Suntem ȋntotdeauna (sau ar trebui sǎ fim) capabili de a comenta o carte proaspǎt cititǎ. Cȃnd spun „a comenta” reduc foarte mult din semnificația verbului şi rezum totul la a spune dacǎ ne-a plǎcut sau nu, dacǎ a lǎsat ceva „urme” ȋn conştiința noastrǎ, sau mai simplu, dacǎ-i o carte bunǎ sau nu. 

 

„Şapte pǎcate ȋmpotriva Spiritului” se detaşeazǎ de aceste particularitǎți – subiective, normale, pe care un cititor le poate spune despre carte. Nu-i nevoie decȃt sǎ parcurgi una-douǎ pagini din preambulul lucrǎrii, cǎruia autorul ȋi spune frumos şi adevǎrat „prolegomene”, sau, ȋn alți termeni cu care suntem mult mai familiarizați, partea introductivǎ care „te pregǎteşte” pentru mesajul ştiințific pe care-l vei descoperi ȋn lucrare pentru a ȋnțelege cǎ ai ȋn fațǎ ta o carte „plinǎ” dupǎ conținutul de idei. O carte extrem de densǎ, impecabil structuratǎ, cu „plimbǎri” prin istoria sau miturile umanitǎții, prin scrierile sfinte, prin modernismul ultimelor decenii, cu internetul care ne acapareazǎ viața din ce ȋn ce mai mult, cu degradarea continuǎ a spiritului de locuitor al Cetǎții sau al Europei creştine (ȋncǎ). 

Sincer, n-am numǎrat dacǎ  pǎcatele ȋmpotriva spiritului surprinse de autor sunt, ȋntr-adevǎr, şapte. Revin cu constatarea cǎ bogǎția de informații este foarte vastǎ, prezentatǎ curgǎtor, cu acel „ceva” care-l face pe cititor sǎ doreascǎ sǎ fie lǎsat ȋn pace de toatǎ lumea pentru a mai citi cȃteva pagini dintr-o carte incredibil de interesantǎ!

 

Profesorul Nicolae Iuga este un cunoscut filosof, un erudit şi un cunoscǎtor absolut al subtilitǎților pe care limba romȃnǎ le are din plin. Autorului ȋi place sǎ argumenteze o idee folosind exprimarea concisǎ şi plǎcutǎ cititorului. Un exemplu:

„În regimurile politice totalitare, fabula-romanul, proza de ficțiune ȋn genere – reuşea sǎ sondeze şi sǎ releve adevǎrul istoric, ȋn timp ce Istoria masca adevǎrul istoric cu ficțiuni ideologice.”

 

Numai cine a trǎit atunci ştie cȃte bucurii ne provocau unele romane prea complicat scrise pentru cei care fǎceau cenzura şi cǎrora le scǎpau idei care nu erau ȋn conformitate cu principiile eticii comuniste cu care eram bǎtuți la cap toatǎ ziua. Istoria era falsificatǎ (oare azi cum o fi?...). De multe ori, un roman de care fǎceai rost ȋn condiții de „ilegalitate”, spunea mai mult şi mai exact decȃt un tratat de istorie. 

 

Autorul spune – ştim asta, dar ne prefacem cǎ nu ştim – cǎ purtǎm mǎşti cȃnd suntem ȋn public. Nu ne arǎtǎm adevǎrata fațǎ – sau (re)sentimentele fațǎ de semenii noştri – decȃt ȋn primii ani ai existenței noastre. Atunci omul se manifestǎ zgomotos cȃnd nu-i convine ceva, sau se bucurǎ sincer cu alte prilejuri. Fragmentul de mai jos spune şi mai mult despre masca pe care o purtǎm ȋn lume:

„Tensiunea intrinsecǎ a mǎştii este datǎ de faptul cǎ noi trebuie sǎ ghicim un ceva ce existǎ ȋn spatele ei, un ceva real, simbolic sau alegoric, un chip adevǎrat al purtǎtorului de semn. Semnificația mǎştii este completatǎ de vocea, cȃntecul sau strigǎtele purtǎtorului.”

 

Poate cǎ suspiciunea cu care ne studiem unii altora aproape imperceptibilele schimbǎri faciale este exageratǎ cȃteodatǎ. Dacǎ ȋn spatele mǎştii nu existǎ nicio semnificație, zice prof. Iuga, avem doar o mascǎ ȋn sens fizic: de gaze, cosmeticǎ, etc. În continuare, autorul face etimologia cuvȃntului „mascǎ”, plusȃnd abil spre alte cuvinte derivate. 

