Sunt trestie în vânt,la mal de apă...

Mă-ndoi sub pașii tăi de frig.

Îmi spui să tac

Asemeni nopții ce se lasă pe furiș.

Să tac...  să simt....

Răceala toamnei îmi cuprinde tâmpla,

Ninsori de gheață mă ating.

E tot ce fac... doar  tac și simt.

Toate cuvintele strănută-n pieptul meu

Se îmbolnăvesc pe rând de gripă,

Fac febră și-n delirul lor

Uită să  tacă... și tot țipă...

Își strigă rând pe rînd

Durerea și bucuriile nespuse

Când întunericul le fura luna

Și stelele demult apuse...

POEZIE DE GABRIELA MARIANA COSOVAN