Marin și Rândunica, poeții celestului (Autor: Antonia Zavalic)

Scris de Antonia Luiza Zavalic

Vineri, 19 Iunie 2015 16:41

O adevărată bijuterie, așa am simțit această carte (“În pas de 17”-’’În ce mă privește”) a cărei autori: Domnul Marin Slujeru și Doamna Doina Rândunica Anton, două suflete înzestrate cu sensibilitate și har poetic au reușit să extragă seva cuvintelor, ca pe-o nestemată și să ne-o dăruiască nouă, cititorilor. A fost dragoste la prima vedere, prima atingere, prima citire.

Am parcurs acest volum ca o desprindere, o înălțare, o călătorie în sancuarul Yasukuni din Japonia, unde există un obicei de o frumusețe aparte denumit: Hanami- privitul florilor; înflorirea cireșilor (Sakura) simbolizând împlinirea spirituală, atingerea idealurilor, cu alte cuvinte desăvârșirea ca ființă pe de-o parte, efemeriatatea vieții pe de altă parte.

Aici fiecare cuvânt este încărcat până la sânge cu o emoție aparte, solidă, gravă, citez:

”Sin-gu-ră-ta-te/ce cuvânt lung în zile/de iarnă scurte” (la Domnul Marin), o corespondență am regăsit când am întors cartea, la Doamna Rândunica: ”Mi-am împlântat singurătatea până la oase”. Cartea este tip duplex: un singur suflet cu două intrări, o casă numai bună de locuit. O casă împodobită, citez “Vai, stau să cadă!/albe, în vânt, pe pervaz/flori din livadă.” cu atmosferă de sărbătoare extrasă din ținuturi vii, gata să se evapore, citez “Ceaiu-n livadă/pe porțelanuri umbre/de flori de cireș.” sau “Ceaiu-n grădină/gazda schimbă chimono/după chimono”.

Autorii dau viață cuvintelor și uite așa ne fac să savurăm fiecare literă, ”cum fluturii fug/tot în ultima clipă/fostul drum de fier”. O desfătare a tuturor simțurilor: flori după inimile noastre stau lipite pagină lângă pagină: brânduși, orhidee, trandafiri, crizanteme, lăcrămioare: dându-ne impresia că ne plimbăm prin cea mai încântătoare grădină în care ne putem opri vreodată.

Poeta Rândunica Anton, afirmă, citez: “nu pot să nu scriu, inimii mele i-au crescut degete” apoi, face o aluzie la cercul poeților de pretutindeni despre care spune: „Noi nu vorbim, dar tragem de inima pieței ca de un clopot”. Marin completează: “Poeți suferinzi, micul oraș respectându-i încă de tineri”. M-a impresionat îndemnul poetei “Scrie-mi pe cer! Azi sunt cer.” și modul în care privește împlinirea acestei dorințe: ca un gladiator ce se luptă cu umbra unui sărut.

Am lecturat această carte, dintr-o suflare, savurând fiecare cuvânt, nu puteam altfel.

AUTOR: Antonia Luiza Zavalic

Ultima actualizare Vineri, 19 Iunie 2015 16:58