Noguchi şi Yasui. Dacă ar fi ştiut, unii s-ar fi putut poate salva ? Probabil că nu, căci Japonia e o ţară corporatistă şi angajarea e pe viaţă (deci oamenii nu aveau opţiuni).

            La noi angajarea de ce nu este pe viaţă ? Cum de ce ? Să dea "mericanii" peste noi cu insecticid nuclear ? Oricum noi suntem indolenţi, mai ales cei care cred că închisorile pentru convingeri politice sunt continue şi on-line pentru writeri cu conştiinţe penibile.

Un pios respect celor afectaţi în vreun fel de aceste două evenimente cvasi-colosale.

Acum să o înţelegem altfel pe Dna. Kusama Yayoi şi arta Dânsei (pictura în puncte)....

Până la urmă de ce se luptau soldaţii japonezi pe viaţă şi pe moarte ? Pentru Împărat şi patrie, ori pentru că aveau demnitate şi jurnalele mericane îi portretizau în fel şi chip în caricaturi ? Iar mericanii încercau în fel şi chip să-i facă să demobilizeze, prin diverse mesaje, dar rezultatul era contrar. Chestiunile de onoare duc la răzbunări urâte, necontrolate (aceasta ştim tot din Sfânta Scriptură, când Simeon şi Levi- fraţii Dinei, fii lui Iacov- trec prin tăişul săbiei pe Hamor, pe Sihem, fiul lui Hamor şi pe tot ce mişca în oraşul lor. Dar au luat-o pe Dina de la Sihem. Chestiunile de onoare sunt extrem de delicate. În fiecare dintre noi este un Simeon şi un Levi care vor dori răzbunare pentru o Dină.

Japonia are o cu totul altă cultură (dar deloc derizorie) şi e ţara unde soarele răsare.

Înţelegeţi ce puteţi din cele scrise anterior şi de asemenea că de aceea există diplomaţie, ca asperităţile să poată fi netezite prin discuţii fructuoase.

 Scris pro-bono astăzi trei decembrie douămiidouăzeci şi unu, toujours pro-bono bono şi trimis la sighet-online. Revizuit în şase.

Scris de Gheorghiţa N. Dobre şi Valentin-Claudiu I. Dobre din surse scrise şi internet