Motto: Trăim murind zi după zi

 până ce-n neştiut vom fi!

Ştiau şi anticii (chinezii, de pildă) că lumea este atât de întinsă şi complexă, încât mintea umană n-are cum să-i priceapă alcătuirea şi să-i pătrundă rosturile. Dovadă destăinuirea lui Zuang Zi, subtilul continuator al lui Lao Zi, întemeietorul taoismului: „Eu pot să înţeleg că nefiinţa există, dar nu şi că nefiinţa nu există”.

Şi tot anticii aveau convingerea că nu-i cu putinţă ca noi, oamenii, să fim singuri şi uitaţi de Marele Genitor (Unul pentru vechii indieni) în această armonioasă imensitate numită Cosmos de grecii antici, motiv pentru care făceau o clară şi categorică distincţie între lumea sublunară a muritorilor şi cea supralunară a nemuritorilor din credinţe şi mitologii.

Se poate spune că la limită fiecare om reprezintă o lume – lumea lui populată cu gânduri, sentimente, vise, iluzii şi deziluzii, sau ceea ce numim universul lăuntric. Tocmai de aceea se spune despre oamenii interiorizaţi, respectiv despre acei vizionari ce fac din neliniştile lor interioare rampa de lansare pentru omenire spre un viitor mai bun, că trăiesc în lumea lor. Fireşte, o lume atât de bogată în frământări atotumane, încât – ruşinându-se de privirile indiscrete şi de zâmbetele ironice ale neîncrezătorilor – se închide în adâncul mănos al minţilor şi inimilor supraînzestrate de Dumnezeu, până când soseşte clipa deschiderii către semeni, astfel ca întrega omenire prezentă şi viitoare să se poată înfrupta din fructele îndumnezeirii...

Câte bordeie, atâtea obiceie, afirmă înţelepciunea populară. Ceea ce vrea să spună că fiecare om, familie sau popor îşi are un fel de-a fi într-atât de specific, încât reprezintă o adevărată lume în nemărginita serie (văzută sau nevăzută) a lumilor înconjurătoare.

Iată, de pildă, lumea românească postdecembristă ce se constituie în imaginea vie a dezastrului la care se ajunge prin minciună servită în ambalaj democratic, tâlhărie şi fapte penale mai ceva ca-n codrii noştri de odinioară, prin impostură, demagogie şi trădare naţională, pe scurt, printr-un neîntrerupt şir de fapte degradante. Carevasăzică, o societate supusă la cele mai diabolice experimente, prin care proverbiala-i răbdare ia încet-încet chipul resemnării (mai nou chiar vizavi de actele sfidătoare ale homosexualilor şi lesbienelor), o societate în care grosul membrilor ei – dezorientaţi, înşelaţi, sărăciţi, înstrăinaţi şi nedoriţi în casa (ţara) lor – simt la propriu pe pielea lor cumplitul adevăr cuprins în spusa Homo homini lupus (Omul este lup pentru om)...

Ştiinţa modernă, îndeosebi extrem de vaga teorie a relativităţii, admite existenţa mai multor forme de timp (astronomic, biologic, psihologic, virtual etc.), dar fără a putea oferi explicaţii convingătoare şi unanim acceptate vizavi de natura lui (De fapt ce măsurăm când pretindem că măsurăm timpul, despre care nu se ştie dacă este o realitate obiectivă sau o existenţă pur subiectivă?!), admite coexistenţa, ba chiar întrepătrunderea universului material cu cel antimaterial, admite existenţa universurilor paralele şi că în infinitul macrounivers teoria relativităţii este valabilă doar până la viteza de deplasare a luminii (300.000 km/secundă), prag în apropiere de care spaţiul se contractă şi timpul se dilată, dar suntem avertizaţi că peste această viteză limită se pot petrece cele mai stranii fenomene: materia să se transforme în antimaterie, timpul să curgă spre începuturi, iar spaţiul să devină altceva decât ce ştim noi acuma despre el.

Ceea ce, de altminteri, chiar are loc în microunivers (lumea cuantică şi subcuantică), unde, din cauza necontenitelor şi instantaneelor transformări din materie în energie şi viceversa, încă nu s-a ajuns (şi poate că niciodată nu se va ajunge) la cele mai subtile particule care sunt considerate ultimele „cărămizi” ale materiei, unde timpul şi spaţiul au alte însuşiri şi conotaţii faţă de nivelul fizic uzual, fapt pentru care la acest nivel trebuie elaborate alte legi de manifestare a materiei (bunăoară aşa ca principiul de nedeterminare al lui Heisenberg), şi unde se aplică logica dinamică a contradictoriului, logică la a cărei dezvoltare şi argumentare şi-a a dus o importantă contribuţie compatriotul nostru Ştefan Lupaşcu.

AUTOR: George Petrovai

Sighetu-Marmatiei

5 iulie 2015