Pe Lucian Ban – compozitor şi pianist trăitor la New York - l-am cunoscut personal la Sighet. A susţinut două concerte pe meleagurile noastre (05 decembrie 2013 şi 01 noiembrie 2015). Îi ascultasem o parte din creaţii, îl văzusem într-un concert la Cluj şi mi-am dorit să se apropie de Sighet şi sigheteni. Comunitatea sigheteană a  iubitorilor de jazz este foarte restrânsă dar profundă, pasionaţii acestui gen muzical se bucură rar, aici, acasă, de concerte spectaculoase, rămâne mereu speranţa că şi la noi se va întâmpla ceva… măcar un concert pe an… dacă un festival este mult prea greu de menţinut. 

În toamna anului 2016 îmi doresc să-l revedem pe Lucian Ban la Sighet împreună cu  muzicienii din combo –ul Elevation. 

 

Ion Mariş (IM):  Stimate Lucian Ban, se pare că muzica bună nu este diluată de globalizare. Ce s-ar fi întâmplat cu muzica ta dacă nu se deschideau frontierele României după 1989? 

Lucian Ban (LB): Pentru mine shimbarea politică din 89’ (aveam 20 de ani) a însemnat o şansă extraordinară să-mi împlinesc visul şi pasiunea legată de jazz. Cred că globalizarea are un bilanţ pozitiv pentru artişti şi nu numai (cu toate provocările pe care le aduce). Niciodată în istorie persoanele şi ideile nu circulă atât de uşor ca acum.

 

IM: Eşti foarte mult timp pe drumuri, din Europa în America de Nord, şi retur, între două case. Unde-i casa ta?  

LB: Consider „acasă” New York - ul, mai exact Brooklyn - ul, considerat drept cel mai cosmopolitan cartier din lume. Dar „acasă” mai înseamnă şi Transilvania, Ardealul, locul de unde mă trag ca să spun aşa.

 

IM: Eşti extraordinar de bine receptat şi apreciat în patria jazzului. Cum ţi-ai „gestionat” traiectoria? 

LB: Sunt norocos şi flatat în acelaşi timp de ecourile pe care albumele şi muzica mea le au în patria jazz-ului şi nu numai. Mă bucură foarte mult că proiectele legate de Enescu sau cântecele tradiţionale – duetul „Transylvanian Concert” cu Mat Maneri sau recentul „Songs from Afar” cu Elevation Quartet şi Gavril Ţărmure prezintă lumii ceva din  muzica extraordinară de filon românesc.

 

IM: Inspirându-mă un pic din spusele celor de la „Downbeat”,  cred că eşti un creator de  „vibraţie universală”.  Ce a favorizat impactul tău... universal?  

LB: Cred că asta este cea mai mare provocare pentru un artist – să creeze o artă personală care este „universală” în acelaşi timp. Nu ştiu dacă am reuşit dar cu siguranţă sunt flatat că cei de la celebra revistă Downbeat consideră asta. Încerc constant însă să mă apropii de acest ideal, e un proces de o viaţă.

 

IM: „Songs from afar” cunoaşte un succes incontestabil. Care-i explicaţia?

LB: Cred că este combinaţia dintre muzica tradiţională transilvană şi etos-ul jazz-ului. Jazz-ul este muzica cea mai universală dintre toate genurile muzicale, are o capacitate inerentă de-a absorbi şi a crea hibride care sunt mai mult decât suma părţilor. Vocea şi interpretarea lui Gavril Ţărmure a acestor cântece tradiţionale într-o „re-imaginare” prin jazz, cu un quartet de jazz foarte perceptiv şi de mare calibru muzical pare să fi creat o muzică ce vorbeşte celor care o ascultă.

 

IM: Se pare că are mare succes colegul nostru rotarian Gavril Ţărmure în postura de vocalist de jazz. Vei extinde colaborarea cu el?

LB: Da, în Octombrie 2016 vom avea un workshop la Bistriţa cu Elevation şi quartetul Elevation pentru a re-orchestra mai multe cântece tradiţionale. Repertoriul de folclor este pur şi simplu extraordinar şi dorim o aprofundare a acestui proiect. Intenţionăm ca imediat după Bistriţa să prezentăm rezultatele într-un  turneu de concerte şi prezentări publicului din nordul Transilvaniei. 

