Alexei Maximovici Peşcov a publicat romanul „Mama” în 1907, cu destui ani înainte ca Revoluţia  Bolşevicӑ sӑ preia puterea politicӑ, iar Rusia sӑ devinӑ prima ţarӑ comunistӑ din lume. Am citit romanul acum, când poate moda scriitorilor sovietici, sau ruşi deveniţi sovietici, a apus demult. A apus...şi nu prea! Mӑ declar un admirator al scriitorilor din Rusia. E prea mare subiectul pentru a-l dezvolta acum. Pentru azi, sӑ vedem ce şi cum scrie Alexei Pleşcov, cunoscut prin pseudonimul sӑu, Maxim Gorki.

 

Scriitorul a avut orientӑri de stânga în viaţa sa, a fost „pe bune” (dar nu permanent!) cu Lenin şi apoi cu Stalin, a trӑit câţiva ani în Italia, dar ultimii ani ai vieţii şi i-a petrecut în Rusia devenitӑ între timp Sovieticӑ. Având în vedere orientarea sa politicӑ, nu-i de mirare tonul muncitoresc, revoluţionar, care iese în evidenţӑ de la prima paginӑ: muncitorii trӑiesc rӑu, casele lor sunt sӑracӑcioase, dar aproape toţi se gândesc la lupta contra forţelor de represiune ale ţarului. În gândul multora dintre personajele lui Gorki stӑruie o idee: pentru binele muncitorimii şi ţӑrӑnimii, sacrificiul suprem nu sperie pe nimeni!

 

Romanul „Mama” începe cu descrierea unui nou început de zi de muncӑ, în care Gorki aratӑ cӑ stӑpâneşte arta scrisului şi figurile de stil, care sunt manevrate cu uşurinţӑ  şi de fiecare datӑ cu înţelepciune, efectul lor asupra cititorului fiind puternic.

„In fiecare zi, sirena fabricii împroşca asupra cartierului muncitoresc, prin văzduhul pîclos şi îmbîcsit de fum, urletul ei tremurat; răspunzînd cu supu¬nere la această chemare, oameni posomorîţi, cu mădularele zdrobite încâ de trudă, încă nedezmorţite de somn, ieşeau zoriţi din casele lor scunde şi cenuşii şi dădeau năvală în uliţă, ca nişte gîndaci buimăciţi de spaimă. In zorii abia mijind, prin aerul rece, păşeau pe strada desfundată ce ducea către uriaşele carcere de piatră ale fabricii, care îi aştepta sigură de sine, nepăsătoare[...].”

 

Fabrica e personificatӑ, îşi aşteaptӑ muncitorii „sigurӑ de sine, nepӑsӑtoare”! Ea e chiar un personaj nemilos, din moment ce 

„Hornurile înalte şi întunecate stăteau de straje, ursuze şi neîndurate, ridicîndu-se deasupra cartie¬rului ca nişte uriaşe bîte.”

 

Gorki scrie cu umor unele scene din romanul sӑu:

„Seara se plimbau agale pe străzi, iar cei care aveau galoşi îi încălţau chiar dacă nu era noroi, şi dacă vreunul avea şi umbrelă de ploaie, o lua cu el, chiar  dacă  cerul  era  senin.”

 

Fraza de mai sus îmi aminteşte de “Umbrela Sfântului Petru” de Mikszáth Kálmán, unde un ţӑran, care nu mai vӑzuse o umbrelӑ în viaţa lui, îi spune pӑrintelui din sat:

„Cu atât mai mult o puteţi aduce acum, părinţele dragă, pe aia roşie, că nici nu se udă, draga de ea.”

 

Tot în sfera comediei, dar a comediei tragice de data aceasta, este şi momentul decesului tatӑlui personajului principal. Aflat în spital, Mihail Vlasov ( unde am mai auzit oare numele ӑsta?) îi spune doctorului care voia sӑ-l opereze:

„—  Du-te dracului, las' că  mor  eu şi  fără voi... Netrebnicilor !”  

 

Şi chiar reuşeşte sӑ moarӑ, fӑrӑ „ajutorul” medicilor. Mihail Vlasov şi-a dispreţuit familia, soţiei sale aplicându-i dese „corecţii” fizice când venea beat (şi asta se întâmpla aproape în fiecare searӑ) acasӑ. 

