O variantă a numelui regal dac este atestată într-o inscripţie dintr-un mormânt din secolul al II-lea descoperit la Cambloganna/Castlesteads în Cumbria-Britania sub forma Decibalis/Decibalus, purtat de copilul decedat al unui soldat de origine dacă, probabil din rândurile Cohortei I Aelia Dacorum cf. lui David Banjamin Cuff. Cambloganna fusese fortul de staţionare al unei cohorte batave, ulterior al unei cohorte galice. Fortul principal de staţionare al cohortei  dacice era Banna/Birdoswald în Cumbria, Anglia din anul 125 e.n. cu certitudine până în 276-282 e.n. şi posibil până în secolul al IV-lea (menţiuni cf. Notitia Dignitatum şi la Cambloganna/Castlesteads în sec. IV a unităţii dacice). Se consideră că efectivul de cca. 500 iniţial, apoi cca. 800 soldaţi, iar în secolul al IV-lea de cca. 300 soldaţi provenea din rândul dacilor transbordaţi în Moesia, a moesienilor ori a dacilor.

Într-o diplomă militară aflată acum la Muzeul din Sofia şi recuperată de pe piaţa de antichităţi din Germania, tratată de istoricul Nicolay Sharankov e menţionat soldatul recrutat de marina imperială Zurazis Decebali filius Dacus, Diploma datează din anul 70 e.n., iar Zurazis fiul lui Decebal era din provincia Moesia. El a aparţinut ulterior prin decizia împăratului Vespasian de Legiunea II Adjutrix.

Nume dacice sau daco-moesice regăsim şi la trupele de cavalerie staţionate în Egipt, spuse Petco. Şi anume în praesidiumul (aşezare fortificată tip "popas" apărată de 8 până la 24 de soldaţi, infanterişti şi cavalerie) numit Krokodilô în anul 109 e.n. inscripţionate pe corespondenţa militară înscrisă pe ostraca (piese ceramice) dintre cavalerul Dekinais către Kaigiza/Kaikeisa, unde sunt pomeniţi şi alţi cavaleri daco-moesi: Zoutula şi Pouridor. Infanteriştii praesidiumului proveneau din Galia. Astfel se menţionează că prefectul Egiptului, numit Servius Sulpicius Similis a autorizat un ordin de detaşare a tuturor soldaţilor (cavalerie) daci în Alexandria. Un istoric german apreciază că se dorea probabil constituirea unei unităţi militare auxiliare dacice, ce urma să fie ulterior deplasată în altă parte a Imperiului (doar ca ipoteză. Numărul cavaleriştilor de origine dacă nu este cunoscut şi nici detaliat). Cert că ei sunt menţionaţi în 109 îainte de revolta daco-sarmată din timpul excesivului împărat Hadrian. După această revoltă nu ştim ce s-a întâmplat cu populaţia din Dacia.

De asemenea, între domnii cetăţii-stat Gaeta din sudul Italiei regăsim dinastia Docibilis, presupusă de origine bizantină sau filo-bizantină, care domneşte în Gaeta între 867 şi 1032, cu următorii dinaşti: Docibilis I (construieşte castelul Itri), Ioannes I, Docibilis II, Ioannes II 954-962, Gregorius, Marinus 978-984, Ioannes III 984-1008, Ioannes IV 1008-1012, Ioannes V 1012-1032. Numele Docibilis pare a fi oarecum similar cu numele regelui dac Decebal, deşi este de presupus că sudul Italiei avea în acea perioadă o elită predominant lombardă (longobarzi). Cum şi în ce fel s-a perpetuat numele regelui dac este o enigmă şi tot enigmă reprezintă etnicitatea pe care ar fi putut-o revendica această familie nobiliară presupus filo-bizantină, deşi nu este exclus ca ei să se fi considerat latini. Numele se regăseşte ulterior în 1049 la o familie nobilă, care prin Gemma, fata lui Docibilis <vir illustris> şi nepoata lui Landulf, lombard, dar înrudit cu familia Docibilis, se căsătoreşte cu Pietro, contele cetăţii Suessa. Perioada ducatului Gaeta e bine documentată de Codex Diplomaticus Gajetanus (colecţie de diplome şi registre notariale).

Un procurator cu numele de Dacianus din secolul al IV-lea este implicat în persecuţia creştinilor în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian în peninsula iberică şi Aquitania.

Despre persecuţiile sale a scris detaliat Jacques de Voragine în legendele hagiografice denumite Légende dorée. Numele Dacian este asimilat în sudul Franţei şi nordul Spaniei cu un nume de păgân manifest anti-creştin.

În armata romană se conservau exonimele (ca nume ale soldaţilor), dar nu ştim în ce măsură s-au conservat. Cert că există localităţi cu denumirea asemănătoare etnonimului, dar conexiunea este imposibil de realizat: Dax în sudul Franţei şi Dachau în Bavaria, Germania. În Cehia se găseşte în Vysočina sau Jihomoravský Dačice/germană Datschitz (denumirea germană indică o colonizare cu olandezi după ofensiva carolingiană), iar numele satului Dacia din Botoşani pare derivat dintr-un cuvânt comun rutean sau rus (gen "datcha" dau dacha: o casă sezonieră secundă, utilizată parţial gen casă de vacanţă; în epoca medievală desemna pământule atribuit de către ţar nobililor săi sau o bucată de teren atribuită pentru grădinărit şi consumul propriu).

   Scris de Valentin-Claudiu I. DOBRE din surse scrise şi internet, preluate într-o lucrare literară