FRAGMENT DE SCRISOARE

                           “ Dragii mei dragi, Rândunica şi Marin

 /…/ Cartea venită prin voi m-a tulburat înseninându-mă./ … / Pe tine, Marine, te ştiu încă din “Cămin”… , mă bucur cum eşti mereu egal cu tine…, dar aceasă domnişoară sau doamnă sau mai bine i se potriveşte fiinţă…, această minunăţie de fiinţă e total ieşită din comun, m-a extaziat, cu cât citesc mai mult cu atât entuziasmul şi uimirea /…/ se înteţesc /… /. Ce poet! După aceste ierni gri în lirica noastră, iată apare Rândunica, aduce soare, aduce prospeţime aduce naturaleţe, aduce pregnanţa inefabilului, acea substanţă invizibilă a timpului prins cu clipa în sac, aduce Primăvara în lirica românească; detaşată de neliniştile existenţiale, de o simplitate (de) Brâncuşi; complexă, dar nu complicată şi, mai ales, de o capacitate metaforică excepţională. /…/ De-aş fi un prinţ Mecena,  de  pe acuma i-aş  da un stipendium pe viaţă să scrie un volum de “Doine”. /…/ Omul “ăsta”: Doina Rândunica Anton are poezia în sânge, de ca şi cum Emily Dickinson ar fi ieşit din cameră în Pădure, în oraş, în lume, fără să se lumizeze …; de fapt, poeţilor “ceaţa le ţine de şase”, cum bine zice partea de Anton a Rândunicii. /…/

 Titlul foarte bun “În ce mă priveşte…”  induce sentimentul cum după ce toţi şi-au spus ale lor, iată vine cineva şi-n mare linişte /…/ celebrează  viaţa în forţă: “Sufletul soarelui / Cade în găleata cu apă. / Ni-l turnăm reciproc /….” E bucurie aici! /…/ Apoi, vine (asta şi Cioran ar fi invidiat): “Mi-am împlântat singurătatea până la oase. / Doare mai tare ca naşterea.”  /…/  Apoi, o văd pe Edith Piaf plimbându-se pe o stradă pictată de Maurice Utrillo /…/: “Strada  e umflată de ploaie / Ca un copil ce plânge pe ascuns” – da, tristeţea poate fi frumoasă, ba chiar tristeţea poate să fie o mare bucurie. “Un fir de iarbă răsucit / Pe degetul lunii.” “Iubirea se pregătea de moarte / Într-un ciob de geam.” “Ne privim prin întuneric / Până când ne străfulgeră.” Da, chiar mă străfulgeră, sunt îndrăgostit de acest “stră-“ din limba română /…/ Uite aşa străbat prin poeme, cum printr-o junglă din Amazonos, cu uimire şi frică fericită. “Nu pot să scriu / Inimii mele i-au crescut degete” – extrem de expresiv. “Libertatea iluziei /Mă ţine trează şi exaltată/ Ca o cafea tare” (deja îmi apare Milarepa, verde de atâtea urzici, dar şi Sfântul Anton retrăit de Flaubert). “Scrie-mi pe cer! / Azi sunt cer.” “Între noi doar prezentul tabu” (sublim!). “Alunecăm în dragoste / Ca frutele coapte în iarbă.”/ …/ “Femeile inteligente /Se cunosc după / Cât de bine se prefac” – Femeile cu adevărat inteligente se cunosc după cât de bine nu se prefac (vezi Simonele:  Weill, Bourgeois, Beauvoir sau Marry Lutyens, Heriette Yvonne Stahl, la noi Nora Iuga, Mariana Marin, Minerva Chira, Angela Furtună, Marlena Pop, Contanţa Buzea poet, poet, poet). Ca apoi să vină ceva chiar cu miez: “Pasărea pe limba ta piere – / Raţă rumenă pe varză – ”, ăsta da Haiku de zile mari /…/. “Noaptea îşi etalează sânii dolofani, / Dimineaţa îi şterge pe furiş, / Buburuzele încurajate / Se dezgolesc în soare.”  Da, e poezie. /…/ Îmi aleg diamantele in acest meteorit, iată şi un rubin: “Mă vânezi / Ca o ceată de lupi / Care tocmai s-au călugărit” – vai, vai, ce bine exprimată acea stare când un bărbat este atras de un  corp, ca apoi să descopere un Suflet!  “Ne ţinem strâns în braţe. / Nu mai ştim care pe care”, “Atât de  multă linişte!/ Nu se aude decât râul domol / Al unui sărut”.

Plâng şi mai plâng pe umărul delicat al acestor versuri, /…/ înfiorat,  înviorat,  înfoliat în Dumineca poeziei, un plâns dur, de Niobă. Ia te uită /…./: “Cred în margini / Şi în marginile marginilor / Căci la marginea lor / Am putea fi. /…/ Da, când trece îndrăgostirea rămân marginile marginilor şi chiar acolo suntem în deplină Eternitate, dar asta încă ne sperie. /…/ Noi tot timpul vrem să facem şi să dregem. A fi pur şi simplu plictiseşte./…/  “Suntem întregi / Pentru că mergem în cerc” –  aşa e, e greu de ieşit din această iluzorie siguranţă /…/ Lipsa de curaj înspre a fi prezent mă doare! /…/ Asemeni pisicii dn haiku-ul venit prin tine, Marine, speriat de câini mă refugiez şi eu în casă, deşi zăpada de afară îmi place la nebunie! Zăpada lăuntrică e de altădată.

August 2015, Stocholm                

Alex, cu drag şi   empatie                                                               

(Precizări. AlexandruDohi, este poet de origine sighetean, membru al Uniunii Scriitorilor din România, locuieşte în Suedia, unde a plecat de vreo 30 ani şi lucrează ca asistent social.  Volumul “În ce mă priveşte…” al Doinei Rândunica Anton a fost publicat împreună cu culegerea mea de haiku-uri “În pas de 17”,  la Editura Valea Verde, Sighetu Marmaţiei, 2015, editor Ion Mariş.)   

                                                                                             Pt. conformitate, Marin Slujeru