Nici a 22-a carte de poezie în limba română semnată Echim Vancea, membru USR, nu va fi lansată la Sighet şi... nicări

Scris de Marin Slujeru

Marţi, 01 Iulie 2014 13:24

Nici a 22-a carte de poezie în limba română semnată Echim Vancea, membru USR, nu va fi lansată la Sighet şi... nicări.

Se numeşte FIECARE ZI CU TĂCEREA EI ANUME, a apărut cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş, la Editura „ECHIM”, coperta Cristian Cheşuţ, iunie crt.

Cartea este structurată, din câte îmi dau seama, pe 2 teme: problematica lui Dincolo şi a Eşecului, spre care poetul va fi fost purtat, din nou, de moartea tatălui său şi de înfiinţarea bătrâneţii („încă o zi / încă un apus”).

Universul este acelaşi: Satul sub semnul ţipătului auroral sau eschatologic, ca loc al tainei, blestemului, vinei, al veşniciilor abrupte şi Oraşul, la rândul său perceput sub semnul ţipătului, dar unul mut, neauzit, ca loc al dramelor şi al singurătăţii, „care a uitat de tine de tot”, în care poetul îşi prefiră mantric locurile primordiale: În Pomi, În Tufe, Zănoaga, În Poduri, Podu Ţâprii şcl.

Între noi şi Dincolo este o ruptură. Dincolo este neapărat Noapte, umbrele noastre sunt copiile ei palide. Trecerea într-Acolo este exclusiv ritualică. Poetul se simte obligat să lase răspuns privind sensurile Trecerii Dincolo, adunând de un mic inventar retrospectiv (poemul SALUT). Uneori imploră confesiv Divinitatea, alteori este arţăgos cu Ea şi cu agenţii (şi agenturili) Ei... Vancea „se pune cu Dumnezeu”, se crede într-un fel de competiţie. Paradisul nu poate fără noi, îi e frică, ne urmează – zice poetul maramureşean.... Frica de Dincolo şi-o îndulceşte, desigur, cu un strop de Nirvana eminesciană (OBSESIE).

La urmă, când nu a mai rămas „nimic de văzut/nimic de spus/nimic de mine” (TRECUT-A O ZI”) şi „oasele trupului şi-au şters de mult din memorie / grija de a iubi/.../” (PRIVIND ÎN GOLUL ZĂPEZII), rămâne să adunăm substanţa poetică din trecutul cel mai recent, cel mai întâmplător. Zise, gesturi, tăceri. Sau din minimizarea lexicului şi supralicitarea prepoziţiilor – din intonaţii, de data asta, nu. Poetul se distanţează de „Cei care au rămas pe ţărmuri” , ca unul dintre „cei cu vatra arsă” („şi-n juru-mi nimic”). Alesul eşuează văzând tihna triumfală a celor mulţi: „la un moment dat nimeni nu mai zbura/ nimeni nu mai stătea cu umbra la zid/ toţi se înghesuiau să îşi vadă de drum liniştiţi” ( DESPRE NEREUŞITA ZBORULUI UNEI PASERI).

Echim Vancea fuge, de regulă, de patetisme, de simpla mesagerie poetică, ţine neapărat să nu ne spună ceva inteligibil sau ininteligibil, ne poartă şi ne abandonează pe cărări întortocheate, oprindu-se fix la marginea prăpastiei de a spune. Alteori, cititorul se trezeşte cu adevărate monologuri (în pustiu) pe scara de la bloc sau cu incantaţii cvasiveterotestamentare, ori cel puţin de litanie, poetul făcând uz de arhaisme bisericeşti, pe bune sau în răspăr („s-a fost decis”, „întrebat fi-va”). (Dacă la mijloc este vreo elegie, neapărat protestez.) Tot el dramatizează expresionist, prezentând daturi personale, contingente ca daturi universale.

Faceţi bine şi citiţi versurile de dragoste ale lui Echim! (IDILĂ ş.a.)

AUTOR: Marin Slujeru

1 iulie 2014

www.sighet-online.ro

Ultima actualizare Vineri, 04 Iulie 2014 18:52