Schimbările datorate avansului trupelor sovietice au afectat România şi Ungaria. Probabil, România a "întors" armele mai multor datorită efectelor psihologice ale raidurilor aerienea americane devastatoare cu bombardamente sistematice care transformau totul în ruină (de la unele din bazele lor din Marea Mediterană ?), dar şi datorită străpungerii frontierei de către trupele ruseşti. Probabil că şi britanicii pregăteau de partea lor infiltrări de oameni, iar la ei ne gândim că ar fi putut face survoluri în zona de graniţă româno-maghiară de atunci cu eventuale paraşutări (probabil o înţelegere anglo-americană). Horthy decide şi el debarcarea guvernului pro-nazist Imredy şi încearcă o apropiere de Aliaţi. Trebuie spus că Germania ocupase Ungaria la 19.03.1944. Se pare că cu ajutorul ţăranilor români, structurile evreilor din România au încercat organizarea de transporturi clandestine din Ungaria (pe când se pregătea deportarea). Atunci, forţele germane şi maghiare subsumate lor încearcă în virtutea inerţiei imredyste (extrem de cooperante cu germanii, pe baza relaţiilor personale dintre liderii structurilor puse la dispoziţie şi ofiţeri germani) o contraofensivă asupra teritoriului românesc, ocupând o zonă proximă frontierei ca zonă tampon unde se adoptă măsuri de epurare etnice.

 Ocuparea zonei s-a efectuat şi din dorinţa poate de a organiza o rezistenţă antisovietică în preajma frontierei comune (rezistenţă iluzorie destul de probabil, căci majoritatea trupelor parcurseseră iute drmurile unde nu se opunea rezistenţă reală). Iar virtual doar, Transilvania de Nord a trecut sub administraţie sovietică (dar totul funcţiona în virtutea inerţiei, căci descălecătorul rus era nedescălecat la mare distanţă în vest). Ea a fost predată României tocmai în 1945 (spre a fi declarată ţară învinsă şi deposedată de industrie, de tezaur, de recoltele cerealiere în contul datoriei de război).

Totuşi, nu am fost degeaba în est: lipsa bordelurilor de campanie a proliferat bolile venerice de la soldaţii români către trupeşele tauro-scite. Nici tauro-sciţii nu s-au lăsat mai prejos: foloseau aruncătoare de flăcări oriunde puteau. Dar să trecem peste aparanteză.

Primele atacuri semnalate la frontieră sunt dueluri de artilerie la 01 septembrie. Să fi fost contra survolurilor britanice ? Iar la 5 septembrie se trece frontiera. Evrei şi români încearcă să se refugieze mai în interior, dar un ofiţer superior român opreşte trenul, cerând întoarcerea sa înapoi şi asigurând că situaţia era sub control. Şi ofiţerului, dar şi conducerii militare li se poate aplica citatul din Eunapios. ("Acei care au nimicit această parte a sciţilor au fost îndepărtaţi de la comandă şi erau în primejdia de a fi executaţi, fiindcă omorâseră duşmani… Iar cei care se bucurau de trecere pe lângă Împărat şi aveau multă putere îşi băteau joc de ei, spunându-le că se pricep la război şi strategie, dar nu înţeleg nimic din politică. Iar împăratul le-a trimis vorbă din Antiohia să-i primească întâi pe tinerii nepotriviţi pentru arme, să-i dea în seama stăpânirii romane şi să-i păstreze sub pază ca ostateci; să stea de strajă pe ţărm şi să nu îngăduie trecerea bărbaţilor înarmaţi… Dar între cei rânduiţi pentru această treabă s-a iscat tulburare… Fiecare se gândea doar cum să-şi umple casa cu sclavi şi păşunile de păstori sau cum să îşi astâmpere setea de plăceri, pentru că o puteau face… Puteau fi văzuţi sclavii, femeile şi copiii lor: aceştia purtau insigne regeşti, iar femeile se arătau mai delicate decât pot fi prizonierele…". (cf. Eunapios din Sardes Fragm. 42, tom I, pag. 237-238 -extras din Soliile- în FHDr II, pag. 240-243).

De asemenea, indicăm că lagărele din Maramureş menţionate într-un articol precedent au fost de tranzit pentru evreii judeţului, la indicaţia grupului lui A. Eichmann şi cu cooperarea imredyştilor.

Puteţi trage concluziile pe care le doriţi. Mulţumiri pentru lectură.

Înregistrat pro-bono astăzi douăzecişiunul octombrie an curgătoriu douămiidouăzecişiunul, cu revizie în data de douăzecişidoi. Din mare lene faţă de scris. 

Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE şi Gheorghiţa N. Dobre din surse scrise şi internet