„Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.” Spunea Tudor Muşatescu.

Un roman - „Mic dejun la Tiffany” şi trei povestiri scrise de Truman Capote, toate făcând parte din cartea care are acelaşi titlu cu cel al romanului. Aflându-ne în apropierea Crăciunului, nimerit ar fi să vedem ce poveste de Crăciun a lăsat pentru noi scriitorul american.

 

Amintirile care au deja o vechime de peste douăzeci de ani revin în mintea fostului băieţel. O zi de început de iarnă când

„Trosnind în cămin, focul şi-a început astăzi activitatea sezonieră.”

 

Cu gândul la sezonul plăcintelor cu fructe,

„La fereastra bucătăriei stă o femeie cu părul cărunt, tăiat scurt. E o femeie micuţă şi neastâmpărată ca o găinuşă.”                                           

Femeia are peste şaizeci de ani, iar băieţelul, Buddy, are şapte. Cei doi sunt veri foarte îndepărtaţi dar şi prieteni de nedespărţit. Buddy spune că

„În casă mai stau şi alte rude. Deşi dispun de putere asupra noastră şi ne fac deseori să plângem, noi nu-i prea băgăm în seamă.”

Buddy îşi aminteşte că el şi prietena lui fac în fiecare an economii pentru plăcintele cu fructe pe care ei le realizează, din economiile lor, la fiecare Crăciun. Sigur că a strânge nişte bani nu-i la îndemâna oricui…Pentru asta, prietena lui Buddy nu merge niciodată la cinematograf. 

„…o persoană de vârsta mea trebuie să-şi menajeze ochii. Când o să pogoare Domnul, vreau să-l văd bine.”                                            

 

Prăjiturile de Crăciun au obligatoriu în compoziţie şi puţin whisky, cumpărat de la Haha.

„Lumea îl botezase Haha  fiindcă era posac şi nu râdea niciodată.”

 

Producerea şi expedierea plăcintelor prin poştă au decurs mai bine decât s-ar fi putut aştepta cei doi prieteni .Atât de tare s-au bucurat că au decis ca whisky-ul rămas să-l bea ei. Apar reacţii neaşteptate…

„Chicotim de parcă ne-ar gâdila mâini nevăzute. Queenie se dă pese cap, scurmă aerul cu labele, iar pe botul ei negru se lăţeşte un rânjet.”

 

Descrierea „simptomelor” continuă:

„Mă cuprinde o căldură ca cea a butucilor ce trosnesc în cămin. Mă simt fără nicio grijă, liber ca vântul pe coş. Prietena mea valsează în jurul godinului. A ridicat tivul rochiei ei sărăcăcioase din stambă înflorată şi îl ţine ca la o rochie de bal.”

 

Mai târziu, când starea euforică a trecut, 

„prietena mea hohoteşte cu faţa într-o pernă, care s-a umezit ca batista unei văduve.”

 

Buddy şi prietena lui fac şi alte pregătiri pentru Crăciun, cum ar fi confecţionarea de ornamente pentru pom.

„Eu fac schiţe, iar prietena mea le taie cu foarfecul. O droaie de pisici, de peşti, nişte mere, nişte pepeni verzi, câţiva îngeri cu aripi, tăiaţi din foiţele de poleială strânse de la bomboane. Podoabele le agăţăm cu ace de siguranţă.”

 

Prieteni buni, cu gânduri bune şi cu bani puţini…Tocmai de aceea nu reuşesc să-şi cumpere unul altuia cadourile pe care le doresc. În noaptea Crăciunului, 

„Lumânarea a ars până la capăt.”

 

Propoziţia aceasta îmi produce vii amintiri din alte celebre romane pe care sunt mândru că le-am citit…Apoi micul dejun de Crăciun aduce pe masă bunătăţi rarisime…:

„…clătite şi veveriţă friptă până la mămăligă prăjită şi faguri de miere.”

 

Anii trec şi 

„Acei care Ştiu mai Bine au hotărât că locul meu e într-o şcoală militară. Aşa că urmează o jalnică suită de închisori în sunet de goarnă.”

 

Prietena din copilărie a lui Buddy a continuat să coacă singură prăjiturile cu fructe. Şi să stea din ce în ce mai mult in pat, nu numai in zilele de treisprezece, cum făcea odată din superstiţie. 

 

Vestea dispariţiei bunei prietene vine printr-o telegramă. 

„O telegramă nu face decât să confirme vestea pe care în taina sufletului meu am şi primit-o, şi simt cum în mine se rupe ceva, ceva de neînlocuit, scăpând ca un zmeu a cărui sfoară s-a rupt.”

 

De Crăciun urez cititorilor ca acea sfoară care leagă lumea poveştilor fără vârstă de lumea reală să nu se rupă niciodată!