Aerial silk (poezie de Antonia-Luiza Zavalic) | 877 Afişări |
Scris de Antonia Luiza Zavalic |
Duminică, 28 Iunie 2015 08:09 |
viața merge mai departe,
castelele din aur masiv se lovesc de cavalerii sihaștri ai pământului și de aici
ne pomenim că drumul ce ni se deschide este însăși inima noastră
prinsă între cele mai crunte zboruri. Soptești încet de tot
cumva te eliberezi,
redevii copilul din verile trecute
când degetele tale miroseau a flori de câmp
și hainele pline de ploaie se rostogoleau în vânt.
Nu-ți păsa
dacă cerul se făcea negru și toate păsările cădeau de pe sforile lor. Singura teamă era ca nu cumva să crești 10 ani într-o secundă
și să dispari în lumina unui fulger albastru.
Atunci nu-mi puteam imagina că bunica a avut cândva o tinerețe,
că-n părul ei alb, împletit
au mai rămas câteva fire de păr de culoarea florii în care soarele s-a ascuns
pentru veșnicie.
De atunci
am visat-o o singură dată, ferestrele miroseau a ploaie
și îngerii umblau desculți pe noroi. Bunica stătea în fața casei cu poze în mână
plângea și printre lacrimi
mi-a spus că
Dumnezeu are un loc preferat pentru singurătate.
Acum din tot acel pământ a rămas o cruce rece
pe care o decupez și mi-o pun la inimă.
AUTOR: Antonia Luiza Zavalic
NOTA: Cu această poezie, Antonia Zavalic a câștigat concursul de poezie "Primăvara 2015 - agonia.ro" |
Ultima actualizare Duminică, 28 Iunie 2015 10:14 |