Batalia cartilor Imprimare 931 Afişări
Scris de Sighet Online   
Vineri, 29 Ianuarie 2016 09:16

Dragi copii și adolescenți pasionați de lectură, vă invităm la ediția a 2-a a concursului național de lectură "Bătălia Cărților"! Ascuțiți-vă săbiile cunoașterii și pregătiți-vă arsenalul de idei și să pornim la luptă! Toți cei care ați dat întâietate lecturii și ați citit toate cele 10 cărți din tematica acestei ediții și apoi v-ați înscris la concurs, sunteți așteptați joi 4 februarie, ora 12.00, în sala 5 a Centrului Cultural Sighet, împreună cu susținătorii voștri – colegi, părinți, profesori - la evenimentul cultural al începutului de an pentru elevii acestui oraș. Evenimentul se va desfășura pe două secțiuni - copii și adolescenți - și va cuprinde dezbaterea "Convinge-mă să citesc!", urmată de un concurs pe marginea cărților citite, iar la final se vor desemna câștigătorii și se vor înmâna premiile. Două cuvinte și despre juriu, care la această ediție va fi compus din doamna profesoară de limba română Vlasin Maria, poetele Doina Petrulescu Anton și Antonia Zavalic precum și din cele două merituoase câștigătoare ale primei ediții, Daria Rapolti și Bianca Danci. Premiile acordate sunt frumoase și binevenite și constau în bani și cărți. Se vor decerna următoarele premii: premiul I, premiul II, premiul III, premiul pentru cea mai bună fișă de lectură – pentru fiecare din cele două secțiuni ale concursului. Se va desemna “Cartea anului” câte una pentru fiecare secțiune, dintre cărțile propuse la această ediție și de asemenea se vor alege cititorii anului – un copil și un adolescent – care vor participa la faza națională a acestui concurs, care va avea loc la Cluj-Napoca în luna martie a acestui an. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați regulamentul acestui concurs care va fi postat pe site în cel mai scurt timp.

Acestea fiind spuse, vă invităm în număr cât mai mare alături de noi, să vorbim despre cărți, să le deschidem paginile și șă le povestim poveștile, așa cum le-am înțeles fiecare. Căci așa cum cineva remarca atât de sugestiv: “dacă filmele îți spun ce să gândești, o carte bună te lasă să-ți alegi singur o parte din gânduri. Dacă filmele îți arată casa roz, o carte bună îți spune că există o casă roz și te lasă să decorezi tu o parte din ea...”

Centrul Cultural Sighetu Marmatiei

 


Share