CARTE: „Eseu despre luciditate” de José Saramago Imprimare 2973 Afişări
Scris de Horia Picu   
Duminică, 20 Iulie 2014 09:29
O satiră la adresa guvernărilor democratice şi paradoxal represive în acelaşi timp. Imaginaţia lui Saramago n-a cunoscut limite. După un roman pe care-l consider fabulos   („Eseu despre orbire”), a venit continuarea cu alt roman, „Eseu despre luciditate”.
 
Sunt momente când noi, ca indivizi, ne pierdem luciditatea şi acţionăm haotic. Dar ce se poate întâmpla când autorităţile unei capitale îşi pierd orice urmă de luciditate şi acţionează fără să gândească?
 
La alegeri, locuitorii capitalei (neprecizată de autor) aleg, neavând altă opţiune pe care s-o includă în calcul (nici măcar alegerea răului cel mai mic, după cum funcţionează sistemul de votare la noi), să dea voturile în alb. Multe ( peste 80%) şi îngrijorătoare pentru autorităţi.
Votul în alb, un drept perfect legal al  unui cetăţean al unei ţări democratice, e văzut ca ilegal de cei care deţin puterea, adică 
„…în seama acelora pe care un automobil negru îi aduce până la uşă şi tot de la uşă vine apoi să-i ia, imediat după ce şi-au îndeplinit datoria civică, în calitatea lor de ocupanţi ai banchetei din spate.”
 
Voturile în alb 
„s-au aflat în buzunarele a optzeci şi trei din fiecare sută de alegători din acest oraş care, cu propria, dar nu patriotica lor mână, le-au depus în urnă.”
 
„Alb”, un cuvânt care după ”nefericitul” eveniment al voturilor irosite, trebuie înlocuit cu expresii adaptate la ridicola situaţie. 
„…cuvântul „alb”, ca unul care ar fi devenit obscen sau suna prost, încetă să mai fie folosit. Despre o foaie de hârtie albă, de exemplu, se spunea că era lipsită de culoare, un prosop care toată viaţa fusese alb deveni de culoarea laptelui.”
 
Saramago surprinde şi în acest roman prin idei, expresii, subtilităţi de limbaj. Autorităţile capitalei încep să-şi piardă din luciditate şi vin cu primele propuneri:
„Cred că n-ar fi o idee proastă să telefonăm la minister ca să cerem informaţii despre cum decurge actul electoral aici şi în restul ţării, am afla dacă această întrerupere de energie civică e generală sau dacă suntem singurii pe care alegătorii n-au venit să-i lumineze cu voturile lor.”
 
Ce bine trebuie să fie în provincie…
„Oraşele din provincie, unde alegerile decurseseră fără incidente şi fără agitaţie,[…], atâţia votanţi siguri, atâţia absenteişti pietrificaţi […].”
 
„Absenteişti pietrificaţi”, adică acei oameni care au drept de vot, dar nu şi-l folosesc. Poate că dacă ne-ar fi cunoscut mai bine felul de fi, Saramago ar fi pus în cartea lui şi noţiunea de „votanţi pietrificaţi”, adică acei oameni care votează ceva pentru că aşa li se spune. Altceva nu contează. Disciplină de partid să fie…
 
În situaţii complicate, ca după masivul vot în alb, ministrul de interne şi prim-ministrul îşi arată deosebitele lor calităţi de conducători, calităţi pe care mi se pare că le-am întâlnit şi în realitate pe undeva…
„Tocmai în această situaţie complicată şi-a dovedit ministrul de interne anvergura sa politică şi neobişnuita sa flexibilitate tactică, şi strategică, cine ştie dacă nu prevestitoare a unor destine mai înalte.”
 
Prim-ministrul face propuneri concrete pentru a scoate ţara din neplăcuta situaţie
„în cuvinte accesibile inteligenţei claselor mai puţin instruite, dar nu total neştiutoare în legătură cu gravitatea şi diversitatea plăgilor de tot felul care vin să ameninţe supravieţuirea şi aşa precară a genului uman[…].”
 
Orice acţiune trebuie cumpănită cum trebuie:
„Precauţia şi supa de găină n-au făcut niciodată rău unui om sănătos.”
 
Saramago vorbeşte în roman despre liniştea (cetăţenilor), motiv clar de nelinişte (pentru autorităţi).
„Omule, fii liniştit, uită-te la străzile astea, observă ce tihnit, ce liniştit e oraşul. […] . Păi, exact asta mă nelinişteşte, domnule comisar, un oraş ca acesta fără autorităţi, fără guvern, fără supraveghere, fără poliţie şi nimeni nu pare să se sinchisească.”
 
Oare să mă bucur imaginându-mi cum ar fi la noi o asemenea bizară situaţie, sau să mă întristez că s-ar putea  să existe 
„ cazuri în care sentinţa e scrisă înainte de crimă.” ?
 
Am pomenit numele autorului de mai multe ori în aceste rânduri. Că tot veni vorba despre José Saramago, nu ştiţi ce l-a apucat c-a părăsit lumea noastră imperfectă în 2010 ?, că multe ar mai fi avut să ne spună…
 
 

Share
Ultima actualizare Duminică, 08 Noiembrie 2015 09:38