„În limba latinǎ, masca era numitǎ cu cuvȃntul persona (sonus-sunet, sonare-a suna, iar per-sonare-sunetul care rǎzbate din spatele mǎştii).[...]. Tendința de a transforma masca ȋn adevǎr, adicǎ fața ȋn chip, duce la ȋnchipuire , la ceva neadevǎrat, la imagine falsǎ, incluzȃnd aici ȋn primul rȃnd ȋnchipuirea falsǎ despre sine.[...]. Tendința opusǎ, de a transforma adevarul ȋn mascǎ, respectiv adevǎratul chip al omului ȋn fatǎ circumstanțialǎ,[...] duce evident la fǎțǎrnicie.”

 

Expozeul fǎcut de distinsul profesor universitar se ȋndreaptǎ apoi spre lumea imaginilor (a televiziunilor care, la ȋntrecere ȋntre ele, fac emisiuni doar pentru „o anumitǎ parte a publicului telespectator”)

„Imaginea provoacǎ mai curȃnd emoții, [...] nu este un element de construcție pentru intelect sau pentru rațiune. Imaginea nu este destinatǎ pentru cei care gȃndesc, ci ea este pentru cei care reacționeazǎ fiziologic. Imaginea este idealǎ pentru manipulare.[...].Spre deosebire de nivelul inferior al imaginii, gȃndirea propriu-zisǎ nu are nevoie de aparența coloratǎ a lumii senzațiilor[...].”

 

Admir densitatea de idei din aceastǎ carte care are aproximativ 150 de pagini, dar nu renunț la spiritul (tot spiritul!...) critic şi semnalez ȋn continuare şi cȃteva divergențe de idei. Citesc urmǎtorul pasaj:

„Geometria euclidianǎ ne dispenseazǎ de referențialul obiectelor empirice, pentru cǎ nicǎieri ȋn experiențǎ noi nu am ȋntȃlnit cercuri perfecte, tringhiuri perfecte ş.a.m.d.”

 

Nu pot fi de acord cu ideea imperfecțiunii cercului sau a triunghiului euclidian la scarǎ redusǎ! Dacǎ privim lucrurile la scarǎ mai mare, geodezic, atunci da...triunghiul, cercul, pierd din perfecțiunea aparentǎ. Apoi prof. Iuga evidențiazǎ rolul geometriei analitice, care se dispenseazǎ de figurile geometrice ȋn favoarea ecuațiilor algebrice.

 

Fascinați de istoria scrisului şi de evoluția lui peste milenii, uitǎm (sau acum aflǎm) cǎ egiptenii antici aveau douǎ feluri de scriere: una pentru toatǎ lumea (demoticǎ) şi alta sacrǎ (hieroglificǎ). Cea din urmǎ era accesibilǎ doar celor inițiați, deşi era iconicǎ.

 

Fǎcȃnd subtil trecerea la lumea modernǎ, autorul spune, cu o tristețe pe care o intuiesc „printre rȃnduri”, cǎ un copil format ȋn lumea vizualului 

„Nu va avea nici exercițiul abstract, nici obişnuința şi nici plǎcerea lecturii[...]”

 

Completez cǎ nu numai scenele violente pot avea „prizǎ” la un copil care se uitǎ la tv. Ştirile cu burtoşi care cȃntǎ despre duşmani şi bani sunt, ȋn aceeaşi mǎsurǎ, un lucru negativ.

 

Mai departe, cȃnd discutǎ despre diferența de mentalitate dintre creştini şi musulmani referitoare la relațiile sexuale, N. Iuga foloseşte sintagma des ȋntȃlnitǎ azi de „femeia cu barbǎ”. Citind, mi-a venit ȋn minte ȋntrebarea de ce nu zice nimeni bǎrbatul cu rochie? Poate n-ar trebui sǎ trecem aşa de uşor peste constatarea: femeie cu... ȋn locul echivalentului bǎrbat cu...

 

Încet-ȋncet, profesorul Iuga mutǎ privirea sa criticǎ spre lumea de azi, cu pericolele fanatismului religios de care mai marii Europei nu şi-au dat seama. Sunt foarte diplomat scriind aceasta...În 2009, arǎta fostul ministru francez de externe Roland Dumas, ȋnainte cu 2 ani de izbucnirea rǎzboiului civil din Siria, SUA, Israelul şi Marea Britanie au finanțat ȋnarmarea unor grupǎri jihadiste radicale anti-Assad, din care s-a format Statul Islamic de mai tȃrziu.

„Musulmanii au arme primitive, dar au o religie vie. Occidentalii au arme mai performante, dar au o religie moartǎ.”

