Începând cu 1920 a fost numit profesor suplinitor de religie la Şcoala Normală din Sighet, unde a predat până la desfiinţarea acesteia în 1938. În anul 1921 a obţinut diploma de profesor, iar mai apoi şi definitivatul.

În calitate de profesor de religie, pe lângă serviciile sacre, a înfiinţat în oraş Reuniunea Mariană, atât la Şcoala Normală de băieţi, cât şi la Liceul de fete, şi a ţinut în fiecare duminică şi sărbători şedinţe cu program artistic precum şi conferinţe împreună cu ceilalţi membri ai asociaţiei.

Soţia sa, Elena, a avut un atelier de ţesătorie la parterul Palatului Cultural din oraş, unde mai multe fete din comunele maramureşene, lucrau covoare cu motive româneşti, cu care s-a prezentat şi la expoziţia din Praga şi la cea din Bucureşti. Dintre lucrările ei remarcabile amintim covorul cu Vulturul, reprezentând universalitatea bisericii.

În perioada în care a activat în Sighet a îndeplinit mai multe funcţii, astfel: a fost membru în comitetul Asociaţiunii Culturale din Maramureş, înfiinţată în 1860; director al Gazetei maramureşene pentru cultură şi propagandă naţională; arhivar la Arhiva Istorică a judeţului Maramureş începând din anul 1922; delegat al Arhivelor Statului pentru aranjarea şi selecţionarea arhivelor; membru în Comisia româno-cehoslovacă de sub preşedinţia lui Victor Hodor, cu predarea matriculelor de naşteri-căsătoriţi şi morţi pentru comunele care s-au cedat Cehoslovaciei, localităţi de dincolo de râul Tisa - predarea s-a făcut în oraşul Caşovia; membru corespondent al Astrei Sibiu, secţia de folclor; membru activ în cadrul secţiei de istorie al Astrei din Sibiu.

Ministerul Afacerilor Străine, Direcţiunea executării Tratatelor, l-a numit la 22 noiembrie 1922, membru în comisia de executare a lucrărilor prevăzute în Convenţia pentru arhivele comunale din România şi Cehoslovacia, semnată la Viena, în ziua de 14 octombrie 1922.

Începându-şi activitatea ca arhivar al judeţului Maramureş în vara anului 1922, profesorul Bârlea a trudit mult pentru sistematizarea vastului material documentar existent, motiv pentru care vom insista puţin asupra acestei perioade. În februarie 1934 acesta a întocmit un memoriu care reprezenta starea „de facto” a arhivei judeţului Maramureş. Conţinutul acestuia ne îndreptăţeşte să apreciem valoarea documentelor identificate şi păstrate în arhiva Prefecturii judeţului Maramureş. De altfel, exista în zonă o veche tradiţie pentru păstrarea arhivelor unor instituţii politico-administrative, dar şi a unor documente despre familii nobile (stemele familiilor nobile, familiile nobililor din Maramureş din cercetările comisiilor din 1751-1824, cărţi din bibliografia veche românească etc.), existând informaţii conform cărora în 1577 Comitatul dispunea de un local pentru arhiva proprie.

În memoriul său, Ion Bârlea oferea şi soluţii: „părerea subsemnatului este să se întocmească o carte principală în care să se inducă în rezumat conţinutul fiecărui act având fiecare act număr deosebit care să se publice apoi într-o broşură pentru ca cercetătorii uşor să se poată orienta în ce priveşte documentul ce-l doresc al studia pentru istoria Maramureşului.

Materialul enorm ce se găseşte în manuscrise este ca şi mort, nimeni nu poate să se orienteze în situaţia de azi. Dacă s-ar publica catalogul documentelor s-ar putea mult uşura calea spre a obţine date pentru monografia judeţului”. Lucrarea urma să se efectueze „după normele ce le-ar da direcţiunea generală a Arhivelor Statului sub conducerea Directorului general, d-l Constantin Moisil şi Academia Română”. Totodată, profesorul Bârlea atrage atenţia asupra pericolului dispariţiei unor documente inestimabile, fapt ce-l determină pe Constantin Moisil să-l avertizeze pe prefect în acest sens.

Din întreaga activitate desfăşurată la arhive şi din studierea unor hrisoave vechi, Ion Bârlea a publicat unele articole privind istoricul judeţului, precum şi lucrarea „Contribuţiuni la Istoria Maramureşului", după un manuscris al fostului arhivar Gheorghe Petrovay, în anul 1929.

Un alt merit important al său l-a reprezentat promovarea presei româneşti în Maramureş. Puţină lume ştia cu câtă greutate putea fi menţinută în acele vremuri o gazetă culturală de provincie. Se năştea din entuziasmul câtorva oameni, supravieţuia câtva timp şi apoi pe măsură ce entuziasmul se potolea, mai dăinuia câte o lună-două.

