Sfânta  ei  prezenţă a transformat toată furia mea într-un calm olimpian, toată zbaterea mea interioară în pace sufletească, toată ura din sufletul meu în iubire, tot amarul din viaţa mea în clipe dulci. Ca după ruperea unui baraj, sentimente demult pierdute şi uitate au început să-mi inunde sufletul!

    Dar nu-mi spune femeie misterioasă că nu exişti cu adevărat ! Nu-mi spune femeie misterioasă că dragostea mea pentru tine nu este un sentiment real, că dragostea mea pentru tine n-a fost niciodată un sentiment real! Nu-mi spune că ai venit doar ca să mă pregăteşti să iubesc din nou! Scurta ta prezenţă în viaţa mea poate n-a fost menită să ne aducă împreună! Poate că sfânta ta prezenţă în viaţa mea a fost menită să pregătească deşertul din inima mea pentru a fi inundat de oceanul iubirii! A iubirii pentru altcineva! Dar cum aş putea să iubesc pe altcineva când toată viaţa mea te-am iubit doar pe tine? Chiar dacă această iubire a trăit mai ales în imaginaţia mea... Şi cum ar putea să fie altfel? Cum ar putea să fie altfel decât în imaginaţia mea, când fericirea mea alături de tine ar crea nefericire, durere atâtor oameni?

            Cum am îndrăznit? Cum am îndrăznit doar să mă gândesc să-mi construiesc fericirea, îndelung aşteptată, de-o viaţă aşteptata fericire pe nefericirea altor oameni? Sunt de neiertat!

           Aşadar sunt de neiertat! Dar şi mai de neiertat sunt pentru toate momentele din viaţa mea în care te-am lăsat să nu faci parte din viaţa mea, te-am lăsat să faci parte din viaţa altcuiva, pentru toate momentele din viaţa mea în care nu te-am văzut, nu ţi-am auzit vocea, pentru toate momentele în care n-am fost în gândurile tale! Pentru toate momentele din viaţa mea în care am simţit un gol imens în suflet, un gol pe care numai tu l-ai fi putut umple! Sunt de neiertat pentru toate momentele în care mă uit în jur, te caut cu privirea şi nu te văd! Nu te văd pentru că nu eşti acolo! Şi nu eşti acolo pentru că eu am lăsat să se întâmple asta !

             Mă uit în jur din nou şi nu te văd! Ştiu că după cele zece minute pe care mi le-ai dat s-ar putea să nu te mai văd niciodată pentru că am pierdut dreptul de a te vedea de foarte multă vreme! Am renunţat la dreptul de a te vedea şi cu aceasta am renunţat la dreptul de a mai fi eu  vreodată!
            Pentru că doar în preajma ta simt că sunt eu însumi! Pentru că doar în preajma ta mă simt acasă, simt că am ajuns în sfârşit acasă după o călătorie lungă! O călătorie lungă şi nefolositoare! Căci ce altceva este viaţa decât o călătorie pentru a te căuta pe tine şi a te aduce înapoi în viaţa mea! De data aceasta pentru totdeauna!


   AUTOR:  Vasile - Marius Mureşan