Constatǎ autorul cǎrții. Sǎ nu uitǎm cǎ religia noastrǎ – moartǎ, conform citatului – era mult mai prezentǎ ȋn viața comunitǎții acum cȃteva sute de ani. Era atȃt de activǎ, ȋncȃt unii oameni erau arşi pe rug! În ceea ce priveşte „moartea religiei” (se ȋnțelege cǎ autorul vorbeşte despre cea creştinǎ), eu vǎd cu totul altceva. Religia creştinǎ nu-i deloc moartǎ. E vie şi mai ȋngǎduitoare, mai tolerantǎ. Lumea continuǎ sǎ meargǎ la bisericǎ, sǎ creadǎ ȋn Acel Ceva care-i supravegheazǎ şi care ȋi poate apǎra de necazuri. Diferența dintre cele douǎ religii invocate de Nicolae Iuga ȋn fragmentul de mai sus este „doar” de cȃteva sute de ani. Şi asta se vede...

 

De la vestigii istorice la cuvinte a cǎror semnificație poate era necunoscutǎ, la interesante formulǎri lingvistice, la pasaje apocaliptice din Biblie, toate fǎcute de Nicolae Iuga cu ȋnțelepciune. Citesc ȋn lucrare cǎ Tel-ul este o colinǎ formatǎ din straturi succesive de cetǎți din diferite perioade istorice. Autorul dǎ exemple de astfel de tel-uri, printre care şi Tel Megiddo, denumire care 

„prin fuziune şi corupere lingvisticǎ a dat ȋn limba greacǎ cuvȃntul „Armaghedon”.

 

„Corupere lingvisticǎ” e o expresie care mi-a plǎcut foarte mult!

 

Nici aspectul politic al lumii actuale nu putea scǎpa de critica autorului, care spune cǎ un regim politic autoritar e considerat de SUA „prietenos” (suntem invitați sǎ citim „servil”), pe cȃtǎ vreme un alt regim politic –cum este cel al Federației Ruse e catalogat ca „nedemocratic” (acum autorul ne invitǎ sǎ citim cǎ este un regim politic avȃnd „demnitate proprie”). Din nou, intru ȋn contradicție cordialǎ cu autorul, subliniind cǎ despre situația politicǎ din Rusia – nedemocraticǎ sau democraticǎ - nu ştim prea multe. Doar constatǎm cǎ din cȃnd ȋn cȃnd unii oponenți ai regimului sunt asasinați. Atunci care-i adevǎrata fațǎ a afirmațiilor? Eu spun cǎ nu putem tranşa problema aşa de uşor...

 

Autorul constatǎ cu mȃhnire cǎ Romȃnia e integratǎ cu frenezie ȋn turismul religios de azi, aducǎtor de profit de pe urma turiştilor. Chiar personalul religios din locurile de cult e altceva decȃt ar trebui sǎ fie.

„...cǎlugǎrii sunt salahori pe şantiere, iar cǎlugǎrițele devin recepționere de hotel, cameriste, bucǎtǎrese, spǎlǎtorese.”

 

Am gǎsit o sintezǎ deosebit de exactǎ despre lumea ȋn care trǎim:

„Turismul a devenit acuma o adevǎratǎ religie ȋntr-o lume al cǎrei Dumnezeu este banul.”

 

O parte importantǎ a eseului profesorului Nicolae Iuga este rezervatǎ scrisului, raportului dintre scritor şi cititor, cǎrți şi maculaturǎ ieftinǎ. Ni se repovesteşte vechiul mit egiptean al inventǎrii scrisului de cǎtre zeul Toth. Urmeazǎ argumente pro şi contra scrisului şi mai cu seamǎ despre implicațiile stocǎrii informațiilor prin scris. Pagina 92 a lucrǎrii poate fi de folos celor interesați.

 

Cǎrțile au avut ȋntotdeauna de suferit, nefiind toate ȋn spiritul vremii sau vremurilor. Multe dintre ele au fost distruse. Autorul eseului ne informeazǎ (citȃndu-l pe Hegel) cǎ prima carte distrusǎ a aparținut filosofului Protagoras din Abdera (487-420ȋ.H.), care ar fi scris ȋn „Despre zei”:

„În ceea ce ȋi priveşte pe zei, nu pot sǎ ştiu nici cǎ existǎ şi nici cǎ nu existǎ, cǎci multe sunt cauzele care impiedicǎ cunoaşterea, dat fiind atȃt obscuritatea problemei, cȃt şi scurtimea vieții omeneşti.”

 

Profesorului dr. N. Iuga nu-i putea scǎpa o filipicǎ pe deplin justificatǎ ȋmpotriva celor care au obținut diploma de doctor ȋn domenii ȋn care au prea puține cunoştințe pentru dobȃndirea onorantului titlu.

„O diplomǎ de doctor ȋntr-un domeniu oarecare, la pachet cu un plic cu bani, ȋi aduce deținǎtorului o promovare ȋn administrația publicǎ sau intrarea pe uşa din dos ȋn ȋnvǎțǎmȃntul universitar, dar totodatǎ ȋi poate procura şi satisfacerea unei vanitǎți personale patologice.”

