Batalia Cartilor, o noua editie pe 23.02.2017 la Centrul Cultural Sighet Imprimare 1808 Afişări
Scris de Sighet Online   
Marţi, 21 Februarie 2017 10:14

Evenimentul va avea loc în Sala Festivă de la etajul 1 şi se va desfăşura - aşa cum v-am obişnuit - pe două secţiuni: categoria 11-13 ani şi categoria 14-18 ani. Concurenţi sunt cititorii bibliotecii care s-au încumetat să citească toate cele 10 cărţi din tematica stabilită şi apoi s-au înscris la acest concurs. Competiţia va cuprinde dezbaterea "Convinge-mă să citesc!", va urma un concurs pe marginea cărților citite, iar la final se vor desemna câștigătorii și se vor înmâna premiile. Ca o noutate, la această ediţie concurenţii îşi vor putea adresa întrebări unii altora, iar această latură interactivă va aduce cu siguranţă un plus de dinamism şi de atractivitate concursului.
Premiile acordate constau în bani, cărți şi diplome şi vor fi asigurate de sponsorul principal al acestui eveniment: SC. MECANICA SA. Se vor decerna următoarele distincţii: premiul I, premiul II, premiul III, premiul pentru cea mai bună fișă de lectură – pentru fiecare din cele două secțiuni ale concursului. Se va desemna “Cartea anului” câte una pentru fiecare secțiune, dintre cărțile propuse la această ediție și de asemenea se vor alege cititorii anului – un copil și un adolescent – care vor participa la faza națională a acestui concurs, care va avea loc la Cluj-Napoca în luna martie a acestui an.
Se lucrează încă la componenţa juriului, dar acesta va cuprinde cu siguranţă: profesori de limba română, personalităţi locale, bibliotecari precum şi câştigătorii ediţiei precedente - Corneştean Anca Maria şi Coroian Mariş Andrei.
Vă aşteptăm în număr cât mai mare alături de noi, să vă susţineţi favoriţii sau pur şi simplu să luaţi parte la ceea ce ne dorim şi sperăm să fie o frumoasă ocazie de a vorbi despre cărți, de a le deschide paginile și de a le povesti poveștile, așa cum le-a înțeles fiecare.

Share