În anul 1937, după ce copiii lui şi-au luat bacalaureatul şi au dorit să urmeze diverse studii superioare universitare, s-a transferat la Cluj, unde exista aceasta posibilitate. Cu sprijinul lui Iorga a fost transferat la Catedra de religie a Liceului nr. 2 „Dr. C. Angelescu”, din Cluj. S-a prezentat la catedră, dar negăsind locuinţă potrivită pentru întreaga familie, a cerut detaşarea la Şcoala Normală din Sighet pentru anul şcolar 1937-1938. La sfârşitul acestui an şcolar s-a întors la Cluj şi a predat la liceul respectiv până în 30 august 1940, dată la care s-a semnat tratatul de la Viena.

De la directorul Liceului de băieţi nr. 2 din Cluj, a primit un certificat oficial cu următoarea menţiune: „Profesorul titular definitiv I. Bârlea, transferat la această şcoală de la data de 1 septembrie 1937, a funcţionat la catedră, în tot acest timp, cu cea mai mare punctualitate, n-a avut nici un concediu şi şi-a îndeplinit cu conştiinciozitate toate obligaţiile de participare la întreaga activitate şcolară. În afară de această activitate, care-l situează între cei mai devotaţi profesori ai instituţiei acesteia, d-sa a dezvoltat o frumoasă activitate extraşcolară, organizând cu elevii, săptămânal, şedinţe moral-religioase şi culturale, în cadrul „Societăţii Reuniunea Mariană” a elevilor, întemeiată din iniţiativa d-sale... Liceul n-a avut să sufere nicicând de pe urma faptului că d-sa mai avea şi funcţiunea de arhivar al Ţinutului Someş, întrucât această activitate a desfăşurat-o în orele când nu-l reţinea programul şcolar”.

Din Cluj s-a mutat cu familia în Bucureşti şi a primit catedra de religie la Colegiul Naţional „Sfântu Sava”, unde a activat din 1 octombrie 1940 până în aprilie 1945, când s-a pensionat. N-a terminat definitiv activitatea didactică deoarece, începând cu data de 1 septembrie 1945 şi-a mai prelungit pentru un an funcţia la catedră.

A locuit în Bucureşti din 1940 până în 1947, când, din cauza foametei şi a altor condiţii greu de suportat, s-a mutat în Banat, comuna Vinga, unde a activat ca preot şi s-a îngrijit de enoriaşii români, în mare majoritate colonişti maramureşeni, din satele Berbeşti, Breb, Hoteni şi din alte comune.

În anul 1958 a revenit în capitala ţării, stabilindu-se într-o căsuţă liniştită de lângă Otopeni. Aici a avut o grădină mare şi un loc ideal pentru pomicultură şi albinărit, în vecinătatea pădurii.

Fiindu-i anulat dreptul la pensie, în condiţii neelucidate, la 28 aprilie 1950, Ion Bârlea a înaintat Institutului de Folclor şi Etnografie din Bucureşti o cerere prin care a solicita sprijin. Mai departe, Institutul a adresat Ministerului Culturii - Direcţia Generală a Artelor, un raport semnat de directorul Sabin Drăgoi şi adjunctul său, Mihai Pop, cu următorul conţinut:

„Profesorul Ion Bârlea este unul din cei mai bătrâni folclorişti ai noştri, ce mai sunt în viaţă. El a început să culeagă folclor din 1910, când a colaborat cu maestrul Tiberiu Brediceanu la culegerea cântecelor populare din Maramureş. În anul 1913 l-a ajutat pe marele compozitor şi folclorist maghiar Béla Bartók la culegerea pe care a întreprins-o în Maramureş.

După această dată, el a continuat să culeagă folclorul maramureşean. Rezultatul muncii sale s-a concretizat în cele două volume de Balade, colinde şi bocete din Maramureş şi Cântece poporane din Maramureş. În prezent, profesorul I. Bârlea de peste 70 de ani, trăieşte complet lipsit de mijloace în comuna Vinga, din raionul Arad, întrucât modesta pensie ce o avea i-a fost retrasă acum patru ani. Printr-o muncă asiduă de aproape 50 de ani, profesorul I. Bârlea a căutat să adune şi să valorifice comorile creaţiei noastre populare înscriindu-şi cu cinste numele printre folcloriştii noştri cei mai de seamă. Faţă de aceasta, vă rugăm să binevoiţi a sprijini cererea lui de a i se reacorda modesta pensie, ce i-a fost retrasă acum patru ani. Dosarul pentru revizuirea pensiei se găseşte la Ministerul Prevederilor Sociale...”.

În baza acestor demersuri, Ion Bârlea a primit o pensie viageră care l-a ajutat să-şi întreţină familia şi să-şi revizuiască vechile lucrări. O nouă ediţie a lucrării sale, cu titlul Literatura populară din Maramureş, a fost editată în 1968, când marele nostru folclorist împlinea 85 de ani. Aici, la marginea Bucureştiului, în linişte, după o activitate tumultoasă, plină de muncă dar şi de merite, se stinge din viaţă la 15 mai 1969 şi este înmormântat alături de alţi membri ai familiei, în cimitirul Bellu Ortodox. După patru ani, l-a urmat pe drumul eternităţii şi soţia sa, preoteasa Elena, pe care o iubea nespus de mult.

Şezătoare literară ţinută la Sighet cu participarea scriitorilor Liviu Rebreanu, Cincinat Pavelescu, N. Davidescu, Gh. Brăiescu, Camil Petrescu, I. Al. Bassarabescu, Gh. Gregorian.

Ion Bârlea este ultimul din partea stângă, cu barbă.

 

Fotografia reprezintă mormântul familiei Bârlea din Cimitirul Bellu Ortodox din Bucureşti. Aici sunt înmormântaţi Ion Bârlea, soţia sa Elena, fiicele Livia şi Ileana, fiul său Flaviu şi soţia acestuia Elisabeta.

 

 

AUTOR: DR. BATIN LAURENTIU