Cartea lui  Petr Král - „Noţiuni de bază”, poate  sta  în acelaşi rând cu cărţile scriitorilor cehi cunsocuţi de întrega comunitate a cititorilor din întreaga lume.

Titlul  cărţii  e deosebit de bine ales. Într-adevăr,  în eseuri scurte, care rareori depăşesc o pagină, (dar sunt şi unele care au doar două rânduri), Petr Král reuşeşte, cu mare abilitate şi profunzime, să dea sensuri noi, nebănuite, obiectelor din viaţa noastră cotidiană, obiecte pe care – să recunoaştem – nu stă nimeni (nimeni, exceptându-l pe Král) să le privească altfel decât în modul banal pentru care au fost făcute. Şi totuşi, greşim...Cine s-ar fi gândit că omul poate fi solidar cu umeraşul pe care-şi pune hainele?

„Umeraşul: Să fii solidar cu el, cu goliciunea lui intactă sub povara trecătoare a costumaţiilor noastre clovneşti.”

Dacă tot suntem la capitolul haine,  remarcabil de interesant e modul cum vede Král „rolul” cămăşii:

„Cămaşa: Fremătând şi fluturând, ea lărgeşte respiraţia epidermei care ne este dată odată pentru totdeauna, şi pe care cămaşa o slăveşte şi o mângâie aproape drăgăstos. [...] O cămaşă care şi-a făcut veacul aproape că ne-ar inspira despărţiri tot atât de emoţionante ca o amantă.”

Cine n-a ţinut în viaţa lui la un obiect vestimentar şi cine nu-şi aduce aminte cât de grea a fost „despărţirea”?

Pălăria capătă o altă întrebuinţare în viziunea scriitorului;

„Pălăria : Când o ridicăm la vreo întretăiere, ca să salutăm ori pur şi simplu ca omagiu adus după-amiezii, între căpăţână şi pălărie un infinit buimac surâde o clipă.”

Dimineaţa, o cafea e pentru foarte mulţi dintre noi, binevenită. Pentru  scriitor,  e  mai mult. E acel ceva care te pregăteşte pentru necunoscuta zi din viaţa ta care începe , posibil, într-un loc unde se bea cafea şi se socializează:

„Cafeneaua:Să simţi [...] cum acest lichid cald,brusc neasemuit de exact, care-ţi invadează limba lunecându-ţi pe gât cu toate rămăşitele nopţii, te lansează  într-o întâlnire cu tine însuţi şi să realizezi că îndeplineşti, în ciuda degajării tale, un adevărat act de prezenţă în mijlocul vagului care te înconjoară.”              

Un spectacol poate fi oferit şi de obişnuitele lucruri găsite dimineaţa pe o masă. Important e să ştii să priveşti:

„Spectacolul: Mirat să asişti iarăşi dimineaţa la spectacolul scrumierei, paharelor şi carafei, ca nişte balize nemişcate semnaliznd  nevăzute pericole pe întinderea mesei.”

Activităţi cât se poate de normale, cărora Petr Král le găseşte sensuri noi:

„Bărbieritul: Atunci când te bărbiereşti, te mânjeşti cu săpun cât pentru un număr de clovnerie, ca abia apoi să-ţi regăseşti deplin sub clăbuc, epiderma lisă.”                                                    

Lisă înseamnă  (printre altele) câmp  necurăţat. Astfel, „epiderma lisă” are un înţeles foarte clar.

Nici unele „defecţiuni tehnice” nu sunt trecute de vederea. Un ceas de pe turnul unei primării din Bruxelles e încremenit în nemişcare. Autorul nu supără pe nimeni punând problema astfel:

„Orologiul: „Spaţiul atâtor oraşe nu se arată într-adevăr decât pentru a fi balizat de orologii[...]. Orologiul primăriei unui mic cartier din Bruxelles se încăpăţâna chiar să ofere în orice clipă, de-a lungul anilor, un singur semn: acela al celor două ace  reunite în vârf; imagine a unei ore zero care, din capul locului, le rezumă pe toate celelalte.”

Petr Král ştie că greşim aproape întotdeauna trenul vieţii în care ne suim. Şi mai ştie, ştim şi noi de altfel, că altădată trenul cu care ar fi trebuit să călătorim prin viaţă nu ne mai aşteaptă ...

„Trenul” : Ştim foarte bine că de când există trenuri calătorim întotdeauna cu altele decât cu acela în care ne-am găsit loc pe banchetă.”

Călătoria  cu trenul înseamnă să ai posibilitatea unui punct de vedere diferit:

„Din tren”: Să priveşti lumea stând într-un tren nu înseamnă s-o vezi pur şi simplu de departe, ci şi diferit.[...] Din când în când , lângă vreo troiţă sau pe vreun podeţ, ne zărim afară pe noi înşine, o siluetă  de-acum perfectă şi integrată în peisaj.”

O constatare remarcabilă făcută de autor, tot despre trenuri şi viaţă”

„Trenurile: Trenurile noastre nu mai sunt cu aburi, dar suflul lor este întotdeauna mult mai larg decât calea ferată şi decât itinerariul pe care-l străbat.”

Toate textele autorului au un titlu, pe care l-am evidenţiat subliniindu-l. Destul de multe dintre ele au un „destinatar”. Cel care-i adresat lui Milan Kundera mi se pare extrem de bine ales, mai ales că ştim cam ce scrie, uneori, Kundera...

„Necunoscuta: Când noaptea, o femeie necunoscută începe să urle sub trupul necunoscut al unui bărbat, la etajul de deasupra ori în faţă, ea vrea să ne arate cât e de mulţumită şi ne face geloşi, dar ni se oferă  tot pe-atât, dintr-un acelaşi avânt, şi nouă.”

Aşa o fi...