 

Acţiunea romanului se petrece într-un oraş în care beţiile şi viaţa dezordonatӑ erau la ordinea zilei. Bӑrbaţii

„Se năşteau cu acest beteşug sufletesc pe care-l moşteneau din tată-n fiu şi care-i întovărăşea pînă la moarte, ca o umbră sinistră, împingîndu-i de-a lungul vieţii la tot soiul de fapte respingătoare prin cruzimea lor fără de noimă.”

 

Fiul, Pavel, chiar încearcӑ sӑ urmeze comportamentul tatӑlui. Dar mama sa, Pelaghia Nilovna, nu-i o mamӑ ca oricare alta... E chiar „Mama”, eroina romanului, sau poate fi chiar Mama – la modul general – care se luptӑ pentru fiul ei şi reuşeşte sӑ-l depӑrteze de tentaţiile alcoolice folosind blândeţea:

„Mîngîierile maică-si îl stînjeneau, iar privirea ei tristă îl mişca pînă-n străfunduri. îi venea să plîngâ şi, ca să se înfrîngă, căuta să pară mai beat decît era. Mama îi mîngîia părul încîlcit şi jilav de sudoare şi-i spunea cu glas domol:

—  N-ar fi trebuit să faci asta...”

 

Bӑiatul Pelaghiei nu mai are timp de bӑuturӑ, pentru cӑ se apucӑ sa citeascӑ şi sӑ desfӑşoare o luptӑ revoluţionarӑ şi neînfricatӑ pentru înlӑturarea opresiunii capitaliste. Schimbarea în bine a fiului nu putea sӑ treacӑ neobservatӑ de ochii vigilenţi ai mamei. Pavel se schimbӑ radical: 

„uneori el folo¬sea nişte cuvinte noi pe care ea nu le înţelegea, iar cu¬vintele celelalte, grosolane şi rostite cu ton aspru, cuvinte cu care era deprinsă, dispăreau treptat din vorbirea sa. În purtarea lui se iviră o mulţime de amănunte vrednice de luare-aminte: nu se mai sclivisea defel, se îngrijea mai mult de curăţenia trupu¬lui şi a hainelor, era mai liber şi mai vioi în mişcări.”

 

Faptul cӑ citind, Pavel devine mai agil în mişcӑri e mai greu de înţeles...Sau se poate explica prin tematica preferatӑ a luptӑtorului revoluţionar? Nilovna intrӑ şi ea în lupta conspirativӑ împotriva regimului asupritor. Reînvaţӑ sӑ citeascӑ, se expune pericolului de a fi prinsӑ cu manifeste care îndeamnӑ poporul la luptӑ. Dupӑ atâta luptӑ revoluţionarӑ, Pavel ajunge deportat în Siberia şi mama e rӑnitӑ mortal în lupta cu forţele de opresiune.

 

Subiectul romanului nu-i complicat. Dar, la peste 100 de ani de la apariţie şi ţinând cont de geopolitica din regiunea esticӑ a Europei, cu pericolul extinderii – la un moment dat – a conflictului armat Ucraina-Rusia, e interesant sӑ constat la scriitorul rus (romanul a apӑrut în 1907, deci atunci era scriitor rus) cӑ printre corevoluţionarii fiului ei, Pelaghia Nilovna avea unul foarte drag, un om deosebit. Deosebit, dar...ucrainean! Se vede treaba cӑ Maxim Gorki a trӑit într-o perioadӑ când ruşii şi ucrainenii nu se duşmӑneau. Dimpotrivӑ!

„...dumneata  mi-eşti  mai  drag  decît ceilalţi ! —  stărui dînsa.

— Dacă ai avea mamă, toată lumea ar pizmui-o că are asemenea fecior...

Hoholul clătina din cap, frecîndu-şi tîmplele apăsat, cu amîndouă mîinile.”

 

Hohol, adicӑ ucrainean. Şi el luptӑ alӑturi de Pavel şi de alţi tovarӑsi. Fac şi  împrӑstie manifeste. 

 

Cartea lui Gorki are elemente utopice. Toţi revoluţionarii încearcӑ sӑ facӑ rost de cӑrţi pe care sӑ le dea poporului. 

