Orașul meu ... fără parolă

 

Visele au destule amintiri pentru a modela

O îmbrățișare într-un suspin de-al tău .

Pe străzile tale fără început și fără sfârșit ,

Cineva strigă în întuneric :

De vânzare lună proaspătă !

Toți ochii se îndreaptă spre pielea neagră

Căutând să citească mereu în regăsire.

Cât cer e în arca în care urc și azi !

Fuioarele copacilor de pe Solovan

Se îmbăiază în oglinda Izei,

 

Podul scârțâie din toate încheieturile .

Ziua scade sau crește .Alegorii între anotimpuri .

Detox sufletesc.

Mă fascinează aerul dintre blocuri și case

Și tot ce e în el .

Acel spectacol străbătut de pădure ,

De noapte , ferestre deschise sau nu ,

Geometrii dintre păsări , fluturi și zbor ,

Muzică , soare , ploi sau zăpadă .

Lumina mă iubește .

Mă ridic mereu din penel și ies în lume .