 

Nu numai cǎ sunt de acord cu aproape tot ce scrie ȋn aceastǎ carte, dar, dacǎ s-ar putea, l-aş felicita pe cel care a scris-o pentru ultimele cuvinte din acuzatoarea, dar corecta lui frazǎ!

 

Sunt, totuşi, douǎ fragmente ȋn „Şapte pǎcate ȋmpotriva spiritului” care, dupǎ pǎrerea mea, se contrazic ȋntre ele. Le citez:

„...soția lui Robert Kagan, Victoria Nuland, cu ascendențǎ ruseascǎ şi vorbitoare a limbii ruse, a fost repartizatǎ sǎ inițieze destabilizarea politicǎ a Ucrainei, ȋn primǎvara anului 2014.”

 

Cȃteva pagini mai departe:

„Adjunctul secretarului de stat Victoria Nuland, provenind dintr-o familie originarǎ din Rusia, rusofonǎ şi o rusofobǎ ȋnverşunatǎ ȋn acelaşi timp, [...] a declarat cǎ „SUA au investit  ȋn Ucraina cinci miliarde de dolari [pentru] atingerea intereselor americane ȋn Ucraina[...].”

 

Sunt douǎ fragmente care m-au pus pe gȃnduri. Din primul aflǎm cǎ doamna Nuland, ştiitoare a limbii ruse, a fost „repartizatǎ”(?) sǎ destabilizeze politic un vechi duşman al ruşilor, Ucraina. Apoi, din al doilea fragment aflǎm cǎ aceeaşi distinsǎ doamnǎ, rusofonǎ (deci vorbitoare de limba rusǎ - ni se reconfirmǎ aceasta) şi rusofobǎ (altfel spus care-i urǎşte pe ruşi) a declarat cǎ SUA au investit bani mulți pentru „ȋndreptarea” Ucrainei spre Nato şi UE. Pȃnǎ la urmǎ, Victoria Nuland, cu ascendența ei ruseascǎ şi SUA, cum au procedat cu vecina noastrǎ de la nord? Au destabilizat-o, sau au „ajutat-o sǎ se  integreze ȋn structurile euro-atlantice? Sau totul depinde de nuanțe?

 

Alt aspect pe care-l consider nelǎmurit este cel legat de informația (datǎ fǎrǎ precizarea sursei sau şi mai bine a surselor!) cǎ protestatarii din Kiev au fost plǎtiți cu echivalentul a 15-20 de euro pe zi de persoanǎ. Sincer, nu prea cred cǎ ucrainenii ar fi atȃt de uşor de manipulat! Pǎrerea mea este cǎ dorința de a circula liber prin Occident sau de a putea lucra pe-acolo i-a scos ȋn stradǎ. La aceasta se adaugǎ normala dorințǎ de a se vedea ieşiți o datǎ pentru totdeauna de sub influența „amabilului” vecin Rusia! Am scris un articol pe tema aceasta,      „UE, acum ȋți place ce-ai fǎcut?”, ȋn care mi-am spus punctul de vedere mai nuanțat.

 

În ultimele pagini ale cǎrții, autorul reaminteşte

„care sunt cele patru „ȋnvǎțǎturi religioase incontestabile [...] prezente ȋn mai multe religii ale lumii.”

 

Nu le reiau aici, dar la cea de-a treia, - „Spre o culturǎ a toleranței şi sinceritǎții”- o veritabilǎ şi pe deplin justificatǎ diatribǎ ȋmpotriva instituțiilor unui stat care ȋşi trateazǎ cetǎțenii cu neadevǎruri, se invocǎ porunca biblicǎ „Sǎ nu minți!” Deşi pare paradoxal, imperativul biblic „sǎ nu minți!” nu poate fi echivalentul afirmației pozitive  „spune adevǎrul!”, deşi autorul considerǎ cǎ cele douǎ formulǎri reprezintǎ aceeaşi idee. Domnia sa se referǎ la mass-media cȃnd afirmǎ aceasta. Într-adevǎr, ȋn acest domeniu minciunile sunt zilnice...dar existǎ o foarte mare diferențǎ ȋntre a nu minți şi a spune adevǎrul! Dacǎ spun „e ora 8”, dar de fapt e 8 şi 1 minut, nu ȋnseamnǎ cǎ mint. Spun numai un neadevǎr (explicabil prin lipsa unui ceasornic performant sau printr-o eroare de citire).

 

Aceste ultime fragmente ale comentariului meu nu scad cu siguranțǎ cu nimic din consistența excepționalǎ a cǎrții. În paginile ei sunt concentrate extrem de multe informații şi comentarii interesante fǎcute de autor. 

 

Salve Magister!