„...avem  acolo mulţi  doritori de cărţi.  Îi tot în¬deamnă   învăţătorul — un   băiat   de  ispravă,   după spusa oamenilor, cu toate că se trage din neam de popi.”

 

Citatul mӑ trimite spre reliefarea altui aspect al operei lui Gorki. Faptul cӑ scriitorul a fost în bune relaţii cu conducӑtorii  revoluţei care avea sӑ se producӑ la zece ani dupӑ publicarea romanului „Mama”, explicӑ, poate, ura faţӑ de slujitorii bisericii (în suferinţӑ în timpul guvernӑrii comuniste), dar, paradoxal, evlavia manifestatӑ faţӑ de Iisus...În roman sunt destul de multe pasaje în care e vorba despre Iisus, Dumnezeu, biblie. Revoluţionarii, cât sunt ei de revoluţionari, nu se depӑrteazӑ de cele sfinte. Discutӑ, schimbӑ idei şi încearcӑ sӑ desluşeascӑ învӑţӑturile bibilice.

„—  Ţi-aduci aminte ce a spus Hristos despre bobul de grîu ? Pînă nu moare, nu poate învia în spic nou.”[...] biblia; într-însa găseşti de toate şi apoi e o carte groasă, care vine de la stăpînire şi-i tipărită de sinod, încît omul poate să aibă toată încrederea în ea![...] Gîndeşte-te că nici Hristos n-ar fi fost pe lume, dacă nu s-ar fi găsit oameni care să se jertfească  pentru el![...] Ne-au înşelat pînă şi-n cele dumnezeieşti." 

 

Exemplele despre aplecarea spre religie a scriitorului simpatizant al doctrinei roşii sunt mult mai numeroase. În afarӑ de acest aspect, romanul lui Gorki abundӑ în luptӑtori neînfricaţi, gata oricând sӑ se sacrifice pentru binele muncitorilor şi ţӑranilor. Luptӑtorii pentru libertate imaginaţi de autor prevӑd un viitor luminos pentru ţara lor:

„Ce oameni minunaţi, Nilovna ! Vorbesc de muncitorii tineri : sînt dîrji, înţelegători, plini de dorinţa de a cunoaşte cît mai multe. Cînd te uiţi la ei, îţi dai seama că Rusia va fi ţara celei mai luminoase democraţii de pe pămînt.”

 

Despre unul dintre personaje se spune:

„Era un artist al revoluţiei, stăpînea gîndirea revoluţionară ca un mare maestru. Cu cîtă sim-plitate şi vigoare zugrăvea întotdeauna tabloul min¬ciunii, al asupririi şi al nedreptăţii în multiplele ei aspecte.”

 

Într-adevӑr...Ce om extraordinar! Are cineva altӑ pӑrere? Sau, mai rӑspicat spus: ar fi îndrӑznit cineva sӑ scrie altcumva pe la începutul secolului XX în Rusia care curând dupӑ aceea va deveni sovieticӑ?

 

Luptӑtorii lui Gorki au idei clare despre ceea ce au de fӑcut: sӑ citeascӑ, sӑ înveţe citind, sӑ distribuie cӑrţi (conspirativ, fireşte!).  

 

Dupӑ  atâta proces de (auto)instruire, intenţiile şi ideile duşmanului de clasӑ sunt definitiv înfierate de nou formata muncitorime sovieticӑ:

„Aceasta înseamnă că suntem  duşmanii proprietăţii particulare, care îi dezbină pe oameni, care îi aţâţă pe unii împotriva altora, care creează neîmpăcate ciocniri de interese, care îi minte.”

 

Poveştile noastre se terminӑ, în majoritatea lor, cu:

„Ş-am încӑlecat pe-o şa / şi v-am spus povestea-aşa”

 

Cu continuarea pe care ne-ar fi spus-o chiar Alexei Maximovici Peşcov

„Ş-am încalecat pe-o cӑpşunӑ / şi v-am spus o mare minciunӑ!”

 

Minciunӑ sau adevӑrul din vremurile lui, „Mama” -am constatat- este şi azi un roman atrӑgӑtor. Are cursivitatea exprimӑrii, meritul fiind al marelui scriitor Maxim Gorki. Pe scurt, romanul mi-a plӑcut! Parol!