Iubirea, tema ,,banchetului’’ de Platon Imprimare 4007 Afişări
Scris de Marina Georgiana Mogos   
Vineri, 08 August 2014 13:02

Încă din secolele IV si V, noţiunea de iubire caută un anumit sens.Astfel, prin intermediul dialogurilor lui Platon despre iubire această noţiune prinde contur şi, totodata, ridică anumite semne de întrebare.
Cu siguranţă tot ceea ce s-a spus despre iubire la ,,Banchet’’  a constituit una dintre cele mai mari împliniri ale prozei lui Platon, ale scrisului în Grecia Veche şi ale artei în general.În timpul competiţiei oratorice în cadrul căreia fiecare dintre oaspeţii lui Agathon rosteşte o laudă în onoarea lui Eros, zeul dragostei, distingem mai multe definiţii ale iubirii:
 
 1. A iubi înseamnă a dori ceva ce-ţi lipseşte;
 2. A iubi înseamnă a dori ceva frumos;
 3. A iubi înseamnă deci a dori ceva bun(frumosul fiind doar un caz particular al binelui);
 4. A dori ceva bun înseamnă a dori să îl ai, şi să-l ai mereu;
 5. A dori posesia perpetuă a ceva bun înseamnă a năzui la fericire.
 6. Toţi oamenii doresc fericurea ca posesie perpetuă a binelui.
Aşadar, cel dintâi vorbitor afirmă că dragostea este o zeitate atotputernică, una dintre cele mai vechi divinităţi, care inspira în mod divin îndrăgostiţii către virtute, înfrânându-I prin ruşinea disgraţioasă şi conducându-i prin iubirea de glorie către fapte onorabile.Înainte de a compara această concepţie a lui Phaedrus cu cea a oamenilor din secolul XXI, prin intermediul romanului ,,Iubita locotenentului francez”scris de către John Fowles mă voi întoarce în timp, mai exact în anul 1867.În roman, Sarah Woodruff se îndrăgosteşte de un marinar care o dezonorează şi apoi pleacă, promiţându-i că se va întoarce pentru a o lua de soţie.În acest fel se contureaza concepţia despre iubire a marinarului, care este bazată pe minciună şi superficialitate şi, mai mult decât atât, această concepţie îşi lasă amprenta asupra destinului Sarei.Aşadar, dacă societatea în care trăim se presupune că a evoluat remarcabil, de ce ne confruntăm în anul 2014 la fel ca în anul 1867 cu iubiri dezonorabile şi cu lipsa de interes pentru viaţa privată?Deşi concepţia despre iubire a lui Phaedrus este una cît se poate de nobilă, în societatea modernă aceasta aparţine utopiei cu atât mai mult cu cât bunurile materiale stârnesc interesul mult mai mult decât iubirea.
 
Pausanias, următorul orator, vorbeşte despre existenţa a doi zei care dau naştere a două tipuri de iubire: dragostea pandemiană(comună), care se rezumă la relaţiile obişnuite, şi dragostea uraniană care are trăsături înălţătoare întrucâtzeitatea uraniană aduce beneficii atât indivizilor, cît şi statutului şi îl influenţează atât pe cel care iubeşte, cât şi pe cel iubit, îndreptându-i către virtute.În ceea ce priveşte situaţia societăţii moderne, este similară cu cea menţionată anterior deoarece fiecare persoană are dreptul să iubească pe cine doreşte şi, cu cât relaţia este mai mult bazată pe discreţie şi pe sentimente sincere devine un exemplu pentru societate.În cele din urmă, sinceritatea şi simplitatea unei relaţii câştigă în faţa superficialităţii deoarece există prea puţine exemple de sentimente lipsite de interes.
 
În ceea ce priveşte dialogul dintre Diotima şi Socrate, dragostea nu este asemenea unei fiinţe muritoare, ci a unui demon, adică a unui intermediar între divin şi uman.Aşadar, Socrate consideră că ,,dragostea este dorinţa  oamenilor de a intra în posesia binelui pentru totdeauna şi este dorinţa de nemurire, tendinţa către eternitate iar bărbaţii şi femeile ale căror trupuri singulare sunt împregnate cu acest principiu al imortalităţii sunt în căutarea fericirii şi nemuririi şi a unei memorii nepieritoare”.Cu alte cuvinte, la fel ac in secolul V, în secolul XXI oamenii îşi doresc doar ca memoria lor să fie păstrată de către copii.În aceeaşi ordine de idei, această dorinţă firească aduce de-a lungul vieţii atât bucurie, cât şi o iubire infinită.
În concluzie, dialogul lui Platon este, în esenţă, dovada ca putem deveni conştienţi de faptul că există mai multe feluri de dragoste şi că, mai ales, dragostea ar trebui să ne ajute să ne găsim liniştea sufletească pentru a ne înălţa către spiritualitate.
 
Autor: Marina Georgiana Mogos

Share