Trembling beauty (poezie de Antonia Zavalic) Imprimare 1401 Afişări
Scris de Antonia Luiza Zavalic   
Duminică, 28 Septembrie 2014 09:20

Sunt la pământ,
frunzele cad umede,
e răcoare în pielea mea.
Femeia fantomă își împachetază sandwich-ul într-un ziar,
se ia scrisul pe pâine.
Sunt tânără
și oasele mele delicate
se leagănă ca niște pomi peste care vin ierni grele.
Nu găsesc viață în care să opresc
și să spun
îmi ajunge cât am iubit.
 
Mă uit în oglindă
mama s-a deghizat în mine,
am riduri frumoase
și unghile fac gropi în săpun.
Mă iubesc în fiecare dimineață când ceasul sună de ora șase.
E un frig care macină în același loc
o carne obosită.
Am cearcăne acoperite cu fond de ten
ce se imprimă pe un schelet viu și descompus până la ultima umezire.
Zâmbesc ca tine, mamă.
 
Ploaia asta acoperă orice-i cald.
 
Autor: Antonia Zavalic

Share