Mărturisiri (Autor: Maria Kastan) Imprimare 842 Afişări
Scris de Maria Kastan   
Sâmbătă, 25 Aprilie 2015 13:37

O nouă zi, închisă în tăceri şi gânduri. Chip străin apare în   oglindă   şi vrea să-mi spună că sunt eu. Nu recunosc surâs, nu recunosc privire. Recunosc tristeţea, da, e tristeţea mea, amplificată, multiplicată, dar e doar a mea: poartă culoarea   sufletului meu   singuratic. Un singur suflet şi atâta amar de tristeţe... Ce să fac cu ea? Am s-o arunc!... Poate e mai bine să ne aruncăm împreună. Cred că mă iubeşte!   Tristete, n-o să te dezamăgesc, vom muri împreună!   Îmi vei lumina sfârşitul. Pentru tine nu voi fi o dezamăgire. Ne dăruim fără rezerve   clipe pline de tandreţe. Tot ce nu am dăruit nimănui până acum   vei primi tu. Ce să fac cu ce am strâns într-o viaţă aproape întreagă? M-am păstrat cum am putut mai bine pentru tine, dar fără iubire nu mă pot dărui.
 
Îmi iau viaţa în mâini   şi caut s-o măsor cu podul palmei, dar, are atâtea asperităţi încât mi-e imposibil să-i găsesc sfârşitul. Nu e nimic din ce putea fi... o câmpie întinsă, plină de   maci,   luminată de culorile   vieţii   trăite   şi nu mimate. E singură   inima, se   pregăteşte să   moară,   se cântă marşul funebru în plin bal mascat... dar măştile au căzut, a fost   dată în vileag neîmpăcarea, neîmplinirea. Renunţările se întind la picioare blestemând ceasornicul ce a întrerupt îmbrăţişarea.
Ce-ţi pasă ţie viaţă că mi-ai rătăcit paşii pe cărări străine care duc din iad în iad? Iadul cere iad, iadul din mine l-ai creat   pe focul nestins al   iubirii pierdute. Blestemat fie ceasul naşterii mele... pentru nefericirea adusă celui iubit.
 
Ce   a mai rămas   de   împărţit cu lumea asta în afară de   tăcere? Nimic. Regretele,   nopţile triste şi   înfrigurate, ucigătoarea singurătate, toate   sunt   doar ale mele, nu am cu cine să   le   împart. „Poartă-ţi povara, îmbrac-o în gheaţă   şi las-o să te   ardă   pe dinăuntru” îmi   spune   gândul. Povara va deveni vulcan îmbrăcat în gheaţă gata să erupă precum moartea, fără să-şi anunţe victima. Nu există   alt   adevăr decât   suferinţa şi moartea. Îmi   voi   uita călăul înnebunind de durere, cei   nebuni nu pot depune marturie.
 
Răutatea a învins pe pământ şi în cer.
În loc să fiu o binecuvântare sunt   un   blestem. 
Nu pot fi iertată pentru asta.
 
 
AUTOR: Maria Kastan
 

Share