 

IM: În ce măsură ne reprezintă – pe noi, românii – jazzul? 

LB: În aceeaşi măsură în care ne reprezintă muzica clasică sau rock-ul. Adică mult, foarte mult – sunt forme de expresie muzicală care sunt general umane.

 

IM: L-ai omagiat recent pe Paul Bey. Este reală legătura lui cu România?

LB: Da, mama care l-a crescut era o evreică din Moldova.

 

IM: Cât de mult te inspiră creaţia tradiţională, populară? 

LB: Cea autentică mă inspiră foarte mult. Cred că noi artiştii suntem datori oarecum să păstrăm vie această tradiţie, să o re-inventăm constant.

 

IM: Dispar formele „clasice” ale muzicii de jazz? Spre ce ne îndreptăm?

LB: Nu, ele nu dispar – există astăzi în jazz muzicieni care se păstrează foarte aproape de tradiţie şi în acelaşi timp există muzicieni care împing înainte această artă. Toţi contribuie cred eu la un jazz - astăzi - extrem de fertil şi creativ.

 

IM: Ai „urmaşi” muzicieni, români, în USA?

LB: Din câte ştiu eu, nu.

 

IM: Am adoptat – românii - în ultimii ani un limbaj foarte „tehnic” dar şi pompos în acelaşi timp. Printre altele este foarte utilizat termenul de „proiect de ţară”. Cum vezi segmentul cultural, într-un adevărat proiect de ţară made in Romania?

LB: Pentru orice „proiect de ţară”, oricum l-am defini noi sau actorii politici, cultura unei naţii reprezintă esenţa, expresia existenţială a unui popor. Fără ea nu existăm şi din acest punct de vedere orice „proiect de ţară” care nu pune în centru expresia culturală a acestei mari comunităţi care este naţia, este destinat eşecului şi va fi irelevant cred eu.

 

IM: Am discutat destul de mult în ultimul an - şi sper să implementăm - un proiect de „educaţie prin cultură”, prin muzică. Încercăm, putem să facem ceva pentru tânăra generaţie? 

LB: Sigur, la fel ca şi ideea de cultură din răspunsul anterior, educaţia trebuie să fie şi ea un „proiect de ţară” . Nu numai că putem dar suntem datori să „educăm” prin muzică noile generaţii. În acest sens îmi doresc ca proiectul „Elevation - Songs from Afar” să conţină pe lângă concertele şi dezvoltarea de nou repertoriu şi întâlniri cu tinerii de la liceele şi şcolile de muzică din oraşele unde vom concerta – este foarte important să-i aducem în proces, să discutăm cu ei şi sunt convins că o întâlnire între muzicienii din quartetul Elevation şi studenţi/elevi va fi o experienţă extraordinară.

 

IM: Ai simţit discrepanţe serioase între publicul sighetean şi cel din centrele consacrate muzicii (Cluj, Bucureşti, Timişoara, etc)? 

LB: Nu, singura deosebire este că cel din Sighet este mult mai puţin expus la evenimente culturale, în mod constant. Asta încerc eu prin aceste concerte ale mele când merg în România – să ajung în locaţii care nu sunt parte din circuitul tradiţional al marilor oraşe.

 

IM: Ce urmează pentru Lucian Ban? 

LB: În luna Mai o să am un turneu european cu violistul american Mat Maneri (cu care am fost prezent şi la Sighet şi nordul Transilvaniei anul trecut). Vom prezenta materialul ce urmează să apară pe următorul nostru album, inclusiv unele prelucrări din Enescu. Am început un nou quintet împreună cu Mat Maneri, cu legendarul baterist american Billy Hart şi cu celebrul tubist Bob Stewart. În luna octombrie Elevation se va afla în turneu în Europa pentru promovarea albumului „Songs from Afar” şi vom ajunge şi în România unde proiectul va fi dezvoltat mai departe cu Gavril Ţărmure, încorporând mai multe cântece tradiţionale din Transilvania. Sper mult să ajungem şi la Sighet, la Baia Mare, Satu Mare, Zalău şi alte locaţii cu acest proiect.

 

IM: Mulţumesc mult şi succes în activitatea ta creativă, pro activă!

LB: A fost o plăcere să discut cu tine drag prieten şi vreau să-ţi şi să vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi în privinţa culturii, a artelor, a implicării comunitare – fără voi lumea ar fi mult mai săracă.