Acum 

te las să pleci până la capăt

cum pleacă păsările în anotimpurile care tot încălzesc

înlăuntrul nostru 

 

iar

eu rămân să trec gândurile dintr-o viață în alta 

să mă nasc în fiecare dimineață târziu pe 

lumina ce mai are încă un pic până să descompună

resturile de ceață îngropate sub piele

 

încă un pic până ca tu

să dai la o parte de pe umerii mei  

ploaia 

și-n visele tale să crescă alte gratii

altă închipuire

altă femeie

 

să

plângi și să cobori în pieptul meu ca pe

niște trepte articulate cu demoni

dând la o parte perdeaua de întuneric 

 

și nu-ți pasă dacă mai sunt frumoasă sau nu

în fond 

frumusețea asta crește și-n locuri întunecate 

și-n locuri reci

și uneori părăsite.

 

AUTOR: Antonia Luiza Zavalic