Sfatul, prima gazetă românească din Maramureş şi-a început apariţia la 7/20 decembrie 1918 şi a apărut până în anul 1921, când şi-a schimbat titlul în Maramureşul, continuând până în anul 1923 să apară ca organ al unui partid. În anul 1921 mai apărea Gazeta Maramureşului redactată de Constantin Ionescu-Olt. În anul 1923, ambele gazete şi-au sistat apariţia, luând naştere Gazeta Maramureşană, fără colorit politic, ca organ de răspândire a culturii şi de informare, redactată de un comitet compus din: dr. Vasile Chindriş, dr. Titu Doroş, prof. loan Bilţiu-Dăncuş, prof. Nicolae Petrescu, prof. Ion Bârlea, dr. Vasile Filipciuc, prof. Gheorghe Vornicu şi Constantin Ionescu-Olt. Încetul cu încetul acest comitet s-a redus, rămânând în scurt timp, numai Ion Bârlea şi Gheorghe Vornicu. După plecarea din Maramureş a lui Vornicu, Gazeta Maramureşană a rămas exclusiv atributul lui Ion Bârlea.

Munca şi perseverenţa acestuia au reprezentat temeiul supravieţuirii gazetei pentru încă un deceniu. A fost cea mai lungă supravieţuire a unei publicaţii interbelice din Maramureş. În anul 1932, Ion Bârlea, socotindu-şi misiunea îndeplinită, a lăsat locul unei noi generaţii care a înfiinţat publicaţia Graiul Maramureşului.

Dorim să aducem în discuţie un aspect mai puţin cunoscut din viaţa lui Ion Bârlea, din perioada în care a activat în Maramureş. Subiectul nu a mai fost tratat, ci doar amintit în treacăt de către Iordan Datcu.

Întrebarea care se pune este dacă Ion Bârlea a fost sau nu parlamentar. Vom încerca să demonstrăm că acesta a fost, într-adevăr, deputat, în guvernarea lui Nicolae Iorga. În primul rând trebuie să pornim de la datele istorice care precizează că Iorga a devenit prim-ministru al României în aprilie 1931, la cererea lui Carol al II-lea, întors din exil pentru a-l înlocui fiul său Mihai I. În această calitate de prim-ministru, a organizat alegerile parlamentare din iunie 1931. La aceste alegeri a candidat şi Ion Bârlea în Maramureş, pentru un loc de deputat pe care l-a şi câştigat. Iordan Datcu aminteşte faptul că, cercetând un Anuar al Parlamentului României din 1931, l-a găsit pe Bârlea printre parlamentari, cu fotografie.

Din studiul unor documente arhivistice maramureşene, aflăm că în 1933, a existat o dispută între Ion Bârlea şi autorităţile judeţene pe fondul unui presupus cumul de funcţii. A fost vorba de cele două funcţii deţinute de către Bârlea în acelaşi timp: cea de profesor la Şcoala Normală şi cea de şef de birou la Prefectura judeţului Maramureş, pe linie de arhivă, pentru care nu a mai fost retribuit de foarte mult timp. El a considerat cele două funcţii în strânsă legătură de specialitate, situaţie în care cumulul nu putea exista. Chiar dacă în prima instanţă a pierdut dreptul de a profesa în acelaşi timp ambele funcţii, în cele din urmă acest drept i-a fost recunoscut.

La 18 mai 1935, în cadrul şedinţei Comitetului Central de Revizuire, prezidată de dl. C. Georgescu-Vâlcea şi avându-i ca membri pe dl. M. Văraru, P. Modolea şi T. Marinescu, s-a judecat apelul făcut de Ion Bârlea contra deciziei comitetului local de revizuire Cluj secţia II cu nr. 1988/26.11.1934. În această şedinţă s-a decis să i se dea câştig de cauză lui Ion Bârlea, anulând decizia anterioară (nr. 12025/ 29.09.1934) dată de Prefectura judeţului Maramureş.

Revenind la memoriul pe care Ion Bârlea l-a adresat Prefecturii Judeţului Maramureş la 26 martie 1933, precizăm că acesta conţine exemplificări de situaţii similare ce-i dau câştig de cauză lui. Una dintre aceste situaţii ne priveşte în mod direct şi se referă la perioada în care a fost şi deputat în Parlamentul României şi şef de birou la arhivă în acelaşi timp. În memoriu se preciza că „la alegerile parlamentare din maiu 1931, sub guvernarea dlui Nicolae Iorga am fost ales deputat fără să-mi dau demisia din funcţia de la judeţ... când eram ales în Parlament n-am demisionat din funcţiunea mea de la judeţ deoarece comisiile parlamentului n-au găsit incompatibilitate”. În continuarea memoriului, Ion Bârlea a mai menţionat câteva aspecte interesante, de ordin politic.

În sprijinul acestei cercetări ne mai vine în ajutor, încă o dată Ion Bârlea, care în autobiografia sa, menţionează: „În activitatea mea profesorală, timp de 36 de ani, n-am lipsit o zi de la datorie, în afară de concediul din oficiu, pe timp de la 1 septembrie 1931 la 31 martie 1932, în calitate de concediu parlamentar”.

Din cele prezentate rezultă cu certitudinea că profesorul Bârlea a fost deputat, şi din fericire n-a fost singurul parlamentar născut în Berbeşti, pentru că aşa cum vom vedea mai târziu, şi fratele lui, dr. Gheorghe Bârlea, a ocupat o astfel de funcţie.

(Va urma)

AUTOR: DR. BATIN LAURENTIU