Pledoarie pentru ochii tăi (poezie de Gabriela Cosovan) Imprimare 633 Afişări
Scris de Gabriela Mariana Cosovan   
Sâmbătă, 06 Iunie 2015 07:20

Știi... nu-mi plac balurile mascate.
Mi-ai dăruit mii de măști;
Le-am întins pe pereți
Ca un magiun făcut de bunica
Și am închis ușa.
Cheia e în buzunarul tău de la blugi.
Nu-mi plac balurile mascate.
Îmi place să-ți citesc
Lumina ce-ți răzbate din spatele pleoapelor
Și să-ți îmbrățișez zâmbetul
În straie de sărbătoare.
Roua dimineților îți scaldă privirea
Dezbrăcată de toate măștile
Și naște propriul curcubeu.
 
AUTOR: Gabriela Cosovan

Share