Ce însemna (ce presupunea) oare noul Program de grant-uri al fundaţiei Guggenheim de pe atunci (1926 probabil) ? Co-autorul îşi declină competenţa de a afla de pe un internet "atât de liber" ce cheltuieli se decontau (ce se plătea prin acel grant). Dar cu certitudine, Dl. Isamu Noguchi ştia foarte bine, căci ulterior "vânează" şi alte grant-uri (nu de la aceeaşi fundaţie). Efectuând călătorii din cele mai exotice şi extravagante (inclusiv pentru investigarea schiţelor sau machetei unui proiect al Maestrului rus Vladimir Tatlin dedicat Internaţionalei a III-a, dar nerealizat). Altfel spus, călătorea pentru a cunoaşte, a schimba opinii, pentru a vedea alte viziuni, alte opere de artă. El însuşi realizează machete de proiecte sculpturale şi peisagistice care nu se vor mai realiza. Ca şi Brâncuşi, are propriul său proiect pentru un templu budist (solicitare a unui maharajah schimbător, fluctuant).

 Isamu Noguchi nu ajunge tocmai întâmplător la Maestrul gorjean Constantin Brâncuşi. Probabil că lecţiile Maestrului de sculptură erau sensul bursei sale pariziene. Probabil, Maestrul fusese contactat în scris printr-o scrisoare de care poate nici măcar nu mai avea măcar habar dacă nu fusese nimeni să i-o traducă. E îndoielnic şi că ei doi trebuiau să locuiască împreună. Probabil acesta a fost un aranjament Noguchi-Brâncuşi care i-a permis mai tânărului Isamu Noguchi să-şi prelungească şederea spre cca. şapte luni (în baza sumei alocate disponibile). 

Oricum, găzduirea la Maestru permitea utilizarea timpilor necesari deplasării pentru studiu. În mod sigur, după depăşirea asperităţilor de contact dintre cei doi. Probabil şi costul lecţiilor erau incluse, deşi neclar: astfel spus, Constantin Brâncuşi avea obligaţia să îl înveţe despre sculptură (mai ale despre cea în piatră; probabil scopul pentru care artistul brito-japono-american venise cale lungă până la Paris şi fusese introdus spontan de scriitorul Robert McAlmon care era unul dintre pelerinii itineranţi care îi vizitau atelierul lui Brâncuşi. Pentru aceste lecţii, brito-japono-americanul lucra dimineţile pentru Maestru). Dar cel care gospodărea banii trebuie să fi fost Noguchi. El se ocupa poate şi de contactele artistului cu lumea exterioară: mici cumpărături, comisioane, curierat (?), probabil mai ales dimineaţa. Presupunem că amândoi erau matinali: Noguchi trăise cu mama sa şi sora sa o perioadă bună în Japonia, unde se reîntorsese tatăl său (recăsătorit, căsătorie din care apar şi nouă copii). Obligaţia de a finaliza proiecte literare cu Dl. Noguchi tatăl o obligase pe britanica devenită americancă la această opţiune (sora domnului Noguchi, viitoare balerină de succes, se va naşte în Japonia din  tată japonez neprecizat).

                Deci, dacă televiziunea sighet on-line doreşte co-finanţarea unei producţii (ecranizări care în mod normal ar fi o producţie româno-brito-japoneză) despre cei doi artişti, în aceasta vor trebui cuprinse practic lecţii explicite despre sculptură precum şi pasaje memorialistice din scrierile dlui Noguchi: "A sculptor's world" NY, Harper & Row, 1968 şi "Recollections of B râncuşi", 1976 –probabil un eseu-, precum şi "The Isamu Noguchi Garden Museum", NY, Harry N. Abrams, 1987), precum poate şi lecţii de desen (pictură guaché) în baza lucrărilor dlui. Noguchi cf. Isamu Noguchi- "Early drawings from Paris and Beijing"). Brâncuşi nu era numai un super-şlefuitor, ale cărui sculpturi erau "moi" la atingere (adică perfect -incredibil- de netede, adică de finisate), ci şi artistul care acorda proporţiilor cuvenite o importanţă deosebită şi care exploata avantajele sau dezavantajele naturale ale materialului aşa cum se cuvine (căci The First Step era la fel de naivă precum materialul -ciotul din parc sau pădure- care îi slujise pentru cioplit şi în care nimic nu a fost practic de prisos). Am văzut că ei se înţelegeau prin vizualizare, gestică, prin materiale şi unelte (cf. Anna Chave- "Brânuşi and Noguchi. Towards a larger definition of sculpture", un studiu de cca. 40 de pagini care indică că Isamu Noguchi fusese deja schimbat –transfigurat- de vizitarea unei galerii de artă americane care găzduia în 1926 o expoziţie Brâncuşi, probabil cu prietena sa model Undine-Nadja). În primăvara şi vara lui 1927, Isamu Noguchi sculptează o sferă de marmură decupată (secţionată) aducând cu o inimă (din care e extras un sfert), după cinci luni de stat la Paris (Sphera Section, marmură, diam. 40.6 cm, 1927). O lucrare originală şi rafinată, care îl exprimă perfect pe remarcabilul Noguchi. Atelierul lui Brâncuşi îi va servi brito-japono-americanului drept locuinţă şi drept galerie de artă (mai realizează şi picturi abstracte. Pentru a-şi respecta promisiunea faţă de comitetul Guggenheim, după amiezele desena şi picta la academiile deschise din Paris, lucrări în general abstracte din care poate mai vindea câte ceva, iar dimineţile lucra pentru Brâncuşi vezi Isamu Noguchi- "Early drawings from Paris and Beijing"). În 1942, Noguchi cunoaşte voluntar (probabil din solidaritate ori poate fortuit ?) un lagăr din Arizona pentru originarii japonezi, timp de şapte luni care îl scot temporar din lumea artei.

Maestrul Noguchi are ulterior posibilitatea în SUA de a-şi selecta materialele cu largheţe, inclusiv după colorit (nuanţe şi textură), ceea ce poate Brâncuşi ar fi considerat un prisos ne-necesar sau un lux gratuit. Câci pentru Maestrul român o rădăcină de arbore secular dintr-un parc francez aruncată poate de un camionagiu francez în curtea sa putea servi drept viitor fotoliu, o creangă putea servi drept viitoare pipă, două resturi masive de stejar puteau servi drept viitori foarte utili saboţi, iar un ciot contorsionat căzut putea servi drept material de creaţie pentru "The First Step". E adevărat, că nu se putea îmbrăca chiar în coajă de copac. Toate acestea indică stilul frugal (auster de viaţă) al Maestrului. Probabil şi boasca de prună fermenta în butii cioplite chiar de maestru (dar îndoielnic, deşi putea face şi fierărie). Cam astfel trăia Maestrul în mijloc de Paris zgomotos.

Isamu Noguchi: <Să ai un maestru precum Brâncuşi este extrem de periculos. Am fugit de Brâncuşi, fiind absorbit de Brâncuşi> şi <Brâncuşi showed me how to square a block out of limestone. This is how I learned of the honesty of sculpture as a prerequisite of overcoming the easy atractions of clay modelling, a moral duty I have never forgotten" din Isamu Noguchi- "The IN Garden Museum", pag. 9 . Ashton descrie astfel opera Maestrului Noguchi: "Noguchi's work in the USA was always perceived to be too Oriental, or pseudo-Oriental, which was worse, and in Japan, too western",  Adică, în SUA se pot face filme orientale, iar în Japonia filme vestice: "westernuri" în stil gorjean despre opera dlui Noguchi. Înţelegeţi ceea ce doriţi din acest comentariu-ironie).

Noguchi revine la Brâncuşi ca pilitura de fier atrasă de un magnet: de fiecare dată când trecea prin Paris nu precupeţea efortul unei vizite la maestru după 1927 (după război, în 1949). S-au văzut şi în SUA  la deschiderea MMA Museum of Modern Art în 1939. Realizând o grădină pentru UNESCO l-a vizitat de mai multe ori în 1956. Conform autoarei Rychlak, Noguchi vorbea pe lângă engleză şi japoneză, pare-se fluent franceză, italiană, precum şi ceva mai puţin bine spaniolă. Dar posibil nu chiar de la sosirea sa la Paris, învăţând limba rârâiţilor probabil acolo în cursul lui 1927. Noguchi se remarcă şi ca designer de produse fabricate în serie mare ori la scară industrială ("the Radio-Nurse", o serie de lămpi denumite Akari lamp despre una anume chiar spunea că era autentic "brâncuşiană", o masă din sticlă şi probabil fier forjat sau lemn care încă se comercializează şi astăzi, chiar cu succes pare-se). 

Deşi am amintit lucrăprile dlui. Isamu Noguchi, nu am avut aaces în realitate la conţinutul acestora.

                Scris pro-bono treisprezece octombrie 2021, trimis la sighet-online, cu uşoare revizii în aceeaşi dată.   

 Scris de Gheorghiţa N. Dobre şi Valentin-Claudiu I. Dobre din surse scrise şi internet