Oaspeţi din Bucureşti, Cluj Napoca, Baia Mare prezenţi la spectacolul cu piesa O NOAPTE FURTUNOASĂ de IL Caragiale ! Imprimare 968 Afişări
Scris de Dorel Todea   
Duminică, 10 Mai 2015 07:50

Sală plină şi la cel de-al doilea spectacol cu  piesa „O noapte furtunoasă” de IL Caragiale, prezentată de Secţia de Teatru a Centrului Cultural Sighetu Marmaţiei! În deschiderea spectacolului a vorbit Spiridon Pralea, managerul Centrului cultural şi prof. dr. Otilia Chindriş care a făcut o scurtă incursiune în dramaturgia lui IL. Caragiale. Sigheteni de diferite profesii şi vârste, au urmărit cu entuziasm spectacolul, aplauzele lor au marcat elementele de comic de situaţie, de limbaj sau de moravuri, precum şi jocul actorilor. În sală au fost prezenţi şi oaspeţi veniţi de la Bucureşti, Cluj Napoca şi Baia Mare. La sfârşitul spectacolului un grup de spectatori nu se îndura să plece din sală, felicitând interpreţii, comentând pe marginea spectacolului şi făcând fotografii cu „actorii„.  Academicianul Alexandru Boboc a spus: „Felicitări din toată inima ! Ne-aţi făcut o după-masă minunată. Nu credeam că un orăşel ca Sighetu să aibă TEATRU ! Bravos! Bravos! Bravos!” (am tăcut sub tăcere că e teatru de amatori). Prof. univ. Nicolae Felecan s-a declarat surprins de calitatea spectacolului făcâd remarci atât la concepţia regizorală cât şi la jocul actorilor: „Sunt surprins deosebit de plăcut de calitatea spectacolului. Eu sunt printre cei care merg la teatru. Am mai văzut spectacole cu piese de Caragiale...dar nu mă aşteptam la un spectacol atât de bine gândit !”  Poate cel mai entuziasmat a fost  ing. Ştefan Marinca (absolvent de Dragoş Vodă),care a venit din SUA, unde lucrează, împărţind felicitări, declarându-se bucuros că a putut participa la un asemenea eveniment!
Printre spectatori nu s-au aflat nici de data aceasta (ca de altfel nici la alte evenimente culturale de referinţă) reprezentanţi ai administraţiei locale şi nici „telectualii” nelipsiţi pe la „manifestările culturale în aer liber” sau vorba lui Caragiale unde era „prezant poporul suveran”! 
De fapt la plăcinte...(pardon) la lansarea cărţii prof. dr.Ioan Hotea „Adevăr,dreptate şi minciună”, organizată la Restaurantul NOVA, prezenţa a fost excelentă, mai abitir decât la o nuntă ! Primul eveniment al zilei a fost însă, pe cinstite, o reuşită!!! Prezentarea cărţii, referinţele cu privire la autor, au fost făcute de acad. Alexandru Boboc (care a semnat şi prefaţa), de prof. dr. Vasile Muscă, prof.univ. dr. Nicolae Felecan, Gabriel Cojocaru directorul editurii Grinta, protop Vasile Pop, poetul Vasile Muste, ing. Şteafn Marinca, ing. Horia Scubli-viceprimar, moderator. prof.dr. Ioan Dorel Todea.
O zi, cu doă manifestări organizate de Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei, evenimente pentru care sighetenii pot fi mândri că şi aici sunt oameni de valoare!
 
AUTOR: IDT